Amenda primită de compania E.ON după ce a lăsat mii de consumatori din Alba Iulia fără gaze naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania E.ON Energie România SA a fost amendată de Protecţia Consumatorilor, după sistarea alimentării cu gaze naturale, de la sfârşitul lunii iulie 2020, din Alba Iulia.

În luna iulie a anului trecut, mai multe persoane din oraş au simţit un miros puternic de mercaptan, iar la scurt timp au început să apară sesizările.

Echipele de la Del Gaz Grid au intervenit şi au sistat alimentarea cu gaz în locaţiile în care existau scăpări. În total, peste 3.500 de consumatori au fost afectaţi, unii dintre ei au stat fără gaze naturale şi două săptămâni.

Oamenii au depus sesizări, iar E.ON a fost amendată de Protecţia Consumatorilor pentru că, deşi era obligată să îşi anunţe clienţii să verifice instalaţiile comune şi, în caz contrar, să sisteze furnizarea gazului natural, nu a făcut acest lucru.

Amenda aplicată a fost de 15.000 de lei, dar compania a cerut anularea amenzii la Judecătoriei Alba Iulia. În timpul procesului s-a stabilit că E.ON Gaz este furnizorul de gaze naturale şi Delgaz Grid distribuitorul, astfel încât amenda a fost aplicată furnizorului

”S-a constatat că în zilele de 26.07.2020 şi 27.07.2020 mai mulţi consumatori au sesizat miros de gaze în apartamente şi pe scările blocurilor, motiv pentru care au apelat furnizorul de gaze menţionat în facturile lunare pentru a interveni şi remedia situaţia. Din cauza identificării unor scăpări de gaze la instalaţiile comune au fost închise (sigilate) robinetele de branşare de la scările blocurilor, fără a se întocmi documente în acest sens şi fără a se informa consumatorii afectaţi.

În ceea ce priveşte instalaţiile comune amplasate în scările blocurilor menţionate de reclamanţi, acestea nu au fost verificate, deşi sunt proprietatea locatarilor şi aceştia au obligaţia să efectueze verificările şi reviziile tehnice prin intermediul unui operator economic autorizat ANRE. Potrivit art. 5 din Ordinul nr. 179/2015 furnizorul de gaze naturale are obligaţia de a transmite clientului final o notificare cu privire la verificările şi reviziile tehnice ale instalaţiilor de utilizare.

Conform art. 12 din Ordinul nr. 179/2015 operatorul economic autorizat ANRE are obligaţia să ţină evidenţa anuală în format electronic a tuturor verificărilor şi reviziilor tehnice a instalaţiilor de utilizare efectuate de clienţii finali, informaţii la care are acces atât operatorul economic din sistemul de distribuţie, cât şi furnizorul de gaze naturale.

Societatea petentă şi-a încălcat obligaţia care îi revenea de a notifica clienţii finali cu privire la verificarea şi reviziile tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor şi nu s-au făcut astfel de lucrări în privinţa instalaţiilor comune de distribuire a gazelor naturale, singurele date existente confirmând efectuarea reviziilor şi verificărilor numai în privinţa instalaţiilor proprii de distribuire a gazelor naturale”, se precizează în hotărârea instanţei de judecată, potrivit alba24.ro.

Potrivit instanţei, furnizorul de gaze avea obligaţia somării beneficiarilor să verifice instalaţiile comune şi, în caz contrar, să sisteze furnizarea gazului natural, dar nu a făcut acest lucru şi s-a ajuns la situaţia în care respectivele instalaţii au fost depistate ca având scurgeri de gaze. Magistraţii din Alba Iulia au considerat că E.ON nu şi-a notificat beneficiarii, iar plângerea companiei de de înlocuire a sancţiunii este neîntemeiată şi a respingerea acesteia. Decizia din 23 noiembrie 2020 nu este definitivă şi a putut fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Isprăvile unor italieni în România. Au prins un contract public „gras”, apoi au abandonat şantierul şi au plecat

Amendă de 50.000 de lei pentru praful de pe şantierul autostrăzii A10. Ce decizie definitivă au luat instanţele

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite