Alba-Iulia, fortăreaţa-simbol a României niciodată cucerită. Povestea celei mai mari cumpene din istoria cetăţii: 8.000 de soldaţi unguri au asediat-o fără succes

Alba-Iulia, fortăreaţa-simbol a României niciodată cucerită. Povestea celei mai mari cumpene din istoria cetăţii: 8.000 de soldaţi unguri au asediat-o fără succes

Poarta a III-a a Cetăţii a fost fortificată pentru a opri asediul armatei revoluţionare maghiare

Puternica cetate din Alba Iulia a fost asediată o singură dată în existenţa ei ca bastion militar habsburgic şi austro-ungar. Episodul a avut loc în primăvara-vara anului 1849. În ziua de 26 martie, cetatea era împresurată de armata revoluţionară comandată de generalul polonez Iosif Bem. În interiorul fortificaţiei se aflau circa 2.500 de soldaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Asediul Cetăţii din Alba Iulia a avut loc în contextul în care armata imperială de la Viena nu mai susţinea revoluţia maghiară şi pe liderii acesteia. Astfel, a reînceput lupa pentru controlul Transilvaniei. Până în primăvara anului 1849, tot Ardealul se găsea în stăpânirea acesteia, cu excepţia cetăţii Alba Iulia, cetăţii Deva şi a centrului Munţilor Apuseni. În luna martie, comandantul armatei maghiare din Transilvania, generalul polonez Joseph (Iosif) Bem, a decis instituirea asediului cetăţii Alba Iulia, pentru a-şi asigura completa libertate de mişcare.
 
Garnizoana cetăţii Alba Iulia era formată din 1.500 până la 2.500 soldaţi din armata austriacă. Cifra diferă în funcţie de sursa de informare, dar ea nu a depăşit maximul de 2.500 combatanţi. Aceştia făceau parte din mai multe regimente şi erau majoritatea de origine română, recrutaţi din Transilvania. Unităţile militare cărora le aparţineau apărătorii cetăţii erau Regimentele I şi II grăniceri valahi, Regimentul „Carl Ferdinand”, Regimentul contele Leiningen, Regimentul baron Bianchi, Regimentul de grăniceri bănăţeni, nou formatul Batalion de vânători transilvăneni (toate de infanterie) şi Regimentul Ferdinand Max, cavalerie uşoară. Lor li s-a adăugat un număr de combatanţi din garda naţională a oraşului Orăştie şi un număr de civili români care au cerut să fie înrolaţi în armată.

Temporar, în timpul asediului se va adăuga pentru scurt timp batalionul de Landsturm condus de prefectul Axente Sever. Cetatea era apărată de 70 până la 100 piese de artilerie (tunuri de cetate, tunuri de câmp şi mortiere) şi câteva baterii de rachete, absolut insuficiente ca număr. Garnizoana era de asemenea inferioară numeric faţă de nevoile reale de apărare. Comandantul cetăţii a fost colonelul August, numit în locul fostului comandant care se îmbolnăvise aproape imediat după începerea asediului. 
   
Corpul de asediu maghiar era format din circa 8.000 combatanţi, dar cifra a oscilat mult pe durata asediului. Curpindea atât militari profesionişti din armata maghiară, cât şi miliţii maghiare recrutate din diverse părţi ale Ungariei sau Transilvaniei. Avea în dotare artilerie de asediu, de câmp, mortiere şi baterii de rachete incendiare. Comandanţii corpului maghiar de asediu au fost succesiv generalul Bem, baronul colonel Kemeny Farkas şi colonelul Stein.

 
Cetatea Alba Iulia şi-a închis porţile în vederea apărării la 25 martie 1849, când a fost somată pentru prima oară să se predea. Trupe din garnizoană au adus imediat în cetate toate alimentele pe care le-au putut rechiziţiona din împrejurimi, în vederea depozitării lor pentru asediul care va urma.

Fortificaţiile exterioare au fost abandonate pentru că micimea garnizoanei nu permitea apărarea lor. Au fost îmbunătăţite măsurile de apărare ale fortificaţiilor interioare, pe bastioane au fost amplasate tunuri în număr mai mare şi s-au pus străji permanente la piesele de artilerie. Porţile principale au fost astupate cu bălegar în lipsa pământului, iar porţile mai mici au fost întărite cu uşi din lemn solid. Comandantul cetăţii a refuzat cooperarea cu Avram Iancu, dispus să elibereze fortificaţia. În 17 mai 1949, în jur de 800 de români, conduşi de Axente Sever, au coborât dinspre pădurea Mamut şi au rispit avangarda maghiară din apropierea depozitului de pulbere, intrând în cetate. Aici au fost hrăniţi, li s-au reparat armele, iar 200 de lăncieri au primit arme de foc. În 25 mai a fost formată armata populară din cele patru companii de români, care a fost trimisă în munţi să se alăture lui Avram Iancu.
 
Asediul a durat timp de mai multe luni, fiind ridicat la 26 iulie 1849, în urma intrării în Transilvania a trupelor austro-ruse dinspre Muntenia şi Moldova. Întregul asediu s-a caracterizat prin hărţuieli reciproce şi bombardamente de artilerie, fără ca asediatorii să dea vreodată asaltul general asupra cetăţii. În zilele de 24, 25, 26 iunie 1849 cetatea a fost bombardată şi incendiată, iar o parte a arsenalului, locuinţe, depozitele de alimente, monetăria de stat au suferit serioase stricăciuni. În Parcul Custozza, monumentul închinat colonelului Ludwig Von Losenau, comandantul regimentului de cavalerie uşoară de la Alba Iulia, căzut în 9 februarie 1849 la podul de la Simeria, aminteşte de anul primului şi ultimului asediu din istoria cetăţii bastionare. Pierderile garnizoanei austriece pe durata asediului au fost de 354 soldaţi morţi de scorbut, tifos şi holeră, 18 morţi în luptă şi 40 răniţi. Pierderile garnizoanei austriece pe durata asediului au fost de 354 soldaţi morţi de scorbut, tifos şi holeră, 18 morţi în luptă şi 40 răniţi.

Cine a fost generalul Josef Bem

 
În istoriografia poloneză şi în cea maghiară, Jozef Bem este prezentat drept un adevărat erou, însă 
cea românească îl prezintă în culori sumbre. S-a născut în Regatul Galiţiei, parte a Imperiului Austriac. El a devenit sublocotenent în armata poloneză, apoi locotenent în armata franceză a lui Napoleon Bonaparte. A devenit mai târziu profesor la o şcoală militară a Regatului Poloniei, parte a Rusiei ţariste.
 
Apoi, s-a întors în Galiţia, iar de acolo a ajuns în Franţa. S-a amestecat în conflictele dinastice din Portugalia. Apoi a luat parte la Revoluţia Austriacă şi a devenit general al armatei revoluţionare maghiare, perioadă în care a condus asediul asupra Cetăţii din Alba Iulia. Din 1849 s-a refugiat în Imperiul Otoman şi s-a convertit la Islam. Moartea l-a găsit în postul de guvernator turc al provinciei siriene Alep. (Sursa bibliografică: Josan, Nicolae; Popa, Liliana - Cetatea Alba Iulia în timpul revoluţiei din anii 1848-1849)
 

Citiţi şi:

Secretele porţilor Cetăţii Alba Iulia: 300 de ani de istorie în şapte elemente de arhitectură spectaculoase

Secretele bastioanelor Cetăţii Alba Carolina, sistemul de apărare al celei mai mari fortificaţii din Transilvania

Monetăria din Alba Iulia - izvor de bani şi putere. Cum au folosit principii medievali monetăria în Epoca de Aur a Principatului Transilvaniei

 

Moştenirea lui Ceauşescu: proiectele megalomanice din perioada regimului comunist. Secretele coloşilor de piatră, de la Transfăgărăşan la Casa Poporului

Suferinţele ţăranului român din Ardeal, sub biciul maghiar şi jugul austriac. De ce teoria fugii asupriţilor peste Carpaţi este o fantasmă a istoriografiei ungureşti

Zece lucruri puţin ştiute despre Gheorghe Doja, liderul răscoalei ţărăneşti din 1514 care a cutremurat Europa - strategia lui Doja de a dărâma nobilimea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările