Cât costă racordarea la reţeaua de gaze naturale pentru o casă. Documentele solicitate de furnizorul serviciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conectarea la reţeaua de gaze naturale nu este o lucrare ieftină
Conectarea la reţeaua de gaze naturale nu este o lucrare ieftină

O investiţie în realizarea unui racord la reţeaua de gaze naturale pentru o casă nu este deloc una la îndemâna oricui.

Costurile totale cu avizele, autorizaţiile, proiectele, lucrările, realizarea instalaţiei şi manopera se ridică la cel puţin 10.000 de lei. La acestea se adaugă costul centralei termice, care, în funcţie de mărimea imobilului şi firma producătoare, se cifrează între 3.500 şi 6.000 de lei.

Toate acestea se realizează într-un interval de timp destul de lung, de circa 6 luni de zile. Această perioadă trebuie luată în calcul ţinând cont de timpul necesar eliberării avizelor şi autorizaţiilor. Dacă este nevoie şi de descărcare arheologică, situaţia se complică şi mai mult.

Primul pas în realizarea unui branşament este o vizită la distribuitorul local de gaze naturale de la care se solicită un prim acord de acces. Tot acesta oferă şi o soluţie tehnică, respectiv un preţ al lucrării. Tarifele practicate de distribuitori sunt mari, între 5.000 şi 6.000 de lei, dar  există societăţi autorizate care pot face lucrarea cu 3.000 - 3.500 de lei. Costul emiterii acestei soluţii este de aproximativ 100 de lei, la care se adaugă preţul cutiei în care se pune contorul, pentru care se plăteşte peste 500 de lei. 

Acte sunt necesare pentru branşamentul la gaz: copie după cartea de identitate a proprietarului sau a proprietarilor dacă este cazul; copie după actul de proprietate al casei: contract de vânzare-cumpărare, titlu de proprietate; act de moştenitor; autorizaţie de construire, acte cadastrale, etc; copie după planul de situaţie al casei; copie după autorizaţia de construire a imobilului, în cazul construcţiilor noi; procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, în cazul caselor noi construite; copie după planul de încadrare în zona; cerere acord acces.

Etapele realizării unui branşament de gaz: obţinerea acordului de acces de la firma de distribuţii de gaz din zona; întocmirea proiectului de gaze şi a tuturor avizelor necesare execuţiei lucrării; realizarea efectivă a lucrării; punerea în funcţiune a instalaţiei şi montarea contorului sub supervizarea unui reprezentant al societăţii de distribuţie gaze.

După obţinerea de către firma contractată a autorizaţiei de construcţie se realizează branşamentul şi se pune firida (cutia) la limita proprietăţii. Următoare etapă este realizarea proiectului pentru instalaţia din incinta proprietăţii. Proiectul cu avizele incluse costă până în 1.000 de lei, iar pentru realizarea instalaţiei din incita proprietăţii se va cheltui în funcţie de distanţa de firidă şi până la locuinţă. Poate fi cuprinsă între câteva sute de lei şi mai mult de 2.000 de lei pentru lucrările de pe teren şi încă 1.000 de lei pentru lucrările din interiorul casei. 

Ultima fază este achiziţionarea centralei termice, instalarea şi punerea în funcţiune. Lucrările aferente instalării centralei sunt în jur de 500 de lei, dar, dacă mai este nevoie şi de alte instalaţii suma poate să crească. În final, consumatorul va cheltui cel puţin 10.000 de lei doar pentru ceea ce se realizează anterior cumpărării centralei.

Citiţi şi:

 

FOTO Suma fabuloasă pe care o va cheltui statul pentru chiliile unei mănăstiri din Apuseni

 

FOTO Braconier arheologic acuzat de jefuirea celor mai importante situri din Alba, aproape să scape după anularea unor probe esenţiale din dosar

 

Evoluţia PIB-ul României la nivel judeţean şi regional în 2019. Cele mai performante judeţe

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite