Alba Iulia: Recomandări pentru weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Recomandări pentru weekend
Alba Iulia: Recomandări pentru weekend

Adevărul de seară vă prezintă cele mai importante evenimente care au loc în acest sfârşit de săptămână.

Fraţii Bloom vin la Cinema Dacia

De astăzi rulează la Cinema Dacia din Alba Iulia filmul „Fraţii Bloom” (The Brothers Bloom) apărut în anul 2008.  Prima vizionare începe la ora 17.00 iar preţul biletului este de 4 lei. Pentru spectacolele de la ora 19.30 şi pentru cele din week-end, de la ora 22.00, biletul este 6 lei. 

Serată muzicală camerală

Sâmbătă, în Sala Festivă a Liceului de Muzică şi Arte Plastice din Alba Iulia va avea loc, de la ora 19, un concert  de muzică de cameră în interpretarea unor artişti reputaţi, mezzo-soprana Monica Szabo, pianista Eva Mengelkoch şi violonistul Szabo Zoltan.  Intrarea este liberă.


Frescă contemporană

În viitorul apropiat, va apărea la editura Unirea, o nouă carte a scriitorul albaiulian Ion Mărgineanu. Este vorba despre volumul de proză „Piciorul neîmblânzit”. Cartea se vrea a fi o frescă a neatenţiei contemporane privitoarea la soarta oamenilor obidiţi, după cum afirma însuşi autorul.


„Discobolul” te invită la lectură

Revista albaiuliană, „Discobolul” a venit cu un nou număr pentru iubitorii de literatură. Ediţia cuprinde evenimentele literare de pe parcursul lunilor aprilie, mai şi iunie. Numărul stă sub semnul „Atelierului de lectură: Istoria critică a literaturii române, de Nicolae Manolescu”.

Expoziţii deosebite

Muzeul Naţional al Unirii  găzduieşte expoziţia de artă plastică „Memoria Amprentei” realizată de Ana Zoe Pop din Bucureşti şi expoziţia Globalizare – Conexiuni – Timp a artistei Yasemin Yilmaz din Germania. Albaiulienii pot vedea aceste expoziţii şi sâmbătă şi duminică  între orele 10.00 şi 17.00. 


Zi specială la Zlatna

Sâmbătă, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, la Zlatna va fi organizat un târg la care vor lua parte toţi gospodari din zonă. La piaţă producătorii vor veni atât cu produse lactate cât şi cu legume şi fructe. De asemenea va fi organizat şi cel mai mare târg de animate.  

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite