2.500 de oameni din Alba vor câştiga 50 lei/zi din recesământul populaţiei. Vezi aici ce vor întreba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii, şomerii, pensionarii, dar şi persoanele deja angajate care vor să câştige un ban în plus s-au înscris la primăriile de care aparţin pentru a deveni recenzori. În total 2.500.

În Alba şi-au exprimat dorinţa de a deveni operatori de interviu, recenzori şefi şi responsabili de circumscripţii 2.500 de persoane, faţă de un necesar de 2.447.

Dintre acestea 2.048 ne vor adresa, în mai puţin de trei săptămâni,  întrebări legate de studii, dacă suntem sau nu căsătoriţi sau trăim în concubinaj, cărei etnii aparţinem, de ce religie suntem, ce ocupaţie avem, dacă ştim să folosim internetul.

Formularul pentru recesământul populaţiei

Pentru persoanele născute înainte de 2006, trebuie precizat dacă au probleme de auz, văz, comunicare, dacă depind de ajutorul altor persoane în activităţile zilnice. Indiscreţia operatorilor de interviu are şi limite. Nu ne vor întreba, spre exemplu, ce orientare sexuală avem.

Formularele  ce trebuie completate la recesământul populaţiei

„Persoanele care vor fi implicate în recesământul populaţiei în Alba vor fi instruite în perioada 5-15 octombrie, în fiecare din oraşele şi municipiile din judeţ.Practic, vor afla cum trebuie completate cele 8 formulare obligatorii pentru populaţie, dar şi cele speciale. Aici mă refer la cei care locuiesc în internate de elevi, cămine studenţeşti, cămine de bătrâni, case de tip familial, sanatorii, penitenciare, dar şi în hoteluri şi pensiuni, în perioada recesământului. Aici datele vor fi centralizate de administratorii respectivelor immobile, fie că sunt cu funcţie sociaăl, medicală sau hotelieră“, a precizat Ioan Crişan, director la Direcţia de Statistică Alba.

Recesământ pe bază de CNP

Operatorul de interviu se va prezenta în faţa fiecărei persoane cu 8 chestionare. Timpul estimat de autorităţi pentru completarea cerinţelor este de până la 40 de minute În cazul în care niciun membru din familiile celor plecaţi în străinătate nu va fi de găsit, recenzorii pot cere datele de la primăria pe raza căreia şi-au avut ultimul domiciliu.

În comparaţie cu recesământul din 2002, când se solicita doar numele şi prenumele, de această dată pe formulare va fi scris şi  codul numeric personal. Autorităţile dau asigurări că datele cu character personal sunt pe mâini bune. Operatorul de interviu trebuie să facă dovada la angajare că are cazierul curat ca lacrima. Directorul Direcţiei de Statistică Alba susţine că formularele vor fi distruse, după centralizarea datelor.

Programul de lucru zilnic al recenzorului este între orele 8.00 şi 20.00, pe toată durata de desfăşurare a recensământului, inclusiv sâmbăta şi duminica. Recenzorii vor fi plătiţi cu 50 de lei pe zi impozabili, adică aproximativ 500 de lei net pentru 15 zile de muncă. Recenzorii şef vor fi remuneraţi cu aceeaşi sumă 18 zile, iar coordonatorii 21 de zile.

Recesământul din perioada 20-31 octombrie este raportat în Alba la o populaţie de 372.000 de locuitori, respectiv 144.000 locuinţe.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite