Autorul unui furt, prins de poliţişti după 10 ani de la condamnarea la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comUuna Baia de Criş, a fost prins de poliţişti după mai bine de 10 ani de la condamnarea la pedeapsa cu închisoarea. Pee numele acestuia, Judecătoria Câmpeni a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii în data de 3 octombrie 2002.

Bărbatul este condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, a fost reţinut marţi, 5 februarie, de poliţiştii Biroul de Investigaţii Criminale Brad.

Condamnatul era dat în urmărire naţională şi internaţională din anul 2003, când a dispărut de la domiciliu pentru a se sustrage executării pedepsei privative de libertate. Bărbatul a fost prins de poliţişti în momentul în care s-a prezentat la SPCLEP Brad, pentru a-şi schimba cartea de identitate.

În urma percheziţiei corporale, asupra bărbatului a fost găsită o carte de identitate cu fotografia acestuia, dar cu datele de identificare ale unei alte persoane, document pe care l-a folosit pentru legitimare în perioada în care s-a aflat în străinătate.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Bârcea Mare. Acesta s-a ales cu un alt dosar penal  pentru comiterea infracţiunii de fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite