Ce mâncare primeau deţinuţii politic în închisorile comuniste: „Copite, buze, pieliţe şi capete de animale care nu s-ar fi dat nici măcar câinilor“

Ce mâncare primeau deţinuţii politic în închisorile comuniste: „Copite, buze, pieliţe şi capete de animale care nu s-ar fi dat nici măcar câinilor“

Cameră muzeu la Penitenciarul Aiud care redă modul cu arăta o celulă a deţinuţilor politici

Hrana a fost una dintre metodele prin care comuniştii au încercat şi, de multe ori, au reuşit să înfrângă rezistenţa deţinuţilor politic.

Ştiri pe aceeaşi temă

După instaurarea regimului comunist în România, a urmat, din punct de vedere al sistemului carceral, o perioadă de tranziţie. Până în 1947, regimul penitenciar era relativ lejer. Deţinuţii politici primeau pachete, aveau dreptul la cărţi, vorbitor şi organizări culturale în incinta închisorilor. Treptat Siguranţa (ulterior Securitatea) a înăsprit condiţiile, pe măsură ce întreg sistemul informaţional comunist din România s-a definitivat. Vechii gardieni au fost înlocuiţi cu cei adaptaţi noului sistem, regimul de detenţie s-a deteriorat, bătaia şi tortura în anchetă au devenit practică curentă, împreună cu procesele aranjate.

Iniţial, ţintă predilectă a regimului o reprezentau legionarii şi foştii membri ai partidelor istorice, văzuţi ca principalul pericol. Ulterior li s-au alăturat şi opozanţii colectivizării, "frontierişti" - cei care încercau să fugă din ţară, membrii rezistenţei armate şi în general, cei care se opuneau regimului comunist, chiar dacă în mod paşnic. Regimul comunist nu vedea pedeapsa cu închisoarea ca pe o formă de îndreptare a deţinutului, ci ca pe o metodă de eliminare a acestuia din viaţa socială şi politică, şi, eventual, de convertire, de reeducare a acestuia după linia partidului

O descriere şocantă a modului în care erau hrăniţi deţinuţii politici a făcut-o Dumitru Bordeianu, el însuşi deţinut politic, autor al volumului ”Mărturisiti din mlaştina disperării”: 
”O altă încercare ce a măcinat din temelii viaţă deţinuţilor a fost foamea; foame redată cu autenticitate în poeziile lui Radu Gyr şi cele ale lui Nichifor Crainic; foamea cronică, insuportabilă, care a umilit, a degradat şi a pus în situaţii de compătimit pe mulţi dintre deţinuţii incapabili să suporte ceva ce depăşea limitele răbdării. 
 
Cum era posibil că, timp de 16 ani, să te roadă acest vierme neadormit, să nu te saturi niciodată şi nici măcar să-ţi potoleşti, cât de cât, foamea? Câtă voinţa, câtă răbdare, câtă înfrânare, le-a trebuit acestor deţinuţi, că să supravieţuiască? Doamne! N-a fost o luna-două, un an-doi, ci 16 ani! Ca fost student la medicină, cunoscând fiziologia şi biochimia normală a omului, m-am întrebat întotdeauna care este limită de rezistenţă a omului la foame. Şi mărturisesc că n-am găsit răspunsul. 
  
Aş pune întrebarea şi specialiştilor: este oare posibil că timp de 16 ani, în interval de 24 de ore, masa să nu varieze decât între 600 şi 900 de calorii (în ultimii doi ani ajunsese în jur de 1.000 de calorii), iar în condiţiile de pedeapsă, în jur de câteva sute? Cât priveşte valoarea nutritivă – hrana fiind alcătuită numai din deşeuri, ce nu se vindeau la aprozarele socialiste – comuniştii au găsit de cuviinţă că ea să fie cum a fost… Mâncarea era constituită din arpacaş, orz decorticat, rar fasole, varză, dovleci, gulii, cartofi, care nu se vindeau, şi napi porceşti. Iar carnea – resturi nevandabile: copite, bojoci, buze, pieliţe şi capete de animale care, în ţările capitaliste nu s-ar fi dat nici măcar câinilor. Şi toate acestea erau în bună parte alterate. 
 
Îmi aduc aminte de un fapt pe care nu-l voi uită toată viaţă mea. Eram în curtea închisorii la Gherla, nu departe de bucătărie, când am văzut cum deţinuţii de drept comun scoteau din beciul secţiei a II-a capete de bovine intrate în putrefacţie. Cu un băţ lung introdus prin ţeste, că să fie ţinute la distanţă, – atât era de insuportabil mirosul – cărăuşii fugeau cât îi ţineau picioarele până la bucătărie. Aici le azvârleau într-un butoi cu apa, unde erau spălate şi puse în cazane, pentru hrană deţinuţilor politici. Cei de drept comun aveau un alt meniu. 
  
Din cauza acestor deşeuri mulţi deţinuţi s-au îmbolnăvit de ficat, de rinichi şi de stomac, în special cei în vârstă şi cei care în libertate avuseseră un regim alimentar mai deosebit. Ce elemente nutritive puţeau conţine aceste alimente? Şi totuşi deţinuţii politici au trăit cu aşa ceva”. 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: