Cine va construi autostrada Sebeş - Turda: ofertele câştigătoare. Un kilometru va costa 6 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură a anunţat ofertele câştigătoare pentru construirea celor 70 de kilometri de autostradă din proiectul A10, Sebeş-Turda. Procedura de selecţie a constructorilor în cadrul procedurii de licitaţie deschisă pentru proiectare şi execuţie a celor patru loturi de autostradă a fost finalizată joi, 19 decembrie.

Cele patru loturi au fost atribuite pentru aproximativ 1,9 miliarde lei. Până la semnarea contractelor, se pot depune contestaţii.

Ofertele câştigătoare:

Lot I – 17 km - de la intrarea pe autostrada de la Lancrăm până la Paraul Iovului – km 0+000 – km 17+000: Asocierea Impregilo SpA/Salini SpA;  Oferta: 539.488.704 lei

Lot II – 24,25km - de la Pârâul Iovului pana la intrarea in municipiul Aiud – km 17+000 – km 41+250: Asocierea RCM Construzioni SRl/Imob Lux Construct SRL/Consinit SRL/Societatea de Constructii Napoca SA/ Impresa Ferrara S.N.C Di Angela & Rossella Ferrara/SC T Dancor RomConstruct SRL/SC Shelter Construct  SRL/ Associazione Cooperativa Muratori & Affini Ravenna S.C.P.A./ Schiavo & C.SpA/Eurocerad International SRL;  Oferta: 460.019.270 lei

     

Lot III – 12,45km - de la intrarea in Aiud pana la nodul de la Decea – km 41+250 – km 53+700: Asocierea Tirrena Scavi S.p.A Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A;  Oferta: 420.511.921 lei 

Lot IV – 16,3 km - de la nodul Decea pana la intrarea in autostrada in zona Turda – km 53+700 – km 70+000: SC PORR Construct SRL/PORR Bau GmbH.  Oferta: 470.004.894 lei

Construcţia Autostrăzii Sebeş-Turda a fost scoasă la licitaţie în luna iulie, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Pentru construirea celor patru loturi de autostradă au fost depuse 43 de oferte. Valoarea totală a investiţiei pentru construcţia celor 70 de kilometri este de 4.643.146.000 lei, potrivit hotărârii de guvern şi este împărţită în patru loturi. Proiectul este finanţat 85% din Fondul de Coeziune şi 15% din bugetul de stat.

Având în vedere relieful zonei, contractul presupune realizarea mai multor lucrări de artă (poduri, viaducte etc), precum şi cinci traversări peste râul Mureş. În condiţiile în care nu vor exista contestaţii la decizia de atribuire a contractelor, lucrările la tronsonul Sebeş-Turda ar trebui să înceapă în primăvara anului 2014. Durata de construcţie a autostrăzii este aproximată la 22 de luni, dintre care 4 luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor.

Odată construită, autostrada ce a primit indicativul A10 potrivit CNADNR va lega autostrada A1 ce trece pe lângă Sebeş şi autostrada Transilvania A3 aproape de Turda. CNADNR vrea să dea autostrada în concesiune la pachet cu autostrada de la Cluj la Borş.

Proiectul autostrăzii Sebeş-Turda se află pe lista celor 21 de obiective ce vor fi tratate cu prioritate la finanţare de către Guvern, anul viitor, alături de autostrada Sibiu – Orăştie (lotul 3 din judeţul Sibiu) şi reabilitarea liniei de cale ferată Braşov-Simeria (secţiunea Coşlariu – Sighişoara şi Coslariu-Simeria).

Comunicatul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură: 

Comisiile de evaluare au desemnat câştigătorii pentru:

· Autostrada Sebeş-Turda Lot I, km 0+000 – km 17+000: Asocierea Impregilo SpA/Salini SpA;

· Autostrada Sebeş-Turda Lot II: km 17+000 – km 41+250: Asocierea RCM Construzioni SRl/Imob Lux Construct SRL/Consinit SRL/Societatea de Construcţii Napoca SA/ Impresa Ferrara S.N.C Di Angela & Rossella Ferrara/SC T Dancor RomConstruct SRL/SC Shelter Construct  SRL/ Associazione Cooperativa Muratori & Affini Ravenna S.C.P.A./ Schiavo & C.SpA/Eurocerad International SRL;

· Autostrada Sebeş-Turda Lot III: km 41+250 – km 53+700: Asocierea Tirrena Scavi S.p.A Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A;

· Autostrada Sebeş-Turda Lot IV: km 53+700 – km 70+000: SC PORR Construct SRL/PORR Bau GmbH.

Menţionăm că derularea licitaţiei aferentă celor patru tronsoane de autostradă a fost realizată în timp record, unic în istoria CNADNR SA, respectiv 50 de zile calendaristice. De asemenea, precizăm că în urma derulării procedurii de licitaţie în vederea atribuirii contractului „Proiectare şi execuţie autostrada Sebeş-Turda, Loturile 1, 2, 3, 4”, valoarea unui kilometru de autostradă este de 6 milioane euro

Mai multe despre autostrada Sebeş-Turda

VIDEO Proiectul autostrăzii Sebeş – Turda prinde contur: al doilea nod de legătură pentru Alba Iulia şi pierderi colaterale minime pentru proprietari

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite