Aparatul de testare de la DSP Alba a ajuns la 200 de probe pe zi. În judeţ sunt 81 de cazuri de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capacitatea a crescut la 200 de teste pe zi
Capacitatea a crescut la 200 de teste pe zi

Circa 1.250 de teste pentru COVID 19 au fost efectuate în judeţul Alba de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) în aproape două săptămâni.

Capacitatea actuală de testare a ajuns în prezent la 200 de teste pe zi. Anterior punerii în funcţiune a aparaturii de testare de la DSP au fost realizate aproximativ 120 în decursul a trei săptămâni la un laborator din Cluj-Napoca.

"De marţi, DSP Alba şi-a mărit capacitatea de testare la 200 de teste pe zi, urmând ca, în perioada următoare, să creştem, conform procedurilor", a declarat, miercuri, directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea.

El a precizat că până acum, respectiv din 27 martie, au fost efectuate aproximativ 1.250 de teste la DSP Alba. Testarea este efectuată de către specialiştii DSP Alba cu aparatură primită, în urma unor contracte de comodat, cu sprijinul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca şi a Universităţii Politehnice Bucureşti.

Până miercuri, în judeţul Alba au fost testate pozitiv 81 de persoane, nu 83 cum apar în comunicatul dat publicităţii de către Grupul de Comunicare Strategică, a precizat directorul executiv al DSP Alba. Patru persoane au fost declarate vindecate, iar trei au decedat. Printre persoanele testate pozitiv, se numără şi doi medici, patru asistente şi o infirmieră, dar şi şapte pacienţi de la un centru de dializă.

În Alba, miercuri 8.04.2020, se află în carantină 476 persoane, 100 persoane ieşite din carantină, 982 persoane izolate la domiciliu, 3.107 persoane ieşite din izolare, 4 persoane vindecate, număr persoane decedate - 3. În ultimele 24 de ore, 274 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi 39 poliţişti locali au desfăşurat misiuni specifice în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID – 19.

S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 773 de persoane aflate în 304 locaţii, iar echipaje mixte de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi lucrători MApN au intensificat activităţile pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţele Militare. Ca urmare a acţiunii au fost aplicate 134 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor Ordonanţelor Militare. De la debutul epidemiei, poliţiştii din Alba au aplicat 3.032 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.628.850 lei.

Citiţi şi:

 

Cum motivează un judecător decizia de suspendare a lucrărilor la autostrada Sebeş-Turda

 

Relatarea dramatică a unui asistent român angajat într-o clinică din Marea Britanie: „E dezastru. Loteria a început“

 

Cadre medicale de la Spitalul Judeţean Alba testate pozitiv cu noul coronavirus. O secţie şi-a restrâns drastic activitatea 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite