FOTO VIDEO Legende şi spectacol în Apuseni: cum se îndeplinesc dorinţele „La Brazi“ şi ce ascund peşterile adânci

FOTO VIDEO Legende şi spectacol în Apuseni: cum se îndeplinesc dorinţele „La Brazi“ şi ce ascund peşterile adânci

Mănăstirea Sub Piatra de lângă Masivul Bedeleu. În apropiere este peştera Huda lui Papară

Munţii Apuseni reprezintă una dintre cele mai pitoreşti zone din ţară. O demonstrează dezvoltarea rapidă a conceptului de turism rural, prin înfiinţarea a sute de pensiuni în ultimii ani, în timp ce Valea Arieşului poate fi locul perfect pentru petrecerea unui concediu la munte. Adevărul vă prezintă, în cadrul Campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, secretele unor munţi spectaculoşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

O propunere de traseu porneşte din satul Sub Piatră, comuna Sălciua, trece pe la Muzeul Mineritului din Roşia Montană şi ajunge la Gârda de Sus.
 
Satul Sub Piatră este amplasat în Masivul Bedeleu din Munţii Trascău. Se poate ajunge cel mai simplu de pe DN 75, Turda – Cîmpeni, din comuna Sălciua. Din centrul comunei existră un drum care poate fi parcurs cu maşina, în timp ce din satul Sălciua de Jos există şi un traseu de drumeţie care durează aproximativ o oră.
 
Satul Sub Piatră a fost, în mare parte, parasit de localnici, dar a devenit un loc de pelerinaj turistic şi religios. Este amplasat pe Valea Morilor la aproximativ cinci kilometri de centrul comunei. S-au construit case de vacanţă şi o pensiune modernă, în apropierea unei mănăstiri vechi de sute de ani şi a peşeterii Huda lui Papară. Amatorii de senzaţii tari pot urca pe un traseu marcat până pe Masivul Bedeleu, la peste 1000 de metri altitudine.
 
Valea Morilor este scurtă şi apare pe gura gigantică a peşterii Huda lui Papară. După un traseu plin de repezişuri şi cascade se varsă în Arieş după numai patru kilometri, coborând o diferenţă de nivel de 260 metri.
 
Panta mare de coborâre a favorizat construirea morilor de apă. Au fost identificate urmele a 12 astfel de mori, 
 
Foto
   
 
Foto
 
 
Foto
dar din păcate nu mai există niciuna care să funcţioneze în prezent. Bisericuţa de lemn care a precedat mănăstirea de azi a fost ridicată după anul 1300 în faţa peşeterii şi era menită să-i protejeze pe săteni de duhurile rele din peşteră, care „provocau adesea viituri pe vale“. Deşi a fost arsă de tătari, dărâmată, dinamitată de armata imperială, bisericuţa a fost mereu refăcută pe aceeaşi temelie.
 
A fost reconstruită ultima dată la 1797, iar în 1992 s-a ridicat alături o biserică nouă şi un schit de călugăriţe ortodoxe „Sfânta Paraschiva“. În incinta mănăstirii se află veşmintele sfintei şi două icoane foarte vechi. Aproape de lăcaşul de cult, jos pe vale, lângă Huda lui Papară, se află un bogat izvor considerat tămăduitor. La Pensiunea Sub Piatră cazarea şi meniul sunt accesibile ca preţ, iar pesiajul este încântător. De aici se poate pleca în drumeţii în natura sălbatică a Trascăului.
 
Huda lui Papară
 
Peştera Hudă lui Papară este renumită pentru mărimea sa, 5.200 metri lungime, dar şi pentru viiturile care se produc periodic în interiorul acesteia.
 
De cum ajungi în prin aproprierea peşterii te întâmpina un portal înalt de 37 metri, cu o formă de canion, fiind parţial inundat. Traseul peşterii are câteva “obstacole”: cascade şi stânci, ajungându-se mai întâi în Sala Minunilor, cu o lungime de peste 120 metri şi o lăţime de 75 metri. În peşteră există cea mai mare colonie de lilieci din Europa, de peste 50.000 de exemplare. Pentru a ajunge la Peştera Hudă lui Papară, pe lângă traseul din Sălciua mai există unul care pleacă de la cabana Râmeţ prin Cheile Râmeţului şi localitatea Cheia, semnalizată cu cruce albastră şi care durează 4-5 ore.
 
Peştera este o străpungere hidrologică a fâşiei de călcare tithonice în extremitatea vestică a Masivului Bedeleu. Trei pâraie (Ponor, Poieni şi Seaca) îşi unesc apele colectate dintr-un bazin de 150 km² şi se pierd în masivul de calcar Vânătările Ponorului. Apa ce dispare în Ponorul Vânătare, apare în partea terminală a peşterii după numai 15-18 metri şi după ce parcurge pe galeria activă un traseu S-N de 1.200 de metri cu o cădere de 92 m apare la lumina printr-un gigantic portal. Temperatura aerului în coridorul principal este cuprinsă între 10 şi 11,5 °C, iar în Sala Minunilor de la 13°C până la peste 20 °C. Nu poate fi vizitată decât cu echipament special şi de persoane care deţine cunoştinţe şi pregătire în domeniu. În 2010, trei cercetărori au fost blocaţi în peşteră de o viitură. Au fost scoşi după aproape o zi de salvatorii speologi.
 
Muzeul Mineritului la Roşia Montană
 
Următorul popas în traseul nostru este comuna Roşia Montană. Şi aici sunt lucruri care merită a fi văzute atât la suprafaţă, cât şi în interiorul pământului. Este vorba despre Muzeul Mineritului cu celebrele galerii romane. Se află în centrul comunei, în incinta fostei exploatări minere de stat Roşiamin. 
 
Programul de vizitare este zilnic, iar durata unei vizite este de cel puţin o oră şi 30 de minute. Vechile galerii au o lungime de mai mulţi kilometri, din care sunt amenajaţi pentru vizitare 400 de metri. Vizita se efectuează în grupuri de minim cinci persoane şi numai cu însoţire de către un inginer minier angajat al Exploatării Miniere. Pentru grupuri mai mari de 20 persoane se pot face programări şi în afara orelor stabilite prin orar.
 
Cetatea română de la Roşia Montană (Alburnus Maior) este poate cel mai autentic document de ilustrare a activităţii minereşti de la începuturi şi pînă în prezent în Munţii Apuseni. Aici sunt galerii, şi lucrări miniere caracteristice tuturor timpurilor. Cetatea Alburnus Maior se află pe Dealul Cetăţii în apropierea fostelor exploatări române şi a reprezentat punctul de apărare al localităţii şi ale exploatărilor aurifere.
 
Aici, arheologii au descoperit locuinţe, morminte, unelte pentru minerit, multe inscripţii în limba greacă şi latină şi 25 de table de ceară. Majoritatea din descoperirilor arheologice pot fi văzute în Muzeul Mineritului.
 
Muzeul Mineritului se află în apropierea fostei exploatări miniere. Aici pot fi vizitate fostele galerii române, pot fi văzute monumente istorice şi unelte pentru minerit, găsite de arheologi în ruinele fostului oraş, şi construcţiile folosite pentru separarea aurului de piatră, numite „şteampuri”. 
 
Acestea eraualimentate de lacuri artificiale de acumulare numite „tăuri”, care există şi în prezent pe dealurile din apropierea comunei. În muzeul de la Roşia Montană pot fi văzute şteampuri din lemn, în mărime naturală, restaurate între anii 1970 şi 1979, care erau folosite pentru zdrobirea rocilor în procesul de extracţie a aurului din minereul scos din galerii. Pentru punerea în funcţiune a acestora era folosită forţă animală sau umană (pe vremea românilor), iar mai târziu forţa apei.
 
Peste secole, şteampurile cu săgeţi de fier de tip „californian“ au reprezentat nivelul tehnic maxim atins pe plan european la finele secolului al XIX-lea. Acest tip de şteampuri a fost utilizat la Roşia Montană în perioada interbelică şi ulterior, până la înlocuirea lor cu mori cu bile. 
 
Acestea erau puse în mişcare cu ajutorul unui motor, de obicei electric, care acţiona arborele central. Mişcarea de rotaţie se transmitea asupra şaibelor de pe axul cu came care ridică, respectiv "scapă" săgeţile ce zdrobeau minereul. În perspectiva dezvoltării proiectului de exploatare a aurului din Roşia Montană, Muzeul Mineritului va fi relocat. Din vechile galerii romane sunt pregătite pentru vizitare cele aflate în zona Cătălina – Monuleşti. Turişii pot vizita un alt muzeu mai modern, amenajat în centrul localităţii într-o clădire modernizată, unde sunt expuse şi descoperiri din galleria Cătălina - Monuleşti.
 
Peşterea Gheţarul de la Scărişoara
 
Drumeţia noastră continuă în amonte, pe Valea Arieşului, până în comuna Gârda de Sus. Am lăsat în urmă oraşul Câmpeni, capitala Ţării Moţilor. Avem, de asemenea, destinaţii care să ne ofere imagini spectaculoase.
 
Zona în sine este un amalgam de peisaje încântătoare. O pensiune cu preţuri avantajoase, atât la cazare cât şi la mâncare poate fi găsită cu uşurinţă. În Gârda de Sus sunt câteva zeci de pensiuni care oferă condiţii foarte bune pentru turişti. Una dintre destinaţiile obligatorii în sejurul din această parte a Apusenilor este peştera Gheţarul de la Scărişoara.
 
Este un loc de o frumuseţe extraordinară în care se găseşter al doilea mare gheţar din lume ca volum al gheţii. Numele peşterii provine de la comuna Scărişoara, care se află la 16 kilometri mai jos de peşteră. Cea mai accesibilă cale de acces este pe drumul judeţean, în curs de asfaltare, de 18 kilometri, pe care se ajunge la izvoarele văii Ordâncuşei. Drumul se intersectează aici cu vechiul drum turistic Ursoaia-Scărişoara, de unde mai sunt de parcurs 5 kilometri.
 
Intrarea în gheţar se face print-un spectaculos aven cu diametrul de 60 de metri, care se deschide în pădurea de la marginea platoului.
 
Avenul măsoară 48 de metri adâncime şi este coborât pe o potecă îngustă săpată în stâncă şi câteva scări metalice ancorate în pereţi. Forma blocului de gheaţă din interiorul peşterii se schimbă frecvent. O parte din gheaţă se topeşte cu fiecare vară, dar se reface iarna. Programul de vizitare al Peşterii Gheţarul de la Scărişoara este zilnic, între orele 9.00 – 17.00.
 
Există ghizi autorizaţi, dar şi taxe de vizitare: 10 lei pentru adulţi şi şapte lei pentru elevi sau studenţi. În jurul peşterii există şi legende transmise de strămoşi. Legenda locului spune că în vremurile vechi trăia în peştera de la Scărişoara un balaur, căruia sătenii i-au pus numele de Solomat. Solomat fura câte o fată frumoasă din sat pe care o ascundea în peşteră, într-un palat de gheaţă, care nu a fost vreodată văzut de localnici.
 
O altă legendă susţine că în spatele unei formaţiunii de calcar, denumită „La Brazi”, se află două bazine care sunt mereu pline cu apă. În faţa acestor bazine trebuie îndeplinit un ritual: te aşezi, îţi pui o dorinţă, îţi descoperi părul şi bei apă direct cu buzele.
 
Dorinţa se va îndeplini dacă acest ritual este respectat cuviincios, iar timp de un an, cel ce şi-a pus dorinţa să nu-şi deconspire visul. În apropiere mai pot fi vizitate şi alte peşteri cum ar fi Gheţarul de la Vârtop şi Poarta lui Ionele. Sunt la fel de spectaculopase dar nu au beneficiat de promovarea intensă a Gheţarului de la Scărişoara. 
 
Trasee spre Gheţarul de la Scărişoara
 
Garda de Sus - Valea Gârda Seacă - Scărişoara
Durata: 2 h, Lungime: 6 km
 
Din centrul comunei Garda de Sus pleacă drumul DN 75 pe valea Garda Seacă, pe care porneşte traseul nostru, împreună cu bandă albastră şi crucea roşie. La confluenţa cu Ordâncuşa, rămâne pe malul stâng al Văii Seci, iar la o moară aflat pe malul opus, începem urcuşul pieptiş. După cca. o ora de urcuş, trecem o mică creastă şi cotim la dreata. Suntem pe platou carstic, unde apar dolinele, şi primele case ale moţilor, şi marcajul cruce roşie. Împreună traversăm o pădure şi în 10 minute ajungem la Peştera Scărişoara.
 
Gârda de Sus – Munună – Scărişoara
Durata: 1,1/2 h, Lungime: 5 km
 
Din centrul comunei Garda de Sus pleacă drumul DN 75 pe valea Garda Seacă, pe care porneşte traseul nostru, împreună cu bandă albastră şi roşie. La confluenţa cu Ordancusa marcajul urcă pe culmea separatoare, pe deasupra casei, ce domină podul de beton. Ne angajăm într-un urcuş pe dealul Munună, până ce ajungem într-o să, de unde urmează un coborâş domol, spre Peştera Scărişoara.
 
Gârda de Sus- Peştera Scărişoara
Durata: 3,1/2 h, Lungime: 8 km
 
Din centrul comunei Garda de Sus pleacă drumul DN 75 pe valea Garda Seacă, pe care porneşte traseul nostru, împreună cu bandă şi crucea roşie. La confluenţa cu Ordâncuşa, continuăm drumul pe acest afluent, şi după 20 minute încep Cheile Ordâncuşei. La 10 minute în versantul drept se vede gura peşterii Cordobana lui Girtau, care oferă adăpost pe timp de ploaie. 
 
Peste puţin timp o altă săgeata ne invită la Peştera Poartă lui Ionele. Revenim la şosea, şi după 1/2 ora cheile se lărgesc, ajungem şi la un izvor. După 20 minute marcajul părăseşte valea, şi începe urcuşul obositor. După 40 minute iese într-o poieniţă, de unde ajunge în şa. Aici se întâlneşte, cu un drum forestier, pe care ajungem la Peştera Scărişoara.
 
Dacă ai fost în Munţii Apuseni şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest colţ de rai al României, ne poţi poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
 
 

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Casele şi palatele Bucureştiului, zămislite din zbuciumul amorului regal şi focul războiului

FOTO VIDEO Valea Frumoasei, raiul descris în povestirile lui Mihail Sadoveanu

FOTO VIDEO Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei

Povestea Ierusalimului Ardealului, a mănăstirii de la Sâmbăta de Sus şi a celei mai vechi herghelii de lipiţani din Europa

FOTO VIDEO Vacanţă în România: Totul despre Dunărea la Cazane. Chipul lui Decebal şi Mânăstirea Mraconia

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: