Bilanţul indundaţiilor în Alba: peste 100 de case, curţi, drumuri şi anexe au avut de suferit de pe urma apelor

Bilanţul indundaţiilor în Alba: peste 100 de case, curţi, drumuri şi anexe au avut de suferit de pe urma apelor

Viiturile au provocat distrugeri în mai multe localităţi din Alba

Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba a centralizat situaţia pagubelor în urma ploilor torenţiale şi furtunilor din ultimele două zile. Peste o sută de case, curţi, anexe, fântâni şi drumuri au fost afectate de inundaţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Zonele în care au intervenit pompierii au fost Sebeş, Petreşti, Săsciori, Sărăcsău (Şibot), Cugir şi Aiud. Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sebeş a intervenit duminică, 19 iunie, cu o autospecială de intervenţie, două motopompe şi trei voluntari, pe strada 1 Mai din oraş, unde erau două podeţe avariate, pe strada Macului, la două curţi inundate şi în Petreşti – colonie (curţi şi anexe gospodăreşti inundate).
 
Garda de intervenţie Sebeş din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Unirea al judeţului Alba a intervenit cu o autospecială de intervenţie, o motopompă şi patru subofiţeri, pe strada Cîmpului – o curte şi o anexă gospodărească inundată şi pe strada Horea- o pivniţă inundată.
 
În comuna Şibot – sat Sărăcsău, ISU a acţionat cu două autospeciale de intervenţie, trei motopompe şi doi ofiţeri şi zece subofiţeri, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şibot, care a intervenit cu 60 de persoane şi cinci utilaje (buldoexcavatoare, tractor cu remorcă şi camion). Proprietăţi cu pagube: 10 case, 30 de curţi, 40 de anexe gospodăreşti şi pivniţe inundate şi fântână inundată; au fost evacuate 15 bovine şi 60 de păsări.
 
În comuna Săsciori, SVSU a intervenit cu un buldoexcavator şi 15 voluntari, astfel:
Valea Dumbrăvii – aluviuni pe căile de comunicatie;
Sat Răchita – o curte şi o anexă gospodărească inundată;
Sat Sebeşel – două curţi inundate.
 
Luni, 20 iunie, la Aiud, pompierii au intervenit cu o autospecială de intervenţie, o motopompă şi trei subofiţeri, pe strada Păltiniş – un subsol inundat. SVSU Cugir a intervenit cu patru motopompe şi 16 voluntari, în localitatea Vinerea, unde au fost inundate 24 de pivniţe şi curţi, 32 de grădini şi 32 de fântâni.
 
În sprijinul pompierilor militari şi ai celor voluntari au intervenit forţe şi mijloace de la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Alba – 120 de poliţişti cu 65 de autospeciale, de la SC Electrica SA  – Sucursala Alba – 25 de lucrători şi o autospecială cu platformă şi Garda de intervenţie Geoagiu din cadrul ISU Hunedoara – 5 subofiţeri cu o autospecială de intervenţie cu motopompă.
 
Din ordinul Inspectorului General al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Unirea al judeţului Alba a trimis în sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iancu de Hunedoara al judeţului Hunedoara un ofiţer şi 17 subofiţeri cu trei autospeciale de intervenţie şi trei motopompe pentru gestionarea efectelor fenomenelor hidro-meteo periculoase din municipiul Petroşani.
 

Citiţi şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: