Alba Iulia: Infractor periculos, dat în urmărire internaţională, prins de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Sebeş l-au prins aseară, în jurul orei 21.00, pe Crăciun N. de 63 ani, din Vinerea. Bărbatul era dat în urmărire naţională şi internaţională din anul 2004, pentru săvârşirea unui furt calificat şi a unei tâlhării.

„Poliţiştii sprijiniţi de jandarmi au organizat un microfiltru în localitatea Lancrăm, reuşind să oprească în trafic autoturismul în care se afla şi condamnatul.

Deoarece nu avea acte asupra sa şi s-a prezentat cu date de identificare false, Crăciun N. a fost condus la sediul Poliţiei Sebeş. Asupra lui s-a găsit un cuţit cu lama de aproximativ 25 centimetri“, a spus Vasile Catargiu, de la IPJ Alba.

Crăciun N. a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Alba.

Condamnat de Tribunalul Sibiu

Pentru săvârşirea unei tâlhării, în anul 2005, Tribunalul Sibiu l-a condamnat pe Crăciun N. la pedeapsa închisorii de 13 ani şi 6 luni.

Ulterior Judecătoria Sebeş a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani şi 6 luni pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Deoarece se sustrăgea de la executarea pedepsei, în anul 2006, condamnatul Crăciun N. a fost dat în urmărire naţională şi internaţională.


Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite