Bucate tradiţionale şi împletitul cununii de spice la Festivalul Secerişului din Ampoiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aceast sfârşit de săptămână, în satul Ampoiţa se desfăşoară cea de-a opta ediţie a Festivalul Secerişului. Gospodinele se vor întrece într-un concurs gastronomic, iar invitaţii se vor delecta cu muzică populară. Punctul central al evenimentului este împletitul cununii de spice.

Gazda festivalului din acest an este Pensiunea „Izvorul Muntelui” din Ampoiţa, iar evenimentul este organizat de Consiliul judeţean Alba, Primăria comunei  Meteş, Centrul cultural judeţean „Augustin Bena“ şi Filiala ANTREC Alba.

„Ca în fiecare an puteţi gusta din tradiţionalele preparate din făină prezentate la concursul gastronomic, dar şi produse tradiţionale specifice zonei văii Ampoiului - plăcinte, ţuică de prune, dulceţuri, murături toate pregătite de gazde“, a precizat Emil Comşa, preşedintele ANTREC Alba.

Acesta a precizat că spectacolul folcloric va fi susţinut de artişti renumiţi ai judeţului. Printre aceştia se numără Ionuţ Fulea, Marius Ciprian Pop, Marinela Baba, Mircea Târziu, Roxana Rechea, Maria Filimon, Cătălin Haşa, Ansamblul folcloric al judeţului, Ansamblul „60 Plus“ din Alba Iulia.

Împletitul cununii

După seceriş şi treieratul grâului are loc împletitului cununii de spice. Cununa de spice din Ampoiţa este un obicei foarte vechi, cu adânci semnificaţii în viaţa satului.

„Pe vremuri, împletitul cununii de spice era un prilej potrivit pentru negoţ, petreceri şi distracţii. În prezent se împleteşte cununa de spice de grâu la începutul secerişului, cu sânziene şi alte flori, de către fetele tinere ajutate de femei cu experienţă. La terminarea seceratului are loc împletirea cununii din spicele cele mai frumoase, din ultimul snop ori dintr-o fâşie de holdă nesecerată“, a mai spus Emil Comşa.

image

Cununa are împletită la mijloc o cruce. Până se împleteşte cununa tinerele femei cântă tot timpul. Cununa este purtată apoi de cea mai frumoasă şi mai harnică dintre femei până la casa gazdei, iar pe drum localnicii udă cu apă purtătoarea cununii şi alaiul de tinere femei care o însoţesc.

La poarta gazdei se aud versuri păstrate din generaţie în generaţie: „Răsărit-a găinuşa/ Hai gazdă deschide uşa/ C-am venit din deal acasă/ Cu o cunună frumoasă/ Ca să v-o punem pe masă/ Să v-aducă belşug în casă“. Alaiul localnicilor şi cununa de grâu va fi primită anul acesta la pensiunea „Izvorul Muntelui”. Cununa este atârnată de grindă şi păstrată până la recolta următoare.

Programul festivalului:

Sâmbătă, 30 iulie
10.30 - concurs „Promovăm mişcarea în aer liber” – traseu cu bicilete Magazinul Profi din Alba Iulia, Pensiunea Izvorul Muntelui din Ampoiţa
12.00 - cuvântul organizatorilor  şi concursul „sperietorilor“ din paie pentru copii
12.30 - prezentarea echipelor participante la concursul cu bucate de casă din făină - plăcinte, cozonaci, prăjituri, colaci şi împletituri
13.30 - premierea pensiunilor participante la concursul cu bucate din făină
         - licitarea plăcintelor câstigătoare
         - carnaval - alegerea prinţesei festivalului, jocuri distractive, strigături
15.30 -  parada portului popular şi a formaţiilor participante, împletitul cununii de spice, purtatul cununii cu cai şi căruţe şi taraful „Moţul“ din Horea
16.30 - concerte de muzică populară cu tematică, dansuri populare, grupuri instrumentale din Horea, Ampoiţa, Alba Iulia, Meteş;

                     

image

Duminică, 31 iulie
8.00 Mic-dejun de „refacere”
De la ora 10.00 „Joc în Sălcii” cu sătenii din Ampoiţa
Excursie pe Valea Ampoiţei
Festivitatea de închidere     



Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite