Şofer prins în trafic cu alcoolemie de aproape 6 mg/l fără să pară băut. Care este explicaţia dată poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Blaj au fost şocaţi când aparatul de testat consumul de alcool la şoferi a arătat, în cazul unui tânăr de 27 de ani, valoarea de 5,86 miligrame pe litru în aerul expirat.

Şoferul din Blaj prins la volan cu o alcoolemie de aproape 6 mg/l în aerul expirat părea să nu fie băut. 

Tânărul a fost oprit în trafic duminică seara, de un echipaj de Poliţie Rutieră, pe o stradă din oraş. În momentul în care acesta a fost testat cu aparatul etilotesc a avut parte de şocul vieţii sale, atât el cât şi poliţistul care l-a tras pe dreapta.

Etilotestul i-a indicat nu mai puţin de 5,86 miligrame pe litru în aerul expirat, asta în condiţiile în care şoferul nu părea băut. 

Cu o astfel de alcoolemie orice persoană ar fi fost cel mai probabil în comă alcoolică dacă nu decedată. Coma alcoolică se instalează la concentraţia de peste 3‰ (g/l), în timp ce decesul poate surveni la o concentraţie mai mare de 4‰.

Şoferul spune că a folosit un spray de gură cu doar câteva minute înainte de a fi oprit în trafic. Acesta a fost dus la spital pentru probele biologice, iar rezultatele vor stabili cu exactitate dacă şoferul a urcat sau nu băut la volan.

Dacă se va stabili că a consumat alcool, tânărul va avea dosar penal şi riscă o pedeapsă penală.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite