180 de soiuri de vin din ţară, în concurs la Alba Iulia. Citiţi aici cum se face o degustare adevărată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expertii cauta cel mai bun vin, într-un concurs naţional la Alba Iulia, în care sunt înscrise vinuri din cele mai bune podgorii din ţară.

Alba Iulia este locul de testare a aromelor pentru cei mai fini specialişti din ţară, în cadrul celei de-a V-a ediţie a Concursului Naţional "Strugurele de Aur".

Competiţia este organizată pe două secţiuni: vinuri liniştite şi efervescente. Vinurile liniştite sunt vinurile albe, rose şi roşii şi sunt împărţite şi în funcţie de conţinutul de zahăr: sec, demisec, demidulce şi dulce. Cele efervescente sunt vinurile spumante.

Vinurile sunt gustate şi notate de două echipe de degustători profesionişti, fiecare formată din cinci membrii.  Probele au fost secretizate şi codificate cu două zile înainte de începerea concursului.

Expert: „Trebuie să analizăm vinurile în complexitatea lor“

Ca să testeze vinurile, un degustător are în faţă sticle învelite în hartie, pentru ca să nu stie ce gustă. Pentru început analizează culoarea şi limpezimea. Inspiră apoi adânc, ca să simtă aroma. Aşteaptă. Trebuie să o ţină minte. Mai miroase o dată şi gustă.

Unul dintre degustătorii profesionişti, care ne-a dezvăluit că preferă vinurile roşii, este Arina Oana Anton, cu o vechime în breaslă de 15 ani.

„Probele se evalueaă din punct de vedere vizual, se caută limpiditatea, culoarea, avem evaluarea mirosului şi apoi se evaluează gustativ, după patru criterii. Se acordă o notă şi pentru aspectele globale“, a explicat Arina Oana Anton,degustător profesionist şi profesor universitar la Universitatea de Ştiinţe Agronomice  şi Farmacie Veterinară din Bucureşti 

Licoarea este plimbată prin gură, pentru ca papilele să-i simtă aromele. Indiferent cât de mult l-ar îndemna, expertul nu o înghite. Ar fi şi riscant. Până la sfârşitul zilei trebuie să deguste 50 de sortimente.

„Noi degustăm maxim 50 de probe pe vin pe zi într-un astfel de concurs.Trebuie să analizăm vinurile în complexitatea lor, fără să ne grăbim. Încă de când vinul este pus în pahar noi ne putem da seama, după culoare şi limpiditate, de anul de producţie, ne aşteptăm să identificăm soiul după ce evaluăm proba olfactiv“, a mai precizat Arina Oana Anton.

180 de probe de la 33 de producători

Ca să le diferenţieze specialiştii îşi păstrează "imparţialitatea" cu bucăţi de măr, caşcaval şi pâine. În breasla degustătorilor este celebră expresia„să ai memorie ca Grigore Moisil“, necesară pentru diferenţierea soiurilor de vin. Nu este de neglijat exerciţiul şi un anumit bagaj genetic.

În concurs participă 180 de probe de la 33  de producători mici şi mari, din toate zonele viticole din România. Specialiştii susţin că încă din prima zi a concursului, au început să se profileaze vinurile care candidează  la medalii de aur şi argint, calitatea probelor fiind foarte ridicată.

„Avem mari jucători din ţară care participă la acest concurs, principalii producători de vin, dar avem şi 6 mici producători din zona Ardealului, care au 4-5 hectare de viţă de vie şi care au venit cu probe în concurs. E un pas important“, a apreciat Dan Boboc, preşedintele Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România.

Câştigătorii concursului „Strugurele de Aur“, care se încheie miercuri, primesc medalii de aur, de argint şi menţiuni.

Concursul este organizat de Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), Organizaţia Naţională Interprofesională a Vinului (ONIV) şi Asociaţia Ţara Vinului.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite