A fost reţinut bărbatul care a furat portmoneul jurnalistei TV, în timpul marşului organizat de AUR la Alba Iulia

A fost reţinut bărbatul care a furat portmoneul jurnalistei TV, în timpul marşului organizat de AUR la Alba Iulia

Jurnalista TV în timpul unui interviu cu George Simion. Foto: captură video

Bărbatul care ar fi furat portofelul jurnalistei România TV, în timpul manifestărilor de 1 Decembrie de la Alba Iulia, a fost reţinut de poliţişti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este vorba despre despre un bărbat de 57 de ani din Bacău, care participa la Marşul Unirii, organizat de AUR.
 
La un moment dat, în timp ce jurnalista se afla în mijlocul manifestării, bărbatul i-ar fi deschis rucsacul şi i-ar fi sustras portmoneul. Jurnalista avea bani, în jur de 800 de lei, carduri bancare, dar şi mai multe documente.
 
Potrivit IPJ Alba, la data de 6 decembrie 2021, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au identificat şi reţinut un bărbat de 57 de ani, din comuna Horgeşti, judeţul Bacău, care este bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt.
 
În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, la data de 1 Decembrie 2021, în jurul orei 12,00, în timp ce se afla în Cetatea Alba Carolina, ar fi sustras, din rucsacul unei tinere, portmoneul în care avea carduri, documente şi o sumă de bani.
 
În cursul zilei de marţi, 7 decembrie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările