Începe vaccinarea în mediul rural, în Alba. Primăriile întocmesc liste cu doritori

Începe vaccinarea în mediul rural, în Alba. Primăriile întocmesc liste cu doritori

Vaccinarea în Alba trece la un alt nivel. Foto Adevărul

DSP Alba demarează vaccinarea populaţiei din zona rurală a judeţului şi a angajaţilor din mediul privat. Primarii şi reprezentanţii agenţilor economici sunt rugaţi să întocmească listele cu doritori până vineri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procesul de vaccinare anti-COVID intră într-o nouă fază în Alba. DSP solicită primarilor şi reprezentanţilor agenţilor economici să întocmească liste cu cetăţenii, respectiv angajaţi care doresc să se imunizeze împotriva virusului Sars-Cov-2.
 
În ceea ce priveşte imunizarea populaţiei din zona rurală, DSP are în vedere organizarea de echipe mobile care să se deplaseze în teren pentru vaccinarea cetăţenilor, urmând să se stabilească anumite itinerarii în funcţie de listele cu doritori ce vor fi întocmite de primari.
 
De asemenea, agenţii economici mari sau mici sunt aşteptaţi să întocmească liste cu angajaţii care optează pentru vaccinare, liste ce vor fi trimise la DSP care va solicita apoi dozele de vaccin necesare. În cazul agenţilor economici mari cu peste 100 de angajaţi şi care dispun de spaţii şi de personal medical care poate realiza vaccinarea, DSP va pune la dispoziţia lor dozele de vaccin, iar vaccinarea se va face la sediile firmelor.
 
În cazul agenţilor economici mai mici, cu sub 100 de angajaţi, DSP va organiza vaccinarea lor la centrele fixe deschise în judeţ. Este foarte important de precizat că se poate opta pentru tipul de vaccin ce va fi solicitat. Listele de la primării şi de la agenţii economici trebuie trimise până vineri, 23 aprilie, la adresa instituţiei sanatate_publica@dspalba.ro.

În Alba sunt disponibile marţi, 20 aprilie, peste 3.000 de locuri pentru vaccinare la centre din Alba Iulia, Zlatna, Ighiu, Abrud şi Câmpeni, majoritatea fiind cu ser AstraZenecca. De asemenea, pe listele de aşteptare mai sunt înscrise 2.300 de persoane.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările