Şase cazuri de coronavirus în Alba. Ultimul pacient confirmat: o femeie de 49 de ani, fără simptome specifice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou caz de coronavirus a fost confirmat în Alba. Este vorba despre o femeie în vârstă de 49 de ani, aflată în spital.

O femeie, în vârstă de 49 de ani, internată în cadrul secţiei de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, într-un salon special amenajat pentru pacienţii COVID-19, a fost declarată pozitiv, în urma analizelor efectuate în cadrul Laboratorului Direcţiei de Sănătate Publică Alba.

Femeia s-a prezentat în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe cu uşoare simptome respiratorii, unde a primit tratament şi i-au fost recoltate probe biologice pentru COVID-19. În prezent, starea sa generală de sănătate este bună, pacienta fiind afebrilă, fără simptome specifice, dar sub atenta supraveghere a cadrelor medicale.

Pacienta a fost confirmată cu COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), în cursul zilei de 01.04.2020. Acesta este al şaselea caz de infectare în Alba, fiind trei femei şi trei bărbaţi.

O femeie de 36 de ani, primul pacient, a fost declarată vindecată şi a fost externată. Mai sunt internaţi trei bărbaţi, respectiv unul de 60 de ani din Teiuş, unul de 77 ani din Iaşi (aflat în Zlatna) şi un altul, de 70 de ani, din comuna Ciuruleasa. O altă femeie, din Alba Iulia, confirmată, de asemenea, cu virusul este izolată la domiciliu pentru că nu are simptome de boală.

”Îi rugăm pe toţi cetăţenii judeţului Alba să respecte cu stricteţe recomandările şi măsurile impuse de autorităţile de sănătate publică şi ale autorităţilor implicate în combaterea pandemiei”, a transmis Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Citiţi şi:

 

Primăria oraşului Zlatna a fost închisă după ce un angajat de 77 ani a fost confirmat cu coronavirus. Funcţionarii au fost izolaţi la un hotel

 

Mesajul emoţionant al unei paciente vindecate de coronavirus către asistenta care a îngrijit-o: „Ştiu că totul va fi bine“

 

Pedeapsa penală primită de un profesor acuzat de purtare abuzivă. A agresat fizic, cu pumnul şi palma, doi elevi de liceu

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite