Alba: Vlad Cherecheş, elevul care face cunoscută viaţa culturală din Cugir pe blog

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul susţine că a decis să facă cunoscute evenimentele culturale de marcă ale oraşului cu ajutorul blogului  personal. Vlad Cherecheş  spune că cei interesaţi pot citi cronici de evenimente, dar şi interviuri cu personalităţi marcante ale culturii naţionale care au poposit la Cugir.

Vlad Cherecheş susţine că încearcă să prezinte evenimentele din oraş din toate perspectivele, cu accent atât pe desfăşurarea propriu-zisă, cât şi pe culisele acestora, informaţii mai puţin ştiute de publicul obişnuit.

Face cunoscut Cugirul în lume

„Încerc să fiu  o sursă de informaţii pentru oamenii din oraş, dar şi pentru cei stabiliţi în altă parte. Pe blogul personal am făcut cunoscute Festivalul Internaţional de Folclor din Cugir, preocupările elevilor de la Colegiul Naţional «David Prodan», activitatea  Cercului  de Lectură «Citind, devii», iniţiat de mine. Un spaţiu important am alocat campaniei «Let's do it, Romania»,  de ecologizare a României, din postura de coordonator pe zona Cugir. Din septembrie 2010 am fost cooptat şi în echipa de administrare a paginii de Facebook a Cugirului, unde mă ocup tot cu publicarea ştirilor despre localitatea noastră“, a explicat Vlad Cherecheş, tânărul care scrie pe blogul: http://vladch.wordpress.com/

Din ultimul an de gimnaziu, a ocupat rând pe rând funcţii de conduccere în Consiliul  elevilor, atât la nivel local, cât şi judeţean şi naţional.

„La nivel naţional, am făcut parte din echipele care  au elaborat Regulamentul şi strategia  de organizare şi funcţionare a acestei structuri.  Am fost şi responsabil cu elaborarea unei rezoluţii de modificare a Legii Voluntariatului, ce a fost trimisă în Parlament,  în august 2010. Sunt adeptul citatului «Multă vreme m-am întrebat de ce nu face cineva ceva... Apoi am înţeles că acel cineva sunt eu», a spus tânărul care face cunoscut Cugirul cu ajutorul internetului.

Apreciat de Principele Radu Duda

Elevul de clasa a XII-a de la Colegiul Naţional din Cugir a avut privilegiul să dialogheze cu personalităţi de seamă de pe scena culturală a ţării.

Un exemplu,  Principele Radu Duda, în faţa căruia a ţinut un discurs despre problemele pe care le întâmpină tinerii, în 2009, când a vizitat primăria Cugirului.

„Am continuat să păstrez legătura cu el prin intermediul blogului ofical al Alteţei Sale, comentându-i opiniile publicate acolo, iar el răspunzându-mi. Am abordat teme sociale şi politice,  de obicei. Se pare că l-am impresionat, deoarece în luna aprilie 2009, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Antena 3, moderată de Gabriela Vrânceanu-Firea, Principele a dat exemplu de trei tineri  «critici şi foarte inteligenţi» care,  «dacă sunt lăsaţi şi ascultaţi, pot schimba România în 24 de ore», printre care şi «Vlad de la Cugirп», a mărturisit tânărul voluntar.

Elevul i-a cunoscut personal şi pe Regele Mihai I şi Principesa Margareta, când a fost invitat la aniversarea de 50 de ani a Principelui Radu Duda, de la Palatul Elisabeta  din capitală.

Întrebări şi răspunsuri:

 Cum caracterizezi viaţa culturală a oraşului?
V.C. „Odată cu înfiinţarea Casei de Cultură, în anul 2007, lucrurile au început să se mai anime, dar din cauza lipsei de fonduri şi de personal specializat nu prea există posibilitatea de a organiza mari evenimente. De câteva ori pe an avem câte un teatru, conferinţe, câte o lansare de carte, festivaluri.  În rest, ducem lipsă de operă, filarmonică, cinematograf, sau alte asemenea locuri care există într-un mare oraş. Poate părea ciudat, dar nici măcar librărie nu mai există în Cugir, locul ei fiind luat de un bar“

Ce personalităţi de seamă ai intervievat?
V.C. „Îi reamintesc pe Dan Puric, Valentin Uritescu, Claudiu Bleonţ, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Tomi Cristin. Pe majoritatea  i-am întâlnit când au poposit prin oraşul nostru. De la toţi am încercat să aflu cum era în perioada în care ei erau liceeni, care sunt diferenţele dintre generaţia de atunci şi cea de acum, şi ce sfaturi au pentru tinerii de astăzi. Majoritatea interviurilor au fost publicate în revista «Metamorfoze», spune elevul pasionat de jurnalism.

Ce-i place ?

“O mare pasiune a mea este muzica. Din păcate, nu pot cânta, neavând deloc ureche muzicală, , dar ascult foarte mult, preferând în special muzica folk, rock şi clasică. În rest, sunt pasionat de jurnalism, eseistică, lectură, cultură în general, politică, sport“ , susţine elevul de liceu. 


Ce nu-i place?

„Nu-mi place că lucrurile se mişcă cu încetinitorul în direcţia bună la noi în ţară,  încă mai cred în România, şi sper să am ocazia să schimb şi eu ceva în viitor. Nu apreciez persoanele care nu pun niciun preţ pe corectitudine, sinceritate.  Nu pot să-i înţeleg pe cei care nu îşi asumă responsabilităţile cu demnitate“,punctează Vlad.

Profil
Născut : 30 iunie 1993, Cugir
Studii: elev, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir, profil matematică-informatică
Familie: singur la părinţi  






Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite