Acord pentru referendum în ziua alegerilor parlamentare: „Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din Roşia Montană
Imagine din Roşia Montană

Consiliul Judeţean Alba continuă demersul pentru organizarea unui referendum în care să se pună în discuţie priblema revigorării mineritului din Munţii Apuseni în data de 9 decembrie 2012, ziua alegerilor parlamentare. Luni a avut loc întâlnire la care au participat peste 20 de primari semnatari ai unui memoriu adresat administraţiei judeţene.

Întâlnirea a fost organizată de Consiliul Judeţean în prezenţa liderilor grupurilor politice de consilieri. Toţi primarii au fost de acord cu organizarea referendumului în data de 9 decembrie pentru a se putea asigura cvorumul de 50 la sută plus unu necesar validării. Discuţii în contradictoriu au existat doar cu privire la întrebarea ce trebuie adresată locuitorilor. O parte din primari a susţinut că trebuie făcută referire strictă la proiectul de la Roşia Montană, alţii doar la comuna Roşia Montană, în timp ce o altă parte a susţinut generalizarea întrebării şi la celelalte localităţi cu potenţial în minerit sau la întreaga zonă a Apusenilor.

Până la urmă s-a decis iniţierea unui proiect de hotărâre prin care se propune data de 9 decembrie pentru referendum în 35 de localităţi iar întrebarea propusă este: „Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni?”. Această propunerea va fi cumprinsă în proiectul de hotărâre ce va face obiectul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean ce va avea loc vineri, 16 noiembrie 2012. Referendumul va avea loc în 35 de localităţi din Apuseni.

Memoriul primarilor

Un număr de 35 de primari de oraşe şi comune din zona Munţilor Apuseni a judeţului Alba au depus la Consiliul Judeţean un memoriu prin care solicită organizarea unui referendum, în ziua alegerilor parlamentare, cu privire la oportunitatea proiectului minier de la Roşia Montană.

Populaţia din cele 35 de localităţi este de aproximativ 150.000 de locuitori. Primarii vor ca în localităţile pe care le administrează să fie organizat un referendum privind oportunitatea proiectului minier de la Roşia Montană iniţiat de compania Roşia Montană Gold Corporation. Memoriul a fost analizat de comisia juridică a Consiliului Judeţean care a dat un aviz pozitiv în ceea ce priveşte legalitatea demersului, considerând că sunt întrunite elementele legale pentru desfăşurarea scrutinului local.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite