Şase persoane reţinute în dosarul de furt de combustibil de la o benzinărie din Alba. Ce au descoperit poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele şase persoane au fost reţinute pentru 24 de ore
Cele şase persoane au fost reţinute pentru 24 de ore

În urma percheziţiilor care au avut loc joi, în Alba, la persoane bănuite de furt, au fost indisponibilizată cantitatea de 500 de litri de combustibil. Şase persane au fost reţinute.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, au efectuat joi, 17 iunie, opt percheziţii, toate în judeţul Alba, la o staţie de carburanţi şi la domiciliile a şase persoane, angajaţi ai staţiei, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 14 - 28 aprilie 2021, angajaţii unei staţii de carburanţi, cu complicitatea unor şoferi de camioane care ar fi intrat în staţie pentru a alimenta, ar fi sustras peste 1.000 de litri de combustibil pe care, ulterior, l-ar fi depozitat în bidoane şi l-ar fi comercializat către diverse persoane.

Cu ocazia percheziţiilor, a fost identificată şi indisponibilizată cantitatea de 500 de litri de combustibil, în legătură cu care există suspiciunea că provine din furt. Cele şase persoane vizate de anchetă au fost depistate şi conduse la sediul poliţiei.

Faţă de cei 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani, din Aiud, Ocna Mureş şi comuna Unirea, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi, 18 iunie, vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii lor activităţi infracţionale.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Biroul S al Securităţii, cerberul din oficiile poştale care controla scrisorile românilor în timpul regimului comunist

 

Poliţist scandalagiu acuzat că a creat o imagine negativă Poliţiei Române. Ce sancţiune a primit VIDEO

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite