Alba Iulia: Patru luni de aşteptare pentru internare la Recuperare Medicală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 20 de persoane au venit astăzi să se interneze în secţia de Recuperări Medicale
Peste 20 de persoane au venit astăzi să se interneze în secţia de Recuperări Medicale

Pacienţii care se înscriu la tratamente în secţia de Recuperări Medicale ajung să se interneze abia în februarie. Situaţia este determinată de numărul redus de paturi din secţia spitalului judeţean şi de cererea mare din partea pacienţilor.

Un bolnav care are nevoie de recuperare medicală se poate trata la secţia de specialitate a Spitalului Judeţean Alba doar peste trei sau patru luni.

„Motivul îl reprezintă numărul limitat de paturi şi solicitările în creştere din partea pacienţilor din tot judeţul. Încercăm să onorăm toate cererile şi lucrăm numai pe bază de programare“, a declarat Viorica Suciu, şef secţie Recuperări Medicale.

Lunar, aici sunt internaţi şi 100 de pacienţi, iar media unei internări este de 12 zile. Pentru primele două luni din 2011 există deja peste 50 de programări la tratamente. Secţia de Recuperări Medicale are 25 de paturi şi încă 5 pentru recuperare ortopedică.

Internări reluate

Astăzi au fost reluate internările după o săptămână în care secţia a fost închisă din cauza lucrărilor de amenjare a noului spaţiu situat pe strada Nicolae Iorga, vis-à-vis de Catedrala Ortodoxă. „Oamenii au fost anunţaţi din timp să se prezinte astăzi. Vom putea face electroterapie, hidroterapie, chimioterapie, toate procedurile de care au nevoie pacienţii“, a afirmat Viorica Suciu, şef secţie Recuperări Medicale.

Maria Bregar şi Vasile Cubian

Maria Bregar şi Vasile Cubian sunt pacienţi ai secţiei de Recuperare Medicală

Pacienţii au venit astăzi de la primele ore pentru a se putea interna. „Am fost anunţată de vineri să mă prezint azi. Vin de două ori pe an să fac recuperări medicale, pentru că nu-mi permit să mă duc în staţiuni balneoclimaterice“, a spus Maria Bregar, de 61 de ani, din Cricău. „Am venit să fac electroterapie, masaj, de fiecare dată mă simt mai bine“, a afirmat Vasile Cubian din Ţelna, pensionar în vârstă de 67 de ani. 

Clădirea în care s-au mutat Recuperările Medicale, ridicată la începutul secolului al XVIII-lea, a stat abandonată mai bine de doi ani. Lucrările de reabilitare au durat 5 luni. Investiţia s-a ridicat la 170.000 de lei, bani asiguraţi de administraţia judeţeană.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă a hotărât să mute Oncologia în spaţiul eliberat de secţia de Recuperări Medicale, după ce acesta va fi amenajat. Consiliul Judeţean va aloca 50.000 de lei pentru proiectul tehnic şi studiul de fezabilitate.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite