Au ajuns în arest după ce au încălcat ordinele de protecţie. Femei ameninţate şi agresate de parteneri

Au ajuns în arest după ce au încălcat ordinele de protecţie. Femei ameninţate şi agresate de parteneri

Ambii bărbaţi au ajuns în arestul IPJ Alba. Foto Adevărul

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Alba după ce au încălcat ordinele de protecţie emise de judecători.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit IPJ Alba, poliţiştii din Blaj au reţinut un bărbat de 35 de ani din comuna Mihalţ, care a încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecţie emis de instanţă şi s-ar fi apropiat de partenera sa. Bărbatul a contactat-o telefonic şi i-ar trimis mesaje pe reţelele de socializare.
 
În sarcina bărbatului s-a reţinut faptul că, în ciuda dispoziţiilor prevăzute în ordinul de protecţie emis de instanţa de judecată prin care era obligat să păstreze o distanţă de minim 100 de metri faţă de partenera sa şi faţă de domiciliul acesteia, acesta s-ar fi apropiat de locuinţă şi ar fi contactat-o telefonic şi pe reţelele de socializare.
 
De asemenea, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au reţinut un bărbat din judeţul Sibiu, care nu a respectat dispoziţia ordinului de protecţie emis de instanţă şi s-a apropiat de concubina sa. 
 
La data de 2 decembrie 2021, în jurul orei 06.00, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au fost sesizaţi, prin 112, de către o femeie, de 30 de ani, din comuna Cut, cu privire la faptul că, concubinul său a încălcat ordinul de protecţie emis de un judecător.
 
Poliţiştii deplasaţi la fata locului au stabilit că, bărbatul de 27 de ani, în ciuda dispoziţiilor prevăzute în ordinul de protecţie emis de instanţa de judecată, prin care era obligat să păstreze o distanţă de minim 50 de metri faţă de femeie şi de domiciliul acesteia, ar fi pătruns fără drept în locuinţa ei şi ar fi agresat-o.
   
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea măsurilor dispuse în ordinul de protecţie, violenţă în familie şi violare de domiciliu şi au luat măsura reţinerii pentru de 24 de ore. În cursul zilei de vineri, 3 decembrie, ambii reţinuţi au fost prezentaţi procurorilor pentru dispunerea măsurilor legale.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările