Amiralul Emil Cico Dumitrescu şi contribuţia acestuia la falimentul Resial SA, cea mai mare fabrică de cărămizi refractare din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amiralul Emil Cico Dumitrescu. Foto: Mediafax
Amiralul Emil Cico Dumitrescu. Foto: Mediafax

Decesul amiralului Emil Cico Dumitrescu la vârsta de 84 de ani, fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, readuce în atenţie ”contribuţia” acestuia la falimentul unei dintre cele mai mari fabrici din Alba Iulia, Resial SA.

”Sfârşitul” celei mai mari fabrici de cărămizi refractare din România a fost consfiinţit în perioada guvernării PSD dintre anii 2000 – 2004. În perioada respectivă, din Consiliul de administraţie al firmei din Alba Iulia au făcut parte şi fostul senator PSD Doru Ioan Tărăcilă precum şi amiralul Emil Cico Dumitrescu. În anul 2001, în urma unor decizii controversate ale consiliului de administraţi, Resial SA a preluat datorii de 30 milioane de lei ale acţionarului majoritar de la vremea respectivă, Caloni Serv Com SA Azuga, proprietate a omului de afaceri Constantin Samson apropiat de cercuri financiare ruseşti, cea mai mare parte dintre acestea către Transgaz Mediaş.

Între cele două societăţi a fost încheiat un contract, prin care Resial prelua datoriile acţionarului majoritar. Fabrica din Alba Iulia era obligată, astfel, să plătească datorii de milioane de euro care nu îi aparţineau. După cum relata şi presa vremii, în preajma anului 1999, Constantin Samson, prin intermediul firmei pe care o administra, Caloni Serv SA, s-a angajat către Transgaz să recupereze circa 30 de milioane de lei de la mai multe firme cu facturi neachitate către companie. A reuşit să recupereze datoriile, însă sumele ar fi fost investite de Samson pentru cumpărarea a patru foste companii de stat, printre care şi Resial Alba Iulia. 

resial

Fosta fabrică Resial SA Alba Iulia

Ingineriile financiare au făcut ca Refractara să intre, oficial, în faliment în anul 2005. Avea la vremea respectivă aproximativ 400 de salariaţi. În perioada 2009-2010, DGFP Alba şi AVAS au încercat să obţină de la judecătorul sindic atragerea răspunderii materiale a lui Doru Ioan Tărăcilă, Emil Cico Dumitrescu şi alţi membri ai consiliului de administraţie pentru datoriile societăţii, însă cererea a fost respinsă. Activele fabricii Resial au fost achiziţionate în 2007 de un omul afaceri italian Ariganello Pasqualino, aflat în prezent la închisoare în Italia, cu aproximativ 10 milioane de euro, dar acesta nu a făcut altceva decât să dărâme o parte dintre construcţii şi să vândă ce a recuperat la fier vechi. Firma italianului a ajuns şi în faliment, astfel încât ceea ce a rămas pe imensa platformă industrială a mai fost scos o dată la licitaţie. Urmarea a fost că punerea la pământ şi a restului activelor şi vânzarea la fier vechi a ceea ce a mai rămas.

Imagine indisponibilă

Resial SA Alba Iulia a intrat în procedură de faliment din anul 2005. Valoarea datoriilor a ajuns, la momentul respectiv, la suma de 50 milioane de lei (17 milioane de euro, raportat la piaţa valutară de atunci). Principalul creditor a fost în decursul procedurii de faliment Direcţia de Finanţe Publice Alba, care a revendicat 60 la sută din sumă, respectiv 26 milioane de lei. Procesul nu s-a încheiat nici în prezent, lichidatorul judiciar având, în continuare, de recuperat creanţe ale fostei uzine. Înainte de 1990, fabrica Refractara era cel mai mare producător de cărmizi refractare silico-aluminoase din România şi era una dintre cele mai moderne fabrici din Europa în acest domeniu. Lucrau aici 2.500 de oameni şi furniza 15 la sută din cărămizile utilizate de marile combinate siderurgice din ţară.  

În luna iunie a anului trecut, preşedintele României, Klaus Iohannis, a avizat începerea urmăririi penale a lui Emil Cico Dumitrescu, cercetat în dosarul Revoluţiei pentru crime împotriva umanităţii. În acest dosar, este urmărit penal şi fostul preşedinte Ion Iliescu, pentru infracţiuni contra umanităţii, el fiind acuzat că a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut „un evident caracter diversionist”. Despre Ion Iliescu şi Emil Cico Dumitrescu, procurorii militari au precizat că au contribuit la amplificarea psihozei privind pretinsa existenţă a unor terorişti la nivelul Capitalei în decembrie 1989. 

Citiţi şi:

 

Mărturisirea unui fost deţinut, coleg de muncă cu victima omorului de la Mediaş: „Este crima politicianului român. Să vă băgaţi recursul compensatoriu undeva“

 

Documente necesare la cumpărarea unei maşini din altă ţară a Uniunii Europene. Ce trebuie să predea vânzătorul şi care sunt actele cumpărătorului

 

Primăria Alba Iulia vrea să recupereze 1 milion de euro de societatea care a furnizat energie termică şi apă caldă în municipiu

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite