Savanţi uitaţi pe nedrept: naturalistul Alexandru Borza a făcut cunoscută şcoala botanică românească în toată lumea

Savanţi uitaţi pe nedrept: naturalistul Alexandru Borza a făcut cunoscută şcoala botanică românească în toată lumea

Statuia savantului Alexandru Borza din Grădina Botanică de la Cluj-Napoca

Unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă români, uitaţi pe nedrept, este Alexandru Borza, fost un preot greco-catolic şi botanist, întemietorul geobotanicii în România. S-a născut la Alba Iulia în 1887, unde a şi copilărit. A trăit o perioadă important din viaţă la Alba Iulia şi Blaj după care s-a mutat la Cluj-Napoca, unde a înfiinţat celebra grădină botanică.

A urmat Seminarul Teologic Greco-Catolic din Blaj şi  Facultatea de Ştiinţe din Budapesta, obţinând licenţa în 1911 şi doctoratul în ştiinţe naturale în 1913. Alexandru Borza a participat activ la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918. A fost ales deputat al Casinei române din Blaj. Pentru a fi de folos şi ajutor celor din Alba Iulia, în pregătirea Unirii, profesorul Alexandru Borza a făcut parte din grupul care a redactat ziarul ocazional „Alba Iulia” scriind un articol despre trecutul glorios al oraşului.

La Blaj a fost până în 1919 profesor de ştiinţe naturale la liceul românesc (Liceul de Băieţi), iar după aceea profesor de botanică la Universitatea din Cluj (1919-1947). Aici  a desfăşurat, timp de aproape trei decenii, o activitate prodigioasă, întemeind publicaţii ştiinţifice, ctitorind (în 1923) şi conducând Institutul Botanic. În anul 1920 a fondat Grădina Botanică (care în prezent îi poartă numele) şi Muzeul Botanic. Tot la iniţiativa sa a fost înfiinţat Parcul Naţional Retezat, primul parc naţional românesc.
 
“Tânărul profesor emite un adevărat flux de idei organizatorice, ştiinţifice şi metodologice, astfel că în răstimpul relativ scurt cât a funcţionat la Blaj, lasă în urma sa numeroase realizări. Fără a-i fi subestimată ocupaţia de dascăl, Alexandru Borza lasă ca balanţa activităţii sale să se încline, de multe ori, în favoarea activităţilor obşteşti. Pe baza prestigiului dobândit a fost numit în 1919 profesor şi director al Institutului de Botanică al Muzeului Grădinii Botanice de la noua Universitate Românească de la Cluj. În ierarhia universităţii, a ocupat pe rând funcţiile de prodecan, decan al Facultăţii de ştiinţe şi rector al Universităţii. Ceea ce impresionează de la început în aprecierea vastei activităţi a profesorului Borza este aria largă a tematicii sale, soluţionate în modul cel mai competent, în care preocupările floristice, filogenetice, fitosociologice şi etnobotanice s-au îmbinat unitar în perspectiva unei concepţii orginale şi fecunde“, afirmă  Rodica Suta, profesor din Blaj, într-un material publicat în revista Dacoromania.
 
A pornit mişcarea cercetaşilor din România
 
Împreună cu un grup de profesori, ofiţeri, ziarişti, oameni de litere şi politicieni, Aexandru Borza a ajutat la pornirea mişcării de cercetaşi din România şi la dezvoltarea organizaţiei Cercetaşii României. Un dicţionar etnobotanic publicat de el cuprinde nu mai puţin de 11.000 de nume româneşti de plante. A avut un rol important în determinarea unor specii de plante din România, fiind autorul unui mare inventar floristic, întocmit în perioada 1947-1949. Alexandru Borza a organizat primul Congres al Naturaliştilor din România (1931) şi a fost preşedinte al Comisiei Monumentelor Naturii (1938).
 
De asemenea, a iniţiat o lege pentru ocrotirea naturii, votată în 1930 de către Parlamentul României. Începând cu anul 1948 i s-a interzis de către regimul comunist să predea studenţilor, dar a rămas cercetător la Institutul Botanic din Cluj. 
Savantul fost membru al unui mare număr de societăţi ştiinţifice române şi străine. În 1954 a fost ales preşedinte de onoare al Congresului Internaţional de Botanică de la Paris. În 1990 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. A decedat în anul 1971, la Cluj-Napoca. În memoria sa, la Blaj, o stradă îi poartă numele. De asemenea, fostul liceu agricol din Aiud se numeşte în prezent Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza”.
 
Lucrări publicate:
 
O vizită prin grădinile botanice din Apus (1922);
Vegetaţia şi flora Ardealului (1929);
Bibliografia Botanică a României, vol. 1-38 (1914-1948);
Bibliografia phytosociologica: Romaniae (1959);
Studii taxonomice floristice: Protecţia naturii în România (1924, 1926);
Die Vegtation und Flora Rumänies (1931);
Le Protection de la nature en Roumanie (Paris, 1932);
Monumentele Naturii din Adealul Central şi Apusean (1942);
Der Buchenwald in Rumäniens und ihr Schutu (1933);
Die Foprschrittr der botanischen Forschung und des Naturschutzen in Rumänien (1941);
Conspectus Florae Romaniae Regionumque affinuum (1947);
Raionare floristică a teritoriului românesc (1948);
Făgetele României şi Fitocenozele din Carpaţii sudici. Flora grădinilor ţărăneşti române,
Flora şi vegeaţia Văii Sebeşului (1959);
Introducere în studiul covorului vegetal (1965, colab.);
Dicţionar etnobotanic (1968 - premiat de academia Română).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: