Alba Iulia: Arhiepiscopia Romano-Catolică aniversează 1000 de ani de existenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Arhiepiscopia Romano-Catolică aniversează 1000 de ani de existenţă
Alba Iulia: Arhiepiscopia Romano-Catolică aniversează 1000 de ani de existenţă

Pe parcursul anului 2009 Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia va organiza o serie de evenimente care vor marca împlinirea a 1.000 de ani de la înfiinţarea Episcopiei. Printre aceste evenimente se regăseşte şi “Expoziţia milenară”, inaugurată ieri.

Actuala Arhiepiscopie Romano-Catolică a fost înfiinţată în anul 1009 de către primul rege al Regatului Maghiar, Ştefan, care a creat dieceza de Transilvania cu sediul la Alba Iulia. Catedrala “Sfântul Mihail” a fost construită între anii 1246 - 1291 în stil romantic târziu şi este considerată una dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură din Transilvania. Monumentul găzduieşte mormântul lui Iancu de Hunedoara.

Obiecte unicat din epoci diferite

În perioada 5 - 10 iulie se desfăşoară sub semnul acestui jubileu conferinţa internaţională a bibliotecarilor, arhivarilor şi muzeografilor creştini. Ieri, a fost inaugurată şi “Expoziţia milenară” care va putea fi vizitată până la data de 29 noiembrie în Palatul Episcopal.

Expoziţia, care va putea fi vizitată de toţi cei pasionaţi de arta religioasă şi de istorie până în luna noiembrie, prezintă peste 80 de piese de mare valoare, multe dintre ele unicat. Pot fi văzute obiecte din epoci diferite. Colecţia este împărţită pe patru secţiuni majore: arta Evului Mediu târziu, începutul secolului XVII, arta secolului al XVIII-a şi mai apoi specificul secolelor XIX şi XX. Cel mai vechi exponat este o reprezentare a Fecioarei Maria, care se află în patrimoniul Bisericii Franciscane din Sibiu. Statueta datează de la jumătatea secolului XIV.

Cel mai vechi vestigiu este din anul 1100


În expoziţie pe lângă cruci, potire şi alte obiecte religioase sau laice mai este prezentat şi cel mai vechi document al Arhivei Arhiepiscopiei de Alba Iulia, un înscris oficial, Diploma din 1275, care mai apoi a fost transcrisă în anul 1429. Un spaţiu special este dedicate vestigiilor de piatră, desprinse din corpul Catedralei Sfântul Mihai. Cel mai vechi astfel de vestigiu este un capitel care datează din anul 1100.

“Sunt prezentate doar câteva frânturi ale istoriei noastre. Pietrele şi obiectele expuse vorbesc despre cei 1.000 de ani de existenţă. Este o privire în trecut şi un punct de pornire pentru viitor”, a spus directorul Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia, Szasz Janos.

Evenimente viitoare

Programul de vizitare al expoziţiei este zilnic între orele 10.00 – 18.00, iar accesul publicului este gratuit. Această expoziţie nu este, însă, unicul eveniment prin care va fi marcat jubileul.

În lunile care urmează va mai fi organizată o expoziţie foto itinerantă despre valorile artistice ale Catedralei Sfântul Mihail, o conferinţă internaţională organizată de Fundaţia Caritas Alba Iulia precum şi alte evenimente care vor avea în centrul atenţiei Arhiepiscopia din Alba Iulia.

Închiderea oficială a Anului Jubiliar va avea loc în data de 29 septembrie când se va organiza un program festiv în Catedrala “Sfântul Mihail”.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite