Atrocităţile armatei sovietice asupra românilor: masacrele de la Fântâna Albă şi Bălţi, o pată roşie de sânge în istoria Bucovinei şi a Basarabiei

Atrocităţile armatei sovietice asupra românilor: masacrele de la Fântâna Albă şi Bălţi, o pată roşie de sânge în istoria Bucovinei şi a Basarabiei

Locul masacrului de la Fântâna Albă a devenit destinaţie de pelerinaj pentru români

Regimul sovietic condus de Stalin este considerat de majoritatea istoricilor ca fiind unul dintre cele mai criminale din istorie. Milioane de oameni au murit nevinovaţi atât în Rusia, cât şi ţările ocupate de armata sovietică la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Zeci de mii de români au murit, fie în lagărele sovietice, fie ucişi fără milă în timpul unor acţiuni militare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ocupaţia sovietică a României s-a declanşat în anul 1944. Partea de nord-est a Moldovei a fost ocupată pe durata luptelor din mai 1944 până în luna august a aceluiaşi an, România fiind în acel moment în continuare aliată a Germaniei naziste. Restul ţării a fost ocupată după ce România a schimbat tabăra ca urmare a loviturii de stat din 23 august 1944. La acea dată, Regele a anunţat faptul că România încetează unilateral toate acţiunile împotriva forţelor aliate, a acceptat armistiţiul aliat, şi intra în război împotriva forţelor Axei, în special a Germaniei. Cu toate acestea, Armata Roşie a ocupat România în întregime.
 
Convenţia armistiţiului şi ulterioarele tratate de pace de la Paris din 1947 au conferit baza legală a ocupaţiei militare sovietice a României, care a durat până în august 1958, atingând un număr de 615.000 de militari în 1946. Autorii sovietici, regimul comunist instalat de Armata Roşie şi Constituţia din 1952 se refereau la evenimentele din 1944 ca la „eliberarea României“ de către „glorioasa Uniune Sovietică“. Lovitura de stat a echivalat, practic, cu o „capitulare”, o „predare necondiţionată” în faţa sovieticilor şi a restului Aliaţilor. Negocierile inter-aliate au întârziat semnarea armistiţiului pentru ca sovieticii să ocupe cât mai mult posibil din România astfel încât să poată dicta termenii armistiţiului. În această perioadă, un număr de 114.000 - 160.000 de soldaţi români au fost luaţi prizonieri de război de către sovietici fără luptă şi au fost trimişi pe jos în lagăre din Uniunea Sovietică. Aproximativ o treime dintre ei au murit pe drum, iar multe alte mii în lagărele sovietice.
 
 
Masacrul de la Fântâna Albă
 
Ziua de 1 Aprilie este Ziua Naţională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor organizate de regimul sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. Cel mai cunoscut şi mediatizat dintre acestea este masacrul de la Fântâna Albă. La 1 aprilie 1941, în jur de 3.000 de români au fost ucişi fără milă în această localitate din Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de soldaţii sovietici. Românii, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în România, să părăsească Bucovina ocupată de ruşi. În zonă s-a împrăştiat zvonul că românii pot trece graniţa fără probleme. Când coloana de români a ajuns aproape de graniţă, soldaţii sovietici ascunşi în pădure, au început să tragă în plin. Au murit atuncii mii de români, iar cei care au scăpat au fost urmăriţi şi ucişi. Românii morţi au fost aruncaţi în gropi comune.
 
Unul dintre supravieţuitorii masacrului, profesorul Gheorghe Mihailiuc, a redat în cartea să „Dincolo de cuvintele rostite”, atrocităţile petrecute la Fântână Albă. Redăm un paragraf din carte prin intermediul basarabia-bucovina.info:
Dacă nu făceai cârdăşie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiţii insuportabile, o parte din
populaţia română a ţinutului a hotărât să fugă din ţară că să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemaţi de dorul libertăţii, au pornit paşii spre Fântână Albă, la frontieră. Dar pentru mulţi acest drum a fost fără întoarcere. Eram şi eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular şi am văzut cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid. (…) Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal. Tricolorul din faţă coloanei flutură mândru, demonstrând dragostea de neam şi ţară a românilor Bucovineni. Deodată, liniştea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morţii s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulţime a strigat: «La pământ!». Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraţilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!». Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă nelinişteşte până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varniţa. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mâna, s-a prăbuşit într-o baltă de sânge. Aud şi acum strigătele lui cu groază morţii pe buze: «Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!». În învălmăşeală m-am pierdut de fratele meu”.
 
Masacrul de la Bălţi
 
Un alt masacru pus la cale de sovietici a avut loc tot în Basarabia, la Bălţi. În anul 1944, aflată în primă ofensivă, armata sovietică a luat un mare număr de prizonieri. Mărturiile celor care au luptat pe frontul de est arată că mulţi dintre aceşti prizonieri erau lichidaţi, pur şi simplu, cu un glonţ în ceafă. Însă unii au fost concentraţi în lagăre. Unul dintre cele mai mari lagăre a fost înfiinţat în oraşul Bălţi, în mlaştina de lângă râul Răut. În total, au fost adunaţi 50.000 de soldaţi. Aproximativ 40.000 de soldaţi erau români, urmaţi de circa 5.000 de soldaţi germani, 2.000 de soldaţi maghiari, precum şi prizonieri cehi, slovaci ori croaţi înrolaţi ca voluntari în trupele SS. Mulţi dintre prizonieri au murit din cauza foametei, a condiţiilor precare de igienă şi a lipsei de medicamente.

Eveniment în memoria victimelor masacrului de la Bălţi
 
Istoricul Mihail Taşcă a descoperit şi publicat dovezi din care rezultă masacrul de la Bălţi. ”Un document strict secret pe care l-am descoperit în arhiva MAI arată că în 71 de gropi comune au fost aruncaţi 2.361 de prizonieri germani şi români ucişi de sovietici. Lagărul de lângă râul Răut a funcţionat 86 de zile, iar numerele mormintelor ar corespunde zilelor de funcţionare a lui în care a fost săpată groapa. Astfel, mormântul numărul 1 ar corespunde zilei de 16/17 iulie, nr. 2 - zilei de 17 iulie etc. Faptul că prizonierii mureau ca muştele demonstrează şi următoarele: în mormintele cu nr. 33-39, care ar reprezenta o săptămână, au fost înmormântaţi 469 de prizonieri (în medie câte 67 de cadavre pe zi), iar în mormintele cu nr. 45-51, care la fel reprezintă o săptămână, au fost înmormântaţi alţi 525 de prizonieri (în medie câte 75 pe zi). În lagăr mureau în medie câte 27 de prizonieri pe zi”, afirmă istoricul moldovean.
 
Masacrul de la Katyń
 
Masacrul de la Katyń a fost una dintre atrocităţile cele mai grave comise de ruşi în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost, de fapt, o execuţie în masă a unor cetăţeni polonezi de către forţele poliţiei secrete sovietice. În timpul acestei acţiuni, aproximativ 22.500 de cetăţeni polonezi au fost executaţi în trei locuri diferite în primăvara anului 1940. Majoritatea celor ucişi erau ofiţeri capturaţi ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar printre cei executaţi se aflau şi numeroşi civili. Cum sistemul polonez de recrutare cerea tuturor absolvenţilor unei universităţi să devină ofiţeri în rezervă, sovieticii au reuşit prin acele asasinate să distrugă o mare parte a intelectualităţii poloneze, ca şi a evreilor polonezi şi a bieloruşilor polonezi.
 
Din documentele cercetate îndeosebi în perioadele guvernărilor Gorbaciov şi Elţîn reiese că poliţia politică NKVD a selecţionat cu premeditare pentru execuţie ofiţeri şi oameni cu pregătire, ingineri, profesori, avocaţi, funcţionari înalţi, latifundiari, aristocraţi, preoţi. NKVD-ul a aplicat o epurare pe criterii de „clase sociale”. Ordinul de execuţie, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940. Descoperirea de către nazişti în 1943 a uneia dintre gropile comune, după ce armata germană ocupase în 1941 zona respectivă a precipitat ruperea relaţiilor diplomatice dintre Uniunea Sovietică şi guvernul polonez în exil de la Londra.
 
 

Cum a murit Avram Iancu - „Crăişorul Munţilor“. Răpus de inimă rea, a luptat până la sfârşitul vieţii pentru drepturile românilor din Transilvania

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: