ALBA Patru turişti salvaţi de jandarmi după ce s-au întâlnit cu un urs în Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru turişti au fost salvaţi de jandarmi după ce s-au întâlnit cu un urs în zona Detunata din Munţii Apuseni. Speriaţi, turiştii s-au adăpostit şi au solicitat ajutor prin 112.

Incidentul s-a petrecut duminică în zona Detunata, Columnele de Bazalt, din comuna Bucium. Cei patru (doi bărbaţi şi două femei ), originari din judeţul Sibiu, se plimbau în zona respectivă. În jurul orei 19.00 au observat un urs şi, temându-se pentru viaţa lor, au sunat la 112 şi au solicitat ajutor după care au fugit şi s-au refugiat într-un loc relativ sigur din zona Columnelor de Bazalt.

„În sprijinul turiştilor a plecat de urgenţă un echipaj mixt, compus din 3 jandarmi montani şi un paznic de vânătoare, sub conducerea şefului Grupei de Intervenţie şi Supraveghere din cadrul Jandarmeriei Câmpeni. De asemenea, un echipaj SMURD a fost direcţionat spre zona Detunata pentru a acorda, la nevoie, îngrijiri medicale. În jurul orei 21.00 cele patru persoane au fost identificate şi conduse în siguranţă spre locul de cazare“, a declarat Oviciu Jurcoveş, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite