Cascadorul român care sfida moartea în perioada interbelică: „Nu trece o zi în care să nu jonglez cu viaţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Titi Popianu reuşea să facă senzaţie prin cascadoriile sale, puse în scenă pe  marginea prăpăstiilor sau pe balustradele podurilor pe sub care treceau în goană trenuri.

Firul întâmplărilor a căror erou a fost cascadorul  Dimitrie (Titi) Popoianu poate fi reconstituit cu ajutorul articolelor apărute în perioada interbelică. Unul dintre cele este un mini-interviu publicat în august 1932 în revista „Realitatea ilustrată“.

Titi Popianu, omul care sfida moartea

Autoarea miniinterviului, Margareta Nicolau, îl descrie pe eroul întâmplărilor ca fiind un băiat de douăzeci de ani, cu chipul bronzat de soare şi musculatura trupului „fibre de oţel“. Tânărul era student în anul doi la Academia comercială şi spunea că-şi va da silinţa să-şi ia şi licenţa, „pentru mulţumirea alor mei şi siguranţa că într’o zi îmi va servi“. În paralel, frecventa şi Şcoala de pilotaj.

Titi Popianu dezvăluie că pasiunea sa pentru echilibristică are şi o componentă ereditară, toţi din familia sa fiind  buni gimnaşti. „Sunt singurul însă care am abordat extravaganţele sportive gen american. Pasiunea mea e în special pentru înălţime. Nu trece o zi în care să nu jonglez într'o cât de mică măsură cu viaţa. De aceea poate că nici nu voi sfârşi cu bine“, mărturiseşte tânărul. Autoarea interviului ne lămureşte că remarca „nu voi sfârşi cu bine“ era o glumă, bazându-se pe ceea ce a citit pe figura zâmbitoare de siguranţă şi încredere a interlocutorului său.

titi popianu

Ca cel mai rutinat actor de film de senzaţie, Titi putea sări de pe acoperişul unui vagon de tren în viteză pe alt tren sau într-un automobil. „Foarte adeseori cei care asistă la astfel de acrobaţii îl cred la început atins de alienaţie mintală. Dar odată cu lămurirea vine şi atmosfera de veselie şi admiraţie“, subliniază autoarea miniinterviului.

„Eroul întâmplărilor îşi încearca nervii şi făcând echilibristică pe marginile unui pod, în timp ce pe dedesupt rapidul trecea în goană vertiginoasă. Cât despre acrobaţiile pe tren sunt lucruri uşoare, obişnuite pentru el…“, notează Margareta Nicolau, cea care l-a intervievat. Titi dezvăluie şi planurile sale pentru viitor.

„Doresc să fac acrobaţii la trapez pe avion, la primul meeting ce se va organiza la noi. Am căpătat chiar aprobarea forurilor competente. După reuşita celui din ţară voi lucra şi pe la meetingurile străine“.

Autoarea miniinterviului concluzionează că „Titi Popianu este jucăria pasionantă a unui dor îndrăzneţ, dezbrăcat de banalitatea zilnică. Acolo sus, în imperiul nemărginirii, se simte în largul lui şi poate că nu va trece vreme îndelungată până când terminând şcoala de pilotaj, stăpân pe avion, va săvârşi acte de curaj care vor fi o faimă pentru noi toţi“.

Sursa documentare: Biblioteca Digitală a Bucureştilor.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite