Acţionarul majoritar de la Roşia Montană a adunat 20 de milioane de dolari pentru a finanţa procesul cu România. Miza - 4,4 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania canadiană Gabriel Resources, principalul acţionar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), a reuşit să atragă 20 de milioane de dolari de la investitori, bani care ar urma să fie folosiţi pentru acoperirea unor costuri legate de procesul de arbitraj cu România.

Compania a încheiat, în cursul lunii august, un acord cu anumiţi investitori în vederea unui plasament privat de acţiuni în cadrul unei proceduri care se va finaliza în luna decembrie 2019.

Potrivit unui comunicat publicat de compania minieră pe site-ul bursei de la Toronto, în cadrul acestui proces, compania a vândut aproximativ 81,7 milioane de unităţi la un preţ de 0,3225 dolari canadieni/unitate, fiecare unitate constând într-o acţiune nouă la companie şi un drept de a achiziţiona, într-un interval de cinci ani, o altă acţiune Gabriel Resources la un preţ prestabilit de 0,645 dolari canadieni. Circa jumătate dintre aceste unităţi, respectiv echivalentul a 9,34 milioane de dolari americani, au fost achiziţionate de “persoane din interiorul companiei”.

Compania Roşia Montană Gold Coporation a semnat, în iunie 2019, cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea licenţei de concesiune pentru zona auriferă din Munţii Apuseni pentru o perioadă de 5 ani. RMGC a semnat un act adiţional la licenţa de concesiune pentru exploatare a perimetrului auro-argintifer Roşia Montană, care prevede prelungirea valabilităţii licenţei, precum şi majorarea de la 4% la 6% a redevenţei percepute de stat din valoarea producţiei miniere. O solicitare oficială a fost adresată ANRM în martie 2019.

Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană. Compania solicită Statului Român despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari americani (5,7 miliarde de dolari canadieni), acuzând încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor, prin blocarea proiectului minier aurifer de la Roşia Montană. Gabriel Resources acuză România de încălcarea tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor semnate de autorităţile de la Bucureşti cu Canada şi Marea Britanie. O decizie este aşteptată în cursul anului 2020.

Citiţi şi:

 

Metoda originală pusă în aplicare de o infractoare care fura haine din magazine. Un patron a recunoscut-o după imagini şi a chemat poliţia

 

Sebeşul va avea, în sfârşit, un sistem de monitorizare a calităţii aerului. Primăria a finalizat licitaţia şi va plăti peste 1,3 milioane de lei unei firme din Bucureşti

 

VIDEO Paranoia, anxietatea sau depresia, personaje într-un joc video creat de cinci tineri români. Cum funcţionează totul

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite