Viena, sunetul muzicii de Sărbători

Viena,
sunetul muzicii de Sărbători

Viena e oraşul ideal pentru a-ţi petrece vacanţa                                             FOTO: Profimedia

Am ajuns în Viena într-o dimineaţă caldă la final de noiembrie, cu o misiune: să mă bucur de atracţiile muzicale ale oraşului, de la expoziţii de instrumente muzicale la concerte restrânse cu muzicieni din întreaga lume, aflaţi în rezidenţă, până la muzee atent amenajate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu sunt de neglijat, mai ales în această perioadă a Sărbătorilor, nici Opera de Stat şi nici cel mai vechi teatru de operă, Theater an der Wien, unde spectacolele se joacă cu casa închisă, căci biletele se vând cu multe luni înainte de premieră. Oricât de mult ne-am răsfăţa auzul în Capitala Austriei, târgurile de Crăciun rămân irezistibile, indiferent de gradul de oboseală de care suferă călătorul. Este, parcă, un privilegiu să te pierzi, după apus, printre sutele de oameni care se adună în jurul buticurilor care vând vin fiert şi Bratwurşti.

Prima staţie: Teatrul de pe Viena

Dacă iei Viena la pas, constaţi că poţi sta cu ochii pe pereţi, la propriu, străzi în şir. Tragi uşor concluzia: arhitectura vieneză e fascinantă în diversitatea ei. În acest peisaj urban încântător, Theater an der Wien are o faţadă pe care o poţi trece cu vederea. Nu te îmbie neapărat să intri. Despărţit de cea mai populară piaţă a oraşului, Naschmarkt, printr-o străduţă, numele celui mai vechi teatru de operă din oraş s-ar traduce, mot-a-mot, Teatrul de pe Viena, cu referire la râul care astăzi susură în subterane. Construit în 1801 de către libretistul Emanuel Schikaneder, teatrul a fost gazda unor spectacole de importanţă istorică, precum premiera singurei opere a lui Beethoven, „Fidelio“. 

Auditoriul păstrează şi astăzi o serie de elemente de-acum două secole, regăsite în mici detalii ornamentale „ţesute“ în relief pe câteva fragmente de perete. Pentru că în auditoriu se adunau oamenii de rând, culorile iniţiale ale sălii, care se pot zări încă, erau albastrul şi argintiul. Roşul şi auriul, care domină astăzi sala, erau simbolul Curţii imperiale. Începând cu 16 martie 2020, teatrul le oferă melomanilor posibilitatea de a se bucura de un salt în trecut: pot viziona opera „Fidelio“ în sala în care însuşi Beethoven o prezenta în 1806. Astăzi, spectacolul este regizat de Christoph Waltz, cunoscut publicului larg mai ales în postura de actor, pentru rolurile din filmele lui Quentin Tarantino, cel din „Inglorious Basterds“ fiind cel mai apreciat.

Teatrul de pe Viena (Foto: Biroul de Turism al Vienei)

Vienezii ţin la moştenirea oraşului lor, la muzică în special, aşa că în seara în care am fost să văd un spectacol la Theater an der Wien, – „La Vestale“ a lui Gaspare Spontini – m-am trezit într-o sală plină ochi de un public care-şi cumpără biletele chiar şi cu luni înainte, un public care aproape că e deranjat de pauza dintre acte, nerăbdător să afle ce îi mai poate oferi spectacolul. O dovadă: pentru premiera „Fidelio“ din 16 martie 2020, toate biletele au fost deja vândute.

Cu adevărat interesant am găsit, totuşi, tururile în culisele Theater an der Wien, de la scenă până la cabinele în care se pregătesc actorii. Pentru 7 euro de persoană, timp de aproape o oră, vizitatorii pot să păşească pe scenă, printre obiectele de decor ale operei în pregătire, – mereu alta, pentru că aici, odată la o lună se schimbă repertoriul –, dar şi să vadă schiţele pentru costumele actorilor, precum şi diversele peruci purtate de aceştia. De pildă, când am ajuns într-o cabină, ni s-a prezentat o perucă realizată după cea a lui Mozart, din păr de iac, care a costat 5.000 de euro.

Vals, vals, vals

Una dintre vedetele incontestabile ale Vienei este Opera de Stat, care se impune în inima oraşului prin monumentalitate, prin faţada ornată cu statui negre care contrastează cu albul murdar al clădirii şi cu acoperişul verde intens. Impresionante sunt şi interioarele, care abundă de împletituri pe arcade, de elemente aurii şi de statui în mărime naturală, precum şi de picturi în stil renascentist. Una dintre atracţiile principale o reprezintă camera de odihnă a împăratului Franz Josef, aflată în Holul de Marmură. Este, probabil, cea mai fastuoasă încăpere a clădirii: liniile dintre pereţi şi tavan sunt formate din frunze de aur de 22 de carate.

(Foto: Biroul de Turism al Vienei)

Aici are loc celebrul Bal al Operei care încheie cu fast sezonul de iarnă, în februarie, atunci când cele 1.709 locuri sunt detaşate cu scopul de a a crea mediul propice pentru vals. Pentru vienezi, planificarea de ultim moment a unei seri în oraş poate însemna şi mersul la unul dintre spectacolele de la Operă, motiv pentru care oamenii nu se supără dacă ajung să prindă loc la balcon, unde încap 567 de persoane numai în picioare. Totuşi, trebuie menţionat că cei care aleg să stea la balcon, aleg să stea premium: un loc, pe scaun, în dreptul orchestrei, costă cam 290 de euro.
(Foto: Biroul de Turism al Vienei)
 
La Opera de Stat se vinde numai un singur bilet de persoană, o modalitate pentru blocarea pieţei negre, după cum ne-a explicat unul dintre ghizi. Locurile din sală au încorporate şi mici ecrane pe care spectatorii pot vedea subtitrări în opt limbi – recent, a fost adăugată mandarina. Cei mai boemi din fire pot lua loc în faţa Operei, unde găsesc câteva bănci. Oamenii pot urmări concertele care au loc în interior pe câteva ecrane amplasate pe clădire, în timp ce beau şampanie sau vin fiert. 

Hotel Beethoven, un vizor către cultura vieneză

Aflat în apropierea aceleiaşi Naschmarkt, Hotelul Beethoven încorporează istoria vieţii vieneze, fiecare etaj fiind dedicat unei anumite teme, iar camerele, decorate, desigur, corespunzător. Astfel, ca printr-un binoclu, hotelul apropie de vizitatori spiritul cultural vienez sub diferitele sale aspecte.

Astfel, pe uşile de la etajul 1, stau înrămate portretele în alb-negru ale literaţior  care-şi purtau discuţiile în cafenele,  iar la 2 te privesc pictorii Art Nouveau-ului vienez, precum Gustav Klimt sau Egon Schiele. La etajul 5, în hotelul condus de doamna Barbara Ludwig, regăsim senzualitatea spălătoreselor care se angajau în flirturi în această zonă cunoscută pe vremuri exact aşa- Cartierul Spălătoreselor. Nu întâmplător, la acelaşi etaj se găsesc şi portretele unor figuri precum Sigmund Freud, părintele psihanalizei, sau Alma Mahler, cea care a fost amanta împăratului Franz Josef. 

Hotelul Beethoven a dedicat câte un etaj unei ramuri culturale din istoria culturii vieneze (Foto: http://www.hotel-beethoven.at/)

Târgurile de Crăciun, mari muşuroaie de lumină

Iarna, în Viena, popularitatea se împarte între sălile de concerte şi târgurile de Crăciun, acestea din urmă apărând din loc în loc ca nişte muşuroaie mari de lumină albă în care oamenii, în timp ce savurează o cană cu vin fiert, se plimbă printre standurile în forma cabanelor de lemn, în căutare de cadouri pentru cei dragi. În târgul din Karlsplatz, de pildă, pe copii îi găseşti cel mai adesea aruncându-se în grămezi mari de fân amenajate pe locul fântânii, în timp ce adulţii au şansa să privească spectacole de teatru de stradă şi show-uri cu fachiri.

Deschis până pe 5 ianuarie, cel mai mare târg de Crăciun vienez se găseşte la Schönbrunn, unde vizitatorii pot alege dintre produsele celor peste 80 de standuri care se întind într-un semicerc în faţa palatului habsburgic. Faţada impozantului palat scăldat în lumină galbenă este dominată în fiecare an de un brad imens, sub care este amplasată o mică scenă pe care au loc diverse concerte. În weekenduri, la 2 dimineaţa se-aud cântece religioase, în vreme ce între 27 decembrie şi 1 ianuarie, spre dimineaţă, vizitatorii se pot bucura adesea de concertele unor trupe de jazz. 

Târgul de Crăciun de la Schonbrunn se diferenţiază de celelalte prin eleganţă, accentul fiind pus pe meşteşuguri şi artă. Astfel, vizitatorii pot participa la cursuri de scriere creativă sau la workshop-uri de decoraţiuni şi pot vizita, în interiorul palatului, diverse expoziţii, unele dintre ele, dedicate Crăciunului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările