Bandă de spărgători, anihilată în Alba. Trei hoţi au furat bunuri de peste 80.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
hoti alba

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj au identificat şi reţinut trei bărbaţi, cu vârste de 20, 31 şi 43 de ani, toţi din municipiul Blaj, bănuiţi de săvârşirea a şapte fapte de furt şi a trei tentative de furt.

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în perioada mai – decembrie 2018, ar fi pătruns, prin efracţie, în locuinţe, case în construcţie şi într-o societate comercială şi ar fi sustras bunuri în valoare totală de 86.000 lei, între care bijuterii, articole vestimentare, scule electrice, produse electrocasnice, obiecte de artizanat, o armă din categoria celor neletale dar şi un autoturism pe care l-ar fi folosit la săvârşirea unuia dintre furturi, iar ulterior l-ar fi abandonat.

Se pare că, o parte din bunurile sustrase ar fi fost valorificate de către cei 3 bănuiţi, în pieţe şi talciocuri din judeţul Alba. Poliţiştii au stabilit, de asemenea, că bărbaţi ar fi încercat să sustragă bunuri din alte 3 locuinţe aflate pe raza municipiului.

hoti alba

Cu ocazia activităţilor de cercetate şi pentru obţinerea de probe şi recuperarea prejudiciului, poliţiştii de investigaţii criminale, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii domiciliare, ocazie cu care au identificat şi recuperat bunuri în valoare de 27.000 de lei.

hoti alba

Urmează ca, în cursul zilei de azi, 11 ianuarie, cele 3 persoane reţinute să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite