A cumpărat un telefon pe internet şi a primit o cutie goală. Suma cu care a fost înşelată victima

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe un tânăr, de 17 ani, din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, ca persoana bănuită de săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, la data de 27 mai 2020, l-ar fi indus în eroare pe un bărbat din Alba Iulia, oferindu-i de vânzare pe o reţea de socializare, un telefon mobil.

În schimbul sumei de 1.300 de lei, tânărul i-ar fi trimis  bărbatului un colet în care se afla o cutie goală, după care nu a mai răspuns la telefon.

Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti şi predat păgubitului, iar faţă de tânăr cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite