Alba, primul judeţ care intră în scenariul roşu, cu aproape 2.000 de cazuri active de COVID-19. Ce spune prefectul despre măsurile restrictive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul de Comunicare Strategică a transmis marţi situaţia actualizată a incidenţei cazurilor COVID pe judeţe. Judeţul Alba se află pe primul loc cu incidenţă de 3.06 (anterior 2.95), după Bucureşti, care are (anterior 3.19).

UPDATE Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat marţi seara o nouă hotărâre.

Ca urmare a înregistrării la nivelul judeţului Alba, a unei incidenţe cumulate, de peste 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 la 1.000 de locuitori, în ultimele 14 zile, toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, în baza unui „Plan unic de acţiune” întocmit la nivelul Grupei de coordonare, vor intensifica activităţile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, în special pe raza unităţilor administrativ-teritoriale unde rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS –COV-2 a depăşit 3 cazuri la 1000 de locuitori.

Direcţia de Sănătate Publică Alba, va întocmi şi va prezenta zilnic membrilor Comitetului Judeţean, o analiză pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, unde rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS –COV-2 a depăşit 3 cazuri la 1000 de locuitori, analizând necesitatea carantinării zonale, cu motivarea propunerii.

Textul iniţial: În funcţie de acest indicator se iau deciziile cu privire la restricţiile impuse la nivel judeţean. Deja, în mai multe oraşe şi comune din Alba, care au depăşit incidenţa de 3 cazuri la mia de locuitori, cursurile se desfăşoară online, iar purtarea măştii în toate spaţiile publice este obligatorie.

După Alba, cea mai mare incidenţă se înregistrează în judeţul Harghita (2.84) şi în Vâlcea (2.52). La polul opus se află judeţele Argeş cu (0.71) şi Vrancea alături de Mehedinţi cu (0.74).

incidenta cazuri alba

În prezent, la nivelul judeţului Alba sunt înregistrate un număr de 1.973 de cazuri active de pacienţi infectaţi cu COVID-19. Pe toată perioada pandemiei, au fost realizate un număr de 94.203 teste. În Alba Iulia există trei laboratoare de testare, unde sunt prelucrate peste 1.000 de probe în zilele lucrătoare ale săptămânii. Principalul motiv al incidenţei crescute este testarea masivă. Circa 20% din populaţia judeţului a fost testată până în prezent. 

Incidenta 14 zile

„Noi vom avea convocat un Comitet pentru Situaţii de Urgenţă când vom avea toate datele. Măsurile le vom lua gradual în funcţie de incidenţă. De exemplu dacă într-o localitate vom avea incidenţă 6, vom lua măsuri pentru incidenţă 6. Dacă la o altă localitate avem incidenţă de 0.5, vom lua măsuri de 0.5. Chiar dacă s-a depăşit incidenţa pe judeţ, măsurile se vor lua tot pe localităţi, râmâne de văzut doar dacă vom lua măsuri suplimentare. Cu siguranţă vom înăspri puţin măsurile preventive, dar noi avem deja luate măsurile în funcţie de zone. Avem locuri în spital, de exemplu astăzi avem 47 de locuri libere Covid, 3 pe terapie intensivă şi 44 pe izolator. Suntem pregătiţi, medicamente avem, nu avem pacienţi care să solicite internarea şi care să nu fie internaţi. Numărul crescut de cazuri provine din testarea masivă, pentru că astfel se descoperă şi se izolează contacţii”, a declarat prefectul judeţului Alba, Nicolae Albu.

Potrivit ordinului miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei, dacă într-o anumită zonă rata de infectare trece de 3 cazuri la mia de locuitori, atunci toate şcolile vor trece în scenariul online.

„La o rată a incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti va prezenta CJSU/CMBSU o analiză a situaţiei epidemiologice din localitate. În funcţie de existenţa transmiterii comunitare în localitate şi de numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, precum şi alte criterii de risc, CJSU/CMBSU poate decide, prin emiterea unei hotărâri, suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ (scenariul 3), cursurile desfăşurându-se online. În absenţa unei astfel de decizii, unităţile de învăţământ din localitatea respectivă vor funcţiona în scenariul 2”.

De asemenea, potrivit HCNSU nr. 49/13 octombrie 2020, în localităţile cu incidenţă peste 3/mia de locuitori masca devine obligatorie şi în toate spaţiile publice deschise, activitatea la interior în restaurante/cafenele/ cinematografe se sistează, iar evenimentele/concertele/spectacolele sunt interzise. În cazul restaurantelor şi cafenelelor este permisă activitatea tip catering/delivery şi servirea în spaţii deschise cu respectarea normelor sanitare.

Citiţi şi:

 

Judecătoria Aiud a invalidat mandatul de primar obţinut de candidatul PSD, Mirel Hălălai, în oraşul Teiuş

 

FOTO Doi tineri din Roşia Montană au reuşit cu un simplu anunţ pe Facebook să obţină peste 40 de calculatoare pentru elevii din comună

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite