A falsificat semnătura primarului şi a prejudiciat instituţia cu peste 140.000 de lei. Sentinţa în justiţie pentru uzurparea funcţiei

A falsificat semnătura primarului şi a prejudiciat instituţia cu peste 140.000 de lei. Sentinţa în justiţie pentru uzurparea funcţiei

Primaria comunei Mirăslău

Un angajat al Primăriei comunei Mirăslău din Alba a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru uzurparea funcţiei şi fals material în înscrisuri officiale,

Ştiri pe aceeaşi temă

Toma Lucian, referent superior în cadrul instituţiei, a fost trimis în jduecată în martie 2020, iar prima hotărâre în dosar a fost pronunţată la Judecătoria Aiud, pe data de 15 septembrie.
 
”În fapt, s-a reţinut că, în cursul lunii aprilie 2019, inculpatul, în calitate de referent superior – contabil în cadrul Primăriei Comunei Mirăslău, jud. Alba, ar fi îndeplinit acte care nu intrau în sfera atribuţiilor sale de serviciu, în sensul că a contrafăcut semnătura primarului pe mai multe ordine de plată şi a achitat facturi în valoare totală de 143.140 lei, unui număr de trei societăţi comerciale, fără ca marfa aferentă să fi fost recepţionată de primărie.  Societăţile comerciale au beneficiat astfel de un folos necuvenit, iar Primăriei Comunei Mirăslău i-a fost cauzată o pagubă în cuantum de 143.140 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză. Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu şi este, în prezent, suspendat de drept din funcţia ocupată în cadrul Primăriei Comunei Mirăslău”, se precizează în rechizitoriul Parchetului.
 
”În declaraţia inculpatului dată în faţa, a recunoscut contrafacerea semnăturii martorului A. L. G. (primarul comunei – n.r.) pe cele 4 ordine de plată, precum şi faptul că a achitat cele 4 facturi. Tot în cadrul respectivei audieri, inculpatul a precizat că respectivele documente nu au fost singurele semnate în numele primarului, la nivelul primăriei existând chiar şi o stampilă cu semnătura acestuia. Apărarea inculpatului, care lăsa să se înţeleagă prin respectiva declaraţie că a semna în numele primarului era o practică obişnuită la nivelul Primăriei Mirăslău sunt infirmate de declaraţiile martorilor M., A., Ş. şi M.. Astfel, din declaraţia martorului A. L. G. rezultă că nu l-a împuternicit informal pe inculpat să semneze în numele său respectivele ordine de plată, iar ştampila cu semnătura s-a există, însă nu a fost folosită pentru a angaja plăţi, trezoreria neacceptând astfel de semnături. Declaraţia primarului este confirmată de cele relatate de ceilalţi angajaţi ai primăriei”, se susţine în hotărârea Judecătoriei Aiud.
 
Instanţa a apreciat că faptele persaonei prezintă un grad sporit de periculozitate, dedus din împrejurarea şi modul efectiv de comitere a acestora, respectiv în calitate de referent superior a falsificat prin contrafacere semnătura primarului, îndeplinind astfel un act ce intră în atriuţia celui din urmă şi cauzând prin faptele comise un prejudiciu însemnat unităţii administrativ-teritoriale.
 
”Inculpatul nu a oferit nici un fel de explicaţie pentru modul în care a procedat. (…) Referitor la atitudinea pe care a avut-o faţă de fapta săvârşită, inculpatul , atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei a avut o atitudine sinceră, recunoscând comiterea infracţiunilor”, se susţine în hotărâre. Bărbatul a fost condmanat la 2 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe un termen de 4 ani. În această perioadă, acesta este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 100 de zile la Primăria Mirăslau sau Primăria Aiud. De asemenea, a fost obligat să achite Primăriei suma de 143.140 de lei, plus dobânda legală, cu titlu de daune materiale.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările