Baroul Alba critică instanţele de judecată pentru că nu comunică programul protestelor şi afectează imaginea sistemului judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocaţii din Baroul Alba critică lipsa de comunicare din partea instanţelor de judecată în contextul suspendării activităţii ca urmare a promovării legislaţiei ce anulează pensiile de serviciu.

Baroul Alba afirmă într-un comunicat de presă că nu au fost informaţi în timp util de protestele magistraţilor, nu au fost informaţi de programul protestelor şi mai mult de atât, încă nu ştiu dacă unele instanţe din judeţ judecă cauze sau nu.

Avocaţii afirmă că problema de comunicare dintre instanţe şi avocaţi, poate să afecteze imaginea sistemului judiciar din judeţ, dar şi din ţară. Cu excepţia Judecătoriei Sebeş, unde se protestează cu banderola albă pe mână, celelate instanţe din judeţ au anunţat suspendarea judecării cauzelor, cu excepţia celor urgente, până la renunţarea autorităţilor statului la legislaţia prin acre sunt anulate pensiile de serviciu.

Comunicatul avocaţilor Baroului Alba:

Baroul Alba a luat act de evoluţia deciziilor adoptate de Adunările Generale ale instanţelor din raza Tribunalului Alba privind suspendarea activităţii de judecată, decizii cu impact asupra desfăşurării actului de justiţie. Cu această ocazie a constatat cu îngrijorare o vădită inconsecvenţă a completelor de judecată în respectarea hotărârilor adunărilor generale ale magistraţilor diverselor instanţe precum şi o lipsă de comunicare din partea instanţelor cu graficul de program stabilit de fiecare complet de judecată în timp util, către organele de reprezentare ale avocaţilor.

Dorim să atragem atenţia asupra inconsecvenţei aplicării generale a deciziilor adoptate de către complete de judecată ce compun aceleaşi instanţe, sens în care nu există o predictibilitate a desfăşurării şedinţei de judecată pentru avocaţi şi justiţiabili deopotrivă. Această chestiune este de natură a afecta în mod evident întreaga activitate a avocaţilor, cu atât mai mult cu cât sunt situaţii în care părţile şi reprezentanţii lor convenţionali se deplasează de pe raza altui judeţ.

Lipsa unui dialog direct cu barourile şi inconsecvenţa în respectarea hotârârilor adoptate, sunt de natură să lipsească de conţinut colaborarea dintre profesiile juridice, aşa cum a fost ea conturată în articolul 5 din ”ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu celelalte profesii în special  avocaţii”. Baroul Alba subliniază că pe lângă deserviciile imediate resimţite de avocaţi şi justiţiabili, o astfel de comunicare defectuoasă este de natură să afecteze pe termen lung imaginea în ansamblu a sistemului judiciar din care facem parte cu toţii.

Este important să înţelegem că întregul corp profesional al avocaţilor poate fi un partener al demersurilor colegilor magistraţi, în senul respectării Legii şi a Statului de Drept, însă parteneriatul se poate derula în condiţiile în care există un respect reciproc manifestat între membrii celor două organisme juridice.

Citiţi şi:

VIDEO Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, despre anularea pensiilor speciale: „Un judecător traumatizat este un posibil judecător uşor şantajabil”

 

Cum atrage autostrada investitori străini. O companie din Belgia construieşte în Alba un parc industrial de peste 30 de milioane de euro

 

Cum îi urmărea securitatea comunistă pe românii nemulţumiţi de lipsurile din magazine. Mărturia scriitorului Ion Buzaşi despre sistemul social din ţară

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite