Alba Iulia: Teodora Zărnescu este profesoară, realizatoare radio şi interpretă de folclor

Teodora Zărnescu este profesoară de cânt popular şi i-a format pe Roxana Reche, Ancuţa Matei, Adriana Irimie. A ales pedagogia muzicală după ce în grădiniţă şi şcoala generală a cochetat cu muzica

Ştiri pe aceeaşi temă

Data şi locul naşterii: 9 ianuarie 1976, Alba Iulia
Studii: Academia de muzică „Gheorghe Dima“ Cluj Napoca, doctorand etnomuzicologie
Stare civilă: necăsătorită


Roxana Reche, laureată a numeroase concursuri şi festivaluri naţionale, este doar unul dintre interpreţii formaţi de Teodora Zărnescu.

„Îmi amintesc de Roxana încă de când a venit la admitere în calsa a IX-a.  Am observat că avea o voce foarte curată. Era foarte dezgheţată, era ca un burete care absorbea tot ce îi spuneam, se lipea repede de ea. Acum e la Conservator la secţia de muzicologie, iar dacălii de acolo sunt încântaţi de ea şi indirect probabil şi de mine“, a afirmat tânăra profesoară.

Din generaţia Roxanei Reche alte nume care au fost şcolite de Teodora Zărnescu sunt intrepreţi care astăzi bat la porţile afirmării şi care au cucerit deja mai multe premii la concursuri locale şi naţionale: Ancuţa Matei, Adriana Irimie şi, pentru o scurtă perioadă de timp, Cătălin Haşa.

A studiat chitara

Teodora Zărnescu . „În copilărie ascultam foarte multă muzică populară. Părinţii mei erau mari amatori a ales pedagogia muzicală după ce în grădiniţă şi şcoala generală a cochetat cu muzicaai acestui gen muzical. Toţi aşteptam cu nerăbdare emisiunile televizate care ne facilitau accesul la acest gen muzical“, a povestit Teodora Zărnescu.


Face parte din prima generaţie a „Liceului de muzică şi arte plastice“ din Alba Iulia. „În acel moment cochetam şi cu şcoala sanitară şi cu pedagogicul când am aflat că urma să se deschidă la Alba Iulia Liceul de muzică“, şi-a amintit profesoara.

Activează şi în Ansamblul Icoane

Admiterea la liceul de muzică a venit firesc după ce tânăra urmase cursuri de chitară la Şcoala populară de artă din Alba Iulia. „Din clasa  a V-a am ales să fac chitară, ceea ce m-a ajutat şi mi-a dezvoltat aptitudinile“, a completat Teodora. A urmat Academia de muzică la Cluj-Napoca, iar apoi s-a întors în Alba Iulia unde s-a angajat la Liceul de muzică.

A ales muzica populară pentru că în facultate a urmat un modul de cânt popular care atunci se înfiinţase. Teodora face parte şi din prima generaţie din cadrul Ansamblului Icoane condus de Ioan Bocşa unde continuă să activeze.

Ca profesor, tânăra mărturiseşte că într-o oarecare măsură a fost formată chiar de elevii săi. „Trebuie să îi iei pe ficare în parte, să le înţelegi problemele şi chiar să le rezolvi. Aşa pot să spun că m-am dezvoltat şi eu în arta interpretativă şi i-am dezvoltat pe alţii. Plăcerea a venit pe parcurs pentru că am avut satisfacţii din partea elevilor. Apogeul în meseria mea de dascăl l-a deţinut generaţia din 2007 în care se regăsea Roxana Reche şi Ioana Breda“, a afirmat Teodora Zărnescu. 

Cum ai ajuns să ai propria ta emisiune la Radio Reîntregirea?
T.Z.: „Am fost solicitată. În radio a intrat în 2004 când am început şi colaborarea. Când am început era totul nou pentru mine, o lume diferită care în scurt timp a început să îmi placă. A prins foarte bine şi în dezvoltarea mea ca şi om. De atunci realizez emisiuni în fiecare zi. M-am dezvoltat foarte mult acolo. Încerc să le transmit oamenilor că folclorul nu se rezumă la o singură zonă motiv pentru care eu încerc să cultiv un pic acest segment. Am fost nevoită permanent să mă informez, simţeam că era o răspundere foarte mare“.

De ce intenţionezi să te lansezi ca şi interpret abia acum?
T.Z.: „Mi-am dorit întotdeauna să devin interpret de folclor, dar poate n-am avut destulă încredere în mine, în capacitatea mea intrepretativă. Acum, după ce am studiat atâţia ani îndeaproape această artă, consider că e momentul potrivit să apar pe scenă. Simt în sfârşit că ştiu ce trebuie să cânt şi ce nu trebuie. Mi-am strâns material şi mi-am adunat şi oamenii care trebuie lângă mine şi le-am demonstrat că folclorul e pe mâini bune. Voi lansa un album de folclor  autentic în viitorul apropiat“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările