Au obţinut ilegal subvenţii de la AJOFM Alba cu documente false. După şase ani a venit nota de plată: condamnări penale şi daune civile de peste 100.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Câmpeni a pronunţat prima decizie într-un dosar în care nouă persoane au fost trimise în judecată pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicităţi la aceste infracţiuni. Doi dintre inculpaţi, soţ şi soţie, care sunt recidivişti, au reuşit performanţa de a fi condamnaţi la pedepse în regim de detenţie.

Dosarul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în anul 2016. Parte vătămată este AJOFM Alba care a suferit un prejudiciu de circa 130.000 de lei.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2011 - 2013, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor A.J.O.F.M. Alba, inculpata P. Paraschiva, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din comuna Avram lancu a solicitat şi a încasat subvenţii în sumă de 80.831 lei, conform art. 85 din Legea nr. 76/2000, pentru un număr de 17 persoane angajate în mod fictiv. Inculpata a atestat, în fals, că persoanele sunt angajate efectiv şi desfăşoară activitate în cadrul societăţii fiind remunerate pentru munca prestată.

De asemenea, în perioada 2011 - 2013, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor A.J.O.F.M. Alba, inculpatul P. Răzvan, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din comuna Avram lancu, a solicitat şi a încasat subvenţii în sumă de 34.983 lei, conform art. 85 din Legea nr. 76/2000, pentru un număr de 8 persoane angajate în mod fictiv. Cu ocazia convenţiilor încheiate în acest sens şi prin depunerea lunară a documentelor necesare (tabele nominale, foi colective de prezenţă şi state de plată (listă de plată formaţie) aferente perioadei septembrie 2012 - mai 2013). Inculpatul a atestat, în fals, că persoanele sunt angajate efectiv şi desfăşoară activitate în cadrul societăţii fiind remunerate pentru munca prestată. 

Recidivişti condamnaţi cu executare

Inculpatul P. Nicolae i-a ajutat pe cei doi să obţină subvenţii prin inducerea în eroare a reprezentanţilor A.J.O.F.M. Alba, identificând şi recrutând persoane cu vârsta de peste 45 de ani, în vederea angajării cu contract de muncă la societăţile administrate de aceştia, persoane pentru care s-a obţinut subvenţie ca urmare a angajării, deşi acestea nu au prestat activitate în calitate de angajaţi şi nici nu au fost remuneraţi, fiind vorba doar de o angajare scriptică, fictivă, pentru obţinerea de foloase materiale necuvenite. Inculpatul a cunoscut că angajarea respectivelor persoane se face exclusiv în vederea obţinerii subvenţiei şi nu pentru ca acestea să presteze activităţi în cadrul societăţilor şi să fie remunerate pentru activitatea desfăşurată.

P. Paraschiva şi P. Nicoale au primit ambii pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare şi 6.000 de lei amendă penală. Ambii sunt recidivişti, fiind condamnaţi în 2012 la câte 4 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, iar instanţa a cumulat pedeapsa de atunci ce cele din noul dosar. P. Răzvan a fost condamnat la 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani, respectv la  6.000 de lei amendă penală. O altă persoană (A. Georgeta), care i-a ajutat pe inculpaţii menţionaţi anterior să obţină subvenţii pentru angajarea persoanelor şomere cu vârsta de peste 45 de ani, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor A.J.O.F.M. Alba, a primit 1 an şi 2 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani şi 4.000 de lei amendă penală. Aceasta a întocmit contractele de muncă pentru persoanele care au fost angajate în cadrul celor două societăţi şi pentru care s-a obţinut subvenţie, deşi în speţă a fostvorba de o angajare scriptică, fictivă, pentru obţinerea de foloase materiale necuvenite, precum şi alte documente necesare obţinerii subvenţiilor de la stat. 

Condamnări cu amânare pentru 5 inculpaţi

Alte 5 persoane care au indus în eroare reprezentanţii A.J.O.F.M. Alba, întocmind şi depunând la această instituţie documente realizate în fals din care reieşea vechimea în muncă necesară obţinerii de şomaj, deşi nu au muncit efectiv în cadrul societăţilor comerciale, şi au beneficiat de ajutor de şomaj necuvenit au primit, de asemenea, pedepse cu amânarea executării. Este vorba despre: C. Ioan - 1 an de închisoare şi 2.000 de lei amendă penală cu amânarea aplicării pe o perioadă de 2 ani; C. Elena - 1 an de închisoare şi 4.000 de lei amendă penală cu amânarea aplicării pe o perioadă de 2 ani; P. Viorica - 1 an de închisoare şi 2.000 de lei amendă penală cu amânarea aplicării pe o perioadă de 2 ani; H. Valeria – 8 luni de închisoare şi 1.350 de lei amendă penală cu amânarea aplicării pe o perioadă de 2 ani; P. Traian - 8 luni de închisoare şi 1.350 de lei amendă penală cu amânarea aplicării pe o perioadă de 2 ani. Instanţa a mai dispus ca inculpaţii să plătească către AJOFM daunele financiare produse şi a anulat toate documentele întocmite în fals. Decizia Judecătoriei Câmpeni nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Citiţi şi:

 

„Ce-ţi trebuie, mă, eşti şmecher?” Dispută între un poliţist şi un scandalagiu încheiată cu un dosar penal şi o condamnare la închisoare

 

Cum a câştigat o clientă a companiei Blue Air daune pentru întârzierea avionului. Femeia a stat patru ore în aeroportul din Cluj pentru un zbor spre Bucureşti

 

FOTO Descoperiri arheologice pe un teren din Alba Iulia unde se va construi un supermarket Lidl: cimitir romano-catolic şi reformat plus o groapă comună

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite