Alba Iulia: Arme produse la Cugir expuse în Las Vegas, la cel mai mare târg de armament din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fabrica de Arme Cugir este prezentă în SUA în cadrul standului partenerului de afaceri american. Târgul are loc în perioada 18 – 21 ianuarie 2011. Reprezentanţii societăţii din Cugir participă cu arme de vânătoare şi arme de tir.

Fabrica de Arme din Cugir, aflată în proprietatea companiei Romarm, participă la cel mai mare târg de armament din lume, organizat în aceste zile la Las Vegas, în SUA. Prezenţa societăţii din România a fost posibilă prin intermediul partenerului de afaceri american, compania Century Arms International, care achiziţionează de la Cugir arme de vânătoare şi de tir.

Colaborarea dintre cele două societăţi datează de peste 10 ani şi a implicat până în prezent contracte în valoare de peste 20 de milioane de dolari.

Producători din peste 100 de ţări

Expoziţia se numoeşte „Shot Show“ şi este organizată de „National Shooting Sports Foundation“, o asociaţie care include producători, distribuitori, organizaţii sportive şi media din domeniul industriei de armament. Beneficiază de prezenţa celor mai mari producători de arme, muniţie şi obiecte conexe utilizate la vânătoare din lume.

image

Sunt prezenţi producători din peste 100 de ţări. Fabrica de Arme din Cugir participă cu o expoziţie proprie în cadrul standului firmei Century Arms International. „Vom avea discuţii cu partenerii americani pentru a dezvolta colaborarea şi pentru a reînnoi contractele pe care le avem în derulare. Vom avea negocieri privind fabricarea de noi tipuri de arme la Cugir, care sunt solicitate pe piaţa americană“, a spus Radu Roşian, administratorul special al fabricii din Cugir.

image

Alături de aceste mai sunt prezenţi la Las Vegas, directorul general Horea Suciu şi directorul de cercetare-proiectare, Codruţ Cernea. Aceştia vor reveni în ţară în cursul săptămânii viitoare. Fabrica de Arme are acum 630 de angajaţi, număr care este posibil să crească dacă discuţiile din SUA se vor concretiza în noi contracte pentru societate.

Contracte pentru locuri de muncă

„Cam de 10 ani trăim din colaborarea cu firma Century Arms. Depindem de contractele pe care le avem în derulare cu americanii. Preţurile pe care ni le oferă sunt cam mici, dar nu avem încotro. Pentru noi este bine că ne-am păstrat locurile de muncă. Aşteptăm ca participarea la târgul din America să se concretizeze în noi contracte pentru societate“, a spus Ioan Neagu, liderul sindicatului „Apărarea“ din cadrul Fabricii de Arme.

Societatea a fost înfiinţată în anul 2004, când fost Uzina Mecanică a fost împărţită în două firme distincte, subordonate companiei Romarm, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Economiei. Cealaltă firmă se numeşte SC Cugir SA şi produce muniţie, pistoale şi armament greu.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite