Ambiu Iancu Corvinul, numele puţin cunoscut al lui Avram Iancu. De ce şi-a latinizat apelativul celebrul lider al moţilor

Publicat: 25.06.2016 03:06

Ultima actualizare: 06.08.2022 04:33

Avram Iancu alături de patru dintre tribunii săi/Sursa foto Muzeul Naţional al Unirii

În contextul evenimentelor militare din 1848-1849 din Transilvania, unele legiuni ale românilor au rămas în stadiul de proiect, altele au avut un rol major în apărarea provinciei.

Transilvania, toamna anului 1848. În contextul declanşării războiului civil şi a invaziei trupelor ungare care urmăreau să realizeze prin forţă Unirea Ardealului cu Ungaria, la Sibiu ia fiinţă „Comitetul de pacificaţiune“, numit de populaţia majoritară „Guvern românesc“.

O sinteză a reorganizării Transilvaniei din punct de vedere administrativ-teritorial şi militar, bazată pe documente istorice, apare în lucrarea „Prefectul-general Avram Iancu şi Legiunea Auraria Gemina“, semnată de istoricul Florian Dudaş. Potrivit lucrării citate, Transilvania a fost reorganizată administrativ-teritorial şi militar. Comitatele vechi au fost desfiinţate, locul lor fiind luat de administraturi.

Prefecturile militare româneşti

În plan militar, pentru apărarea Transilvaniei, în condiţiile înarmării gărzilor maghiare, au luat fiinţă prefecturile militare româneşti, conduse de prefecţi, ce aveau gradul echivalent cu cel de general în armata regulată. Forţele militare române urmau să colaboreze cu armata austriacă cantonată în Transilvania, apărând teritoriul şi participând la operaţiuni militare.

În toamna anului 1848,Comitetul Naţiunii Române din Transilvania a început recrutarea, înarmarea şi folosirea în luptă a 15 legiuni: Legiunea I Blasiana (Blăjeana), Legiunea II Auraria Gemina, Legiunea III de Câmpie, Legiunea V de Câmpie (a Turzii), Legiunea VI Submontana (Zlatnei), Legiunea XII Mureş, Legiunea Zarandului, Legiunea Arieşului, Legiunea de Câmpie, Legiunea IV Campestre, Legiunea Sebeşului, Legiunea Erbacina, Legiunea Sibiului, Legiunea Hunedoarei, Legiunea Ţara Bârsei şi a Făgăraşului.

„Modelul urmat a fost cel al armatelor romane, Virtus Romana Rediviva, oglindind virtutea romană reînviată“, scrie Florian Dudaş în lucrarea citată. Legiunea era condusă de un prefect, ajutat de unul sau mau mulţi viceprefecţi. O legiune era formată, de regulă, din zece tribunate, alcătuite, la rândul lor, din zece centrurii, iar ultimele din zece decurii.

Latinizarea numelor

Potrivit istoricului, sub semnul aceleaşi virtuţi străbune, unii dintre tinerii comandanţi şi-au latinizat numele: Avram Iancu - Ambiu Iancu Corvinul, Simion Prodan-Prodan Probu, Ioan Axente-Axente Severu, Alexandru Pop - Alexandru Papiu-Ilarian, Constantin Roman-Constantin Romanu-Vivu, Dionisie Popovici-Popovici Marţian.

Latinizate, au fost, de asemenea, numele Legiunilor. I-a Blăjeană s-a numit Blasiana, a II-a, în amintirea celei romane, Auraria Gemina, iar a Hunedoarei a purtat numele de Ulpia Traiana.

„Inspiraţia din societatea romană avea o semnificaţie politică, originea romană a românilor, continuitatea acestora fără întrerupere pe aceste meleaguri, cu alte cuvinte drepturile istorice ale poporului român“, Florian Dudaş, istoric

În contextul evenimentelor militare din 1848-1849 din Transilvania, unele legiuni ale românilor au rămas în stadiul de proiect, altele au avut un rol major în apărarea provinciei.

Cei mai mulţi dintre combatanţii români au ieşit la luptă înarmaţi cu lănci şi unelte agricole,luate din propriile gospodării. Ca arme de foc, moţii au folosit tunuri de lemn, iar în 1849 au reuşit să toarne la Câmpeni două tunuri din metal. Istoricul apreciază că legiunile româneşti au primit de la austrieci în jur de 1.000 de puşti,multe dintre ele în stare proastă de funcţionare. Ocazional, au asigurat şi muniţie şi praf de puşcă, dar acestea au fost procurate şi decătre români, prin cumpărare sau capturare de la inamic.

Avram Iancu în mijlocul combatanţilor români

În lipsa uniformelor, românii au luptat în straiele obişnuite, cu care erau îmbrăcaţi de acasă. Asigurarea hainelor a fost,alături, de penuria alimentară,una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat românii. Spre exemplu, în toamna anului 1848, din cei 5.000 de florini încasaţi în urma dezarmării gărzii ungureşti din Abrud, Avram Iancu a cumpărat opinci şi ţinute groase, de iarnă.

Citește și: Drapelul de luptă al lui Avram Iancu, adus în „Capitala Ţării Moţilor“ cu fanfară. Steagul este considerat un fals

Legiunea condusă de Avram Iancu

Organizată în octombrie 1848, Legiunea Auraria Gemina a fost cea mai importantă armată românească în războiul naţional pentru apărarea Transilvaniei. Iniţial, în rândurile sale s-au aflat doar luptători din spaţiul Munţilor Apuseni, iar ulterior de pe tot cuprinsul Transilvaniei. Cartierul general al Legiunii a fost la Câmpeni, iar comandant a fost Avram Iancu. Prefectul-general era ajutat de trei viceprefecţi(n.r. colonei), nouă tribuni (maiori), doi vicetribuni, cinci centurioni (căpitani), doi decurioni (sergenţi).

„Oastea românilor, concentrată în Munţii Apuseni, a întrunit în momentele cruciale ale războiului peste 2.000 de luptători, în marea lor majoritate fiind lăncieri, doar 1.000-1.500 având arme de foc“, Florian Dudaş, istoric

Potrivit istoricului citat, după încetarea ostilităţilor, în vara anului 1849, autorităţile austriece au trecut la anihilarea conducătorilor românilor, la desfiinţarea prefecturilor şi legiunilor, prin restaurarea administraţiei austriece în Transilvania. Nu este lipsită de interes nici grija austriecilor pentru ştergerea urmelor din vremea „rebeliei“ ungurilor şi românilor. Actele „rebeliei“ au fost căutate în arhivele fostelor structuri administrativ-teritoriale şi militare, dar şi în corespondenţa celor care le-au condus în vremea Revoluţie de la 1848-1849. Dovezile au fost folosite pentru verificarea acuzaţiilor şi stabilirea vinovaţilor,ori pur şi simplu distruse. (Articol scris de NICU NEAG)