Şapte denţinuţi de la Penitenciarul Aiud, liberi de 1 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii din Penitenciarul Aiud au sărbătorit Ziua Naţională a României printr-o serie de activităţi. De asemenea şapte persoane aflate în custodia penitenciarului au participat în mod direct la evenimentele de la Alba Iulia.

Deţinuţii Penitenciarului Aiud au luat parte, la începutul acestei săptămâni, la prezentarea unei expoziţii a Muzeului Unirii din Alba Iulia cuprinzând fotografii realizate în preajma evenimentului de la 1 decembrie 1918, precum şi fotocopii ale unor documente istorice ale timpului. Totodată, în premieră pentru aşezământul de deţinere din Aiud, marţi, 1 decembrie 2009, un grup de şapte persoane private de libertate de la regim deschis, împreună cu reprezentanţi ai sectorului educaţie şi asistenţă psihosocială au participat în mod direct la manifestările organizate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naţionale a României. Deţinuţii au avut astfel prilejul de a asista la ceremonialul de schimbare a gărzii Cetăţii, au admirat standurile cu produse tradiţionale amenajate de reprezentanţi ai unor comune din judeţ şi au vizitat expoziţiile tematice organizate la Muzeul Unirii.

Un punct important al acţiunii l-a constituit distribuirea către publicul interesat a circa 200 de exemplare ale broşurii intitulate „Ei s-au liberat, tu te-ai eliberat?” realizată în cadrul unui proiect european în care a fost implicată şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Broşura este un instrument prin care se încearcă informarea şi conştientizarea publicului cu privire la procesul de integrare socială a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite