Care sunt cel mai des întâlnite nume din România şi ce semnificaţii au

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegerea numelui pentru copii este uneori o misiune dificilă. Foto: Adevărul
Alegerea numelui pentru copii este uneori o misiune dificilă. Foto: Adevărul

Alegerea unui nume pentru copil poate fi, uneori, o decizie complicată pentru  părinţi. Unii caută un nume cu o semnificaţie mai deosebită, în timp ce alţii se opresc la cele mai folosite nume în general. Potrivit statisticilor, cele mai întâlnite nume de băieţi sunt Andrei şi Alexandru în timp ce la fete numele cel mai des folosite sunt Maria şi Elena.

Potrivit statisticilor realizate de Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor, cele mai des întâlnite nume de băieţi sunt Andrei, Alexandru, Gabriel, Ionuţ şi Ştefan. Fiecare dintre acestea are, simbolic, o semnificaţie proprie. 

Astfel, numele de Andrei provine din grecescul Andreas şi înseamnă “razboinic”. În Noul Testament, apostolul Andrei a fost primul discipol al lui Iisus, care, conform tradiţiei, a predicat în zonă Mării Negre. Sfântul Andrei este sfântul protector al României. Cei care poartă numele Andrei posedă ceea ce unii ar numi “al şaselea simt”, ei având capacitatea de a-i uimi pe cei din jur cu intuiţia lor. 

Numele Alexandru provine de la “Alexandros”, nume grecesc care înseamnă “protector al oamenilor”. În mitologia greaca, acesta era cel de-al doilea nume al eroului Paris. În acelaşi timp, Alexandru este numele unor personaje cunoscute din Noul Testament. În plus, cel mai faimos purtător al numelui este Alexandru cel Mare, care în sec. IV i.Hr a construit un imperiu uriaş format din Grecia, Egipt, Persia şi părţi din India. Posesorul acestui prenume va fi un bărbat independent, cu multă încredere în forţele proprii. Caracterul lui se va modifică foarte puţin de-a lungul timpului. 

Gabriel este un nume ebraic ce înseamnă “Dumnezeu e puterea mea”. Gabriel este unul dintre cei 7 arhangheli, care apare atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, unde anunţa naşterea lui Ioan şi a lui Iisus. Se spune că acest nume generează un caracter puternic. Cel care îl va purta va avea o mare capacitate de acumulare a cunoştinţelor şi va putea urma orice fel de carieră.

Ionuţ sau Ion provine de la “Yochana”, nume evreiesc care înseamnă “binecuvantarea Domnului”. Se spune că cel care poartă acest nume e rezervat, sensibil şi timid, deşi se străduieşte să pâră sigur pe el şi încrezător. Secretos în multe privinţe, detestă că alţii să se bage în treburile lui, astfel încât nu este foarte deschis la prietenii. Copilul botezat Ion are o fire adaptabilă, iar educaţia şi mediul în care trăieşte exercită o influenţa puternică asupra lui. 

Numele Ştefan semnifică “purtatorul cununei învingătorului” şi provine din grecescul Stephanos. În religie, Ştefan este considerat primul martir creştin. Personalitatea generată de acest nume este prietenoasă şi dornică de a cunoaşte în permanenţă oameni noi. 

În aceea ce priveşte fetele, cele mai des întâlnite nume alese de părinţi Maria, Elena, Ioana, Andreea şi Alexandra. Numele Maria provine din grecescul Mariam, nume care înseamnă “copil dorit”. Se crede, de asemenea, că numele îşi are originea în Egipt şi că, cel mai probabil, înseamnă “mult iubit”. Personaje importante din Biblie poartă numele de Maria, printre care cel mai important este Fecioară Maria, mama lui Iisus Hristos. Fetiţa botezată cu acest nume se va bucură de popularitate încă de la cea mai fragedă vârstă. 

Elena este un nume ce înseamnă “raza de soare”. În mitologia greacă, Elena era fiică lui Zeus şi a Ledei, iar răpirea ei a cauzat izbucnirea Războiului Troian. Din punct de vedere biblic, Elena este mama Sfântului Constantin şi se spune despre ea că ar fi găsit Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Persoana care poartă acest nume va avea abilitatea de a media conflicte sau de a se afla, într-un fel sau altul, în mijlocul lor. 

Numele Ioana vine de la “Yochana”, nume evreiesc care semnifica “binecuvantarea Domnului”. De asemenea, se crede că Ioana înseamnă “graţie”. Numele are o puternică rezonanţă biblică şi a devenit foarte comun în perioadă Imperiului Bizantin. Cea care este botezată cu acest nume are o fire veselă şi o înclinaţie către romantism. Ioana va fi o visătoare şi se va implică emoţional în orice aspect al vieţii ei. 

Andreea provine de la numele grecesc “Andreas”, care înseamnă “razboinic”. Numele este foarte popular în Norvegia şi în Spania. Răbdarea până la perfecţiune a fetelor cae poartă numele Andreea vor permite chiar să îmbunătăţească sisteme complicate. Cu toate acestea, unii ar putea considera că este prea dificil să se lucreze cu ea. 

Nu în ultimul rând, Alexandra este femininul numelui Alexandru. În mitologie, Alexandra era asociată cu Hera. Ea avea întotdeauna  o cale de ieşire din orice situaţie şi de aceea cele care poartă acest nume sunt considerate fete sau femei descurcăreţe.

Citiţi şi:

Strada-emblemă din Alba Iulia care păstrează parfumul şi farmecul oraşului de odinioară

Semnificaţia culorilor. Ce rol joacă fiecare nuanţă în viaţa omului şi de ce maşinile roşii sunt cele mai furate

Cum se calculează factura la energie electrică şi de ce energia pură reprezintă doar o treime din costul final

Poveşti puţin ştiute despre Cetatea Alba Carolina, magnet pentru zeci de mii de turişti într-un colţ de rai al României

Ţuica, mândria românilor. Cum se prepară şi din ce se obţine celebra băutură alcoolică în Ardeal

Cercetaşii, din nou la modă în România. Cum să stai opt zile în tabără în pădure, fără telefon sau tabletă

Monumentul din Cetatea Alba Iulia închinat unui ofiţer austriac erou, mort la Simeria în bătălia cu armata maghiară

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite