Anchetatorii comisarului Berbeceanu, trimişi în judecată. Procurorul Ioan Mureşan este acuzat de represiune nedreaptă şi abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul Ioan Mureşan, fost şef la Serviciul Teritorial DIICOT Alba Iulia, a fost trimis în jduecată de procurorii DNA. Mureşan este acuzat de abuz în serviciu represiune nedreaptă şi fals intelectual. În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei ex-procurorul Nicolaie Cean şi ofiţerul de poliţie Alin Muntean.

Trimiterea în jduecată a avut loc în aceeaşi zi în care procurorii DIICOT din structura centrală au făcut acelaşi lucru cu dosarul în care Traian Berbeceanu este acuzat de sprijinire a unui grup infracţional şi luare de mită. Acest lucru demnostrează că îmntre cele două structuri, DNA şi DIICOT, există o dispută puternică în legătură cu acest caz. Dosarul a fost trimis pentru a fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere ca instanţa să menţină măsurile controlului judiciar impuse celor trei inculpaţi.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în cursul anului 2013, inculpatul MUREŞAN IOAN, împreună cu inculpatul MUNTEAN ALIN MIREL şi cu complicitatea inculpatului CEAN NICOLAIE ION, cu ocazia urmăririi penale efectuate într-un dosar al DIICOT – ST Alba, privind pe Berbeceanu Traian ş.a., şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu vizând desfăşurarea activităţii în conformitate cu legea, prin:

- dispunerea începerii urmăririi penale faţă de Berbeceanu Traian pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinirea unui grup infracţional nestructurat; 

- favorizarea infractorului; 

- omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii (21.10.2013); 

- punerea în mişcare a acţiunii penale (23.10.2013); 

- reţinerea pe 24 de ore a lui Berbeceanu Traian (24.10.2013); 

De asemenea a propus arestarea preventivă a acestuia (24.10.2013), în urma administrării, fie personal, fie de inculpatul MUNTEAN ALIN MIREL, a unor probe nelegale, cu un conţinut nereal, constând:

- declaraţii obţinute prin întrebuinţarea de ameninţări, promisiuni sau favoruri; 

- declaraţii luate unor persoane aflate în relaţii de adversitate notorie cu Berbeceanu Traian; 

- declaraţii conţinând adăugiri sau deformări ale susţinerilor persoanelor audiate; 

- declaraţia inculpatului CEAN NICOLAIE ION, audiat cu identitate protejată; 

- procese-verbale întocmite de inculpatul MUNTEAN ALIN MIREL, despre care a cunoscut că au conţinut fals sau trunchiat; 

- documente fără relevanţă probatorie; 

În acelaşi context, inculpatul nu a procedat la verificarea altor variante de anchetă, deşi existau elemente faptice care ar fi impus acest lucru.  În referatul cu propunere de arestare preventivă, inculpatul MUREŞAN IOAN a inserat cu ştiinţă menţiuni false sau denaturate şi a ascuns existenţa unor probe în apărarea lui Berbeceanu Traian, aducând astfel o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale acestuia, respectiv: libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare, dreptul la salariu lunar, prin diminuarea cuantumului acestuia. Ca urmare a acestor acţiuni, inculpaţii MUREŞAN IOAN, MUNTEAN ALIN MIREL şi CEAN NICOLAIE ION au obţinut, atât pentru sine, cât şi pentru persoane din anturajul acestora, cercetate penal, foloase necuvenite, de ordin nepatrimonial, constând în denigrarea ofiţerului de poliţie judiciară şi înlăturarea acestuia din dosarele pe care le instrumenta.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea: 

În cursul anului 2012, BERBECEANU TRAIAN a transmis inculpatului MUREŞAN IOAN, atât direct, cât şi prin intermediul altor persoane, că are informaţii cu privire la activităţi infracţionale desfăşurate de inculpaţii CEAN NICOLAIE şi MUNTEAN ALIN, atrăgându-i atenţia că va sesiza organele ierarhic superioare cu privire la neregulile din anumite dosare, vehiculându-se şi informaţii privind deţinerea de către BERBECEANU TRAIAN a unor înregistrări în sensul celor arătate.

În luna august 2012 inculpatul Mureşan Ioan i-a solicitat în repetate rânduri lui Berbeceanu Traian, şef al B.C.C.O. Alba, să îl numească pe inculpatul Munteanu Alin şef al Serviciului de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor (S.C.F.T.S.B) din cadrul B.C.C.O. Alba. În urma verificărilor în cadrul serviciului, Berbeceanu Traian a constatat o serie de nereguli privind înregistrarea cauzelor, inclusiv a unor documente clasificate, precum şi lipsa din registrul de evidenţă a cauzelor penale a datelor privind dosare înregistrate în noiembrie – decembrie 2010, în lucru la inculpatul Munteanu Alin.

În aceste condiţii, având suspiciuni cu privire la Munteanu Alin, Berbeceanu Traian a refuzat solicitarea inculpatului Mureşan Ioan.  Aspectele menţionate mai sus, care periclitau poziţiile funcţionarilor publici, precum şi interesele unor persoane din anturajul acestora, au fost de natură a-i determina pe inculpaţii Mureşan Ioan şi Cean Nicolaie, împreună cu ofiţerul de poliţie Muntean Alin, să conceapă un plan prin care, folosindu-se de prerogativele şi atribuţiile funcţiilor deţinute, să obţină, în mod injust, denigrarea şi decredibilizarea ofiţerului de poliţie Berbeceanu Traian, retragerea avizului de poliţie judiciară deţinut de acesta, precum şi înlăturarea ofiţerului din dosarele pe care le instrumenta.

Astfel, în acest context a rezultat că, începând cu luna mai 2013, în mai multe dosare de urmărire penală aflate pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Alba, inculpaţii Mureşan Ioan şi Muntean Alin au direcţionat declaraţiile unor învinuiţi şi martori audiaţi în aceste cauze, fără legătură cu obiectul cauzelor şi fără existenţa vreunei sesizări scrise, către persoana lui Berbeceanu Traian, evidenţiindu-se o acţiune concertată pentru obţinerea, în orice mod, de date sau indicii privitoare la implicarea lui Berbeceanu Traian în fapte de natură penală. Pentru a obţine acele declaraţii de la învinuiţi, inculpatul Muntean Alin a facilitat persoanelor audiate, aflate în stare de arest preventiv, comunicarea cu membrii familiei sau cu alte persoane apropiate. O altă categorie de declaraţii, ce au fost utilizate de inculpatul Mureşan Ioan în susţinerea acuzării, au constituit-o cele luate unor persoane aflate în relaţii vădite de duşmănie cu Berbeceanu Traian (persoane cercetate de acesta, persoane arestate în urma acţiunilor BCCO).

Acestea au fost completate de o serie de procese-verbale de investigaţii, întocmite preponderent în perioada august-octombrie 2013, de inculpatul Muntean Alin, care era şi ofiţer de caz, conţinând aspecte neverificabile din perioada 2011-2012 privitoare la pretinse legături ale lui Berbeceanu Traian cu persoane cercetate, aspecte care, dacă ar fi fost reale, ar fi trebuit raportate în acea perioadă de către cei ce le-au cunoscut. De asemenea, inculpatul Muntean Alin a întocmit mai multe procese-verbale având ca obiect constatări ale unor legături infracţionale rezultate din listinguri ale unor posturi telefonice sau din supravegheri operative, prezentând date trunchiate, cu scopul de a sugera anumite filiere de transmitere de către Berbeceanu Traian a unor informaţii către mediile infracţionale.

Referitor la învinuirea adusă lui Berbeceanu Traian, de a fi informat o anumită persoană despre percheziţia din 10 mai 2012, a rezultat că postul telefonic, menţionat de inculpatul Mureşan Ioan în referatul cu propunere de arestare, ca fiind al persoanei atenţionate, nu aparţinea acesteia, ci era utilizat de o altă persoană.

În ce priveşte învinuirea de a fi informat aceeaşi persoană despre efectuarea, în data de 08 octombrie 2012, a unei percheziţii domiciliare, referatul cu propunere de arestare întocmit de inculpatul Mureşan Ioan conţine o expunere de date neconcludente pentru cauză. Din actele prezentului dosar a mai rezultat că inculpatul Cean Nicolaie, care până în vara anului 2013 a funcţionat ca procuror în cadrul DIICOT-ST Alba, a efectuat demersuri şi a pus la dispoziţie celorlalţi doi inculpaţi, în înţelegere cu aceştia, martori dispuşi să dea declaraţii nereale împotriva lui Berbeceanu Traian. De asemenea, a transmis unor persoane ce urmau a fi audiate în calitate de inculpaţi promisiunea, din partea inculpatului MUREŞAN IOAN, că, dacă vor accepta să facă declaraţii incriminatoare la adresa lui BERBECEANU TRAIAN, vor beneficia de uşurarea situaţiei juridice.

Acelaşi inculpat a furnizat anumitor martori, anterior audierii lor de către inculpatul MUREŞAN IOAN, date nereale cu privire la participaţia penală a lui BERBECEANU TRAIAN, în scopul introducerii acestor informaţii false în declaraţiile date anchetatorilor. Contribuţia sa, la susţinerea anchetei efectuate în mod abuziv de inculpaţii MUREŞAN IOAN şi MUNTEAN ALIN, s-a mai materializat şi prin formularea unei declaraţii personale, împotriva lui BERBECEANU TRAIAN, ca martor cu identitate protejată, aducând o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale persoanei vătămate: respectiv libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare, dreptul la salariu lunar, prin diminuarea cuantumului acestuia.

Acuzaţiile procurorilor:

MUREŞAN IOAN, procuror şef al DIICOT – ST Alba, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile concurente de: 

- abuz în serviciu; 

- represiune nedreaptă; 

- fals intelectual; 

CEAN NICOLAIE IOAN, fost procuror DIICOT în perioada 07.12.2009 - 15.08.2013, în prezent pensionat, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie;

MUNTEAN ALIN MIREL, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile concurente de: 

- abuz în serviciu; 

- fals intelectual, în formă continuată; 

- complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă.

Fostul comandant al BCCO Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, trimis în judecată de DIICOT

Fostul şef al DIICOT Alba, procurorul Ioan Mureşan, cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară din CSM

UPDATE Procurorul Nicolaie Cean, urmărit penal în dosarul ”Berbeceanu”, a contestat măsura controlului judiciar

Şeful DIICOT Alba Iulia, procurorul Ioan Mureşan, urmărit penal şi pus sub control judiciar în dosarul Berbeceanu

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite