Banii din meditaţii, ţinuţi la secret de Fiscul din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Direcţiei de Finanţe Publice Alba
Sediul Direcţiei de Finanţe Publice Alba

Doar 46 de profesori judeţul Alba şi-au declarat veniturile din meditaţii, cu 13 mai puţini faţă de anul trecut. Reprezentanţii Direcţiei Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Alba spun că dascălii nu pot fi obligaţi să îşi declare veniturile pe care le obţin din meditaţii, cu atât mai mult cu cât legea nu prevede nicio sancţiune pentru cei care nu o fac.

O parte considerabilă din cei 6.060 profesorii din judeţ oferă meditaţii, pentru a-şi completa veniturile, mai ales în acestă perioadă de criză, când salariile lor vor fi şi micşorate cu 15,5%.  Cu toate că acestea, doar 46 de cadre didactice şi-au declarat anul acesta veniturile obţinute din această activitate, anul trecut numărul lor ridicându-se la 59.

Inspectoratul nu se poate pronunţa

„Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Alba nu are nici un fel de dispoziţie în acest sens şi nu poate face nici o recomandare profesorilor, deoarece aceasta ar putea fi interpretată. În mod normal, elevii are trebui să plece de la clasă cu toate informaţiile necesare pentru a susţine examenele şcolare. Cred că meditaţiile ar putea fi utile doar în cazul în care tinerii trebuie să susţină examene mai complicate“, a spus inspectorul şcolar general adjunct Marcel Stan.

Potrivit legislaţiei în vigoare, profesorii trebuie să obţină autorizaţia de persoană fizică autorizată şi să declare aceste venituri. „Dacă nu se conformează, se consideră caz de evaziune fiscală, dar în acest moment legea nu prevede şi modalităţile de a sancţiona aceate cazuri“, a precizat Tania Muntean, purtătorul de cuvânt al DGFP Alba. Conform legii, toate persoanele care oferă servicii trebuie să elibereze bon fiscal. „Bonul este obligatoriu în cazul persoanelor fizice şi la fel şi casa de marcat“, a mai completat Tania Muntean. Reprezentanţii Fiscului au refuzat să ofere detalii despre valoarea impozitelor plătite de profesori motivând cu legea secretului fiscal.

Profesorii, nemulţumiţi de taxele suplimentare

În Alba Iulia o şedinţă de meditaţii poate costa între 35 şi 60 de lei. Tarifele cresc în funcţie de experienţa profesorului şi de materia predată la meditaţii. Profesorii care şi-au făcut autorizaţia spun că o parte dintre taxele impuse sunt absurde „Eu am autorizaţie de cinci - şase ani şi am înţeles că trebuie să plătesc un impozit pe acest venit, dar nu e logic să plătesc şi asigurări de sănătate, pe care le plătesc şi pe cartea de muncă“, a spus Georgiana Cristei, profesoară de matematică din Alba Iulia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite