VIDEO Australia, ţara fripturii de cangur

VIDEO Australia, ţara fripturii de cangur

Podul Harbour este o atracţie emblematică pentru Sydney FOTO SHUTERSTOCK

Cea mai veche pădure tropicală, cele mai bune vinuri, o faună ciudată, cel mai frumos port din lume şi nişte atracţii la care aspiră orice călător: Marea Barieră de Corali, deşertul Uluru şi, bineînţeles, Sydney.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

După mai bine de 24 de ore de zbor (nu mai pun la socoteală plimbărica de două ore din România în Germania, nici orele petrecute în aeroporturi), m-am trezit într-o metropolă superagitată, genul care nu pare să-şi tragă sufletul vreodată, cu un orizont aglomerat de zgârie-nori, cartiere încântătoare de clădiri vechi şi o populaţie mai pestriţă ca în Babilon. 
 
Iar după ce am dormit aproape tot atâtea ore câte am zburat, m-am înfiinţat în minunatul port al Sydney-ului, după unii, cel mai frumos din lume, de unde am plecat către Manly, o suburbie despre care îmi spusese un amic că este musai s-o văd. 
 
Călătoria a durat vreo 40 de minute, oferindu-mi nişte vederi de pomină ale legendarului pod Sydney Harbour şi ale şi mai legendarei Opere. Am trecut pe lângă fortul Denison şi pe lângă tot felul de plaje, golfuleţe şi cartiere de lux, cu vile ca-n Hollywood şi grădini paradisiace. Am coborât în staţia Q şi am pus piciorul chiar în locul în care erau plasate şi lăsate în carantină coloniile gălăgioase de englezi, la facerea neamului australian.  
 
Căsuţa groparului, oficiul poştal, închisoarea, spitalul şi morga s-au păstrat destul de bine, fiind puse în circuitul turistic. La doi paşi de debarcader este o zonă cu câteva cafenele, restaurante unde se mănâncă mai ales fish&chips, şi mici buticuri, cu vedere la plajă. Toată lumea face surfing şi dă mâncare la pescăruşi.
 
 
În centrul stances al Sydney-ului
 
Când m-am întors în Sydney, m-am dus direct la clădirea Operei, probabil cel mai vizitat (şi mai cunoscut) obiectiv turistic din Australia. Înconjurată pe trei părţi de apă, se află într-o zonă care se numeşte Punctul Bennelong. Mi-a plăcut mai mult să mă plimb pe podul Sydney Harbour decât să staţionez lângă maiestuoasa Operă, mai ales că am descoperit nişte puncte de unde puteai să admiri oraşul, absolut demenţiale! De acolo, de sus, iahturile şi vapoarele păreau nişte coji de nucă, iar clădirile, nişte cutiuţe de bomboane de ciocolată. 
 
Evident că nu puteam să ratez centrul istoric, The Rocks, numit aşa din cauza solului stâncos descoperit acolo de englezi în anii 1780. Am rătăcit ore bune pe străzile înguste, cu depozite vechi transformate în restaurante şi baruri, cu muzee, pieţe, galerii comerciale etc. 
 
Iar la finalul plimbării, am poposit într-un restaurant cu vedere la port, unde nu m-am putut abţine şi am încercat una din specialităţile culinare locale: friptura de cangur. Prea trecusem pe lângă multe pancarte pe care era semnalată cu litere de-o şchioapă! Grozav de fragedă şi de gustoasă, aduce cu friptura de vită bine făcută…. 
 
 
Experienţe de neratat în Australia
 
Bucură-te de o plimbare cu balonul desupra minunatului oraş Melbourne, apoi fă un popas pentru un mic dejun sau un prânz delicios la hotelul Hilton.
 
Relaxează-te şi admiră priveliştea oraşului Sydney de pe un iaht luxos care se plimbă pe apele de lângă liniştitul port al acestui oraş de vis.
 
O experienţă inedită, pe care o trăieşti doar o dată în viaţă, este uimitorul spectacol de culoare atunci când răsare soarele pe impunătoarea stâncă Auers Uluru, cea mai mare de pe pâmânt... Senzaţia e de-a dreptul minunată!
 
Urmăreşte „Jumping Crocodile“ dacă eşti un împătimit al experienţelor în natura sălbatică. Râul Adelaide oferă turiştilor oportunitatea de a observa crocodilii îndeaproape în mediul lor natural. Tot ce-ţi trebuie este o barcă şi un ghid.
 
Degustarea celor mai bune vinuri din Australia se face în zona viticolă a dealurilor Adelaide, precum şi de-a lungul râului Torrens, până la valea Barossa. Aici ai ocazia să te bucuri de licori fine, foarte aromate din struguri de viţă nobilă.
 
PREŢURI
un prânz în restaurant – de la 17 dolari australieni 
o cafea – de la 4 dolari australieni
o sticlă de apă (0,33 litri) – de la 2,5 dolari australieni
o sticlă de vin – de la 15 dolari australieni
biletul pentru transportul în comun – 4 dolari australieni
turul Restaurantului Colonial Tramcar din Melbourne – de la 76 de dolari australieni 
excursie în Philip Island cu plecare din Melbourne – de la 129 de dolari australieni
bufet la Restaurantul Sydney Tower – de la 55 de dolari australieni
pass Sydney – de la 88 de dolari australieni
cină cu spectacol de cabaret pe vas de croazieră – 110 dolari australieni
 
un dolar australian este cotat la 3,5 lei
 
 
Locuri care merită să fie văzute 
 
Insula Philip, situată în sud-estul Australiei, la 78 de kilometri de Melbourne, este o importantă atracţie turistică vizitată anual de circa 3,5 milioane de turişti. Aici există foarte multe colonii de păsări şi în special ale pinguinilor de talie mică şi ale pescăruşilor de Pacific. Insula are 100 de kilometri pătraţi, iar apele ei riverane sunt ideale pentru sporturi acvatice. Tot aici se desfăşoară anual turul motocros Philip Island Grand Prix. 
 
Bondi Beach se află în suburbiile oraşului Sydney. Plaja este situată la 7 kilometri distanţă de centrul oraşului şi e vizitată de turişti pe tot parcursul anului, mulţi dintre ei fiind împătimiţi ai surfului. 
 
Clădirea Operei din Sydney (foto), construită în extremitatea Promontoriului Bennelong. Este simbolul oraşului australian şi este vizitată anual de milioane de turişti. Clădirea adăposteşte şase săli de spectacole, concepute pentru reprezentaţii de operă, teatru şi balet.
 
Aflat în Parcul National Uluru - Kata Tjuta, Centrul Cultural Uluru este locul unde turiştii vor admira cultura, istoria, arta, religia şi tradiţiile populaţiei Anangu, ce trăieşte în zona vestică a deşertului din vremuri imemoriale. Clădirea sudică prezintă meşteşugurile şi tradiţiile locale.
 
Galeriile Naţionale Victoria din Melbourne, unde poţi admira lucrări ale artiştilor europeni şi australieni din secolul XIX, începutul secolului XX, precum şi arta aborigenă.
 
Vizitează şi sediile Guvernului, Parlamentului, Înaltei Curţi de Justiţie, dar şi Muzeul Naţional, Galeriile Naţionale de Artă, Biblioteca Naţională, Universitatea Natională, Academia Militară şi Muzeul Memorial al Războiului din capitala Australiei, Canberra. ; Mădălina Răcorean
 
 
Vacanţă în Sydney, de la 2.298 de dolari de persoană
 
 
O vacanţă în Sydney, în perioada 8-18 februarie, costă de la 2.298 de dolari de persoană pentru transport cu avionul, taxe de aeroport şi nouă nopţi de cazare la Travelodge Hotel Sydney de trei stele superior. Detalii pe www.expedia.com. 
Un circuit Australia – Noua Zeelandă costă de la 5.
290 de euro de persoană pentru transportul cu avionul Bucureşti – Sidney, Brisbane – Bucureşti, biletele de avion pentru zboruri interne, taxele de aeroport, transferurile, 14 nopţi de cazare la hoteluri de trei, patru şi cinci stele, 14 mic dejunuri, patru prânzuri şi două cine, tur de oraş Sydney, croazieră pe catamaran din Portul Sydney, vizită la Bondi Beach, excursie de o zi la Blue
 Mountains, prânz inclus, croazieră Whale Watch Kaikoura, tur de o zi Milford Sound, excursie în regiunea Cairns şi croazieră la Mare
a Barieră de Corali. Itinerariul este: Sydney - Australia, Wellington - Noua Zeelandă, Christchurch - Noua Zeelandă, Queenstown - Noua Zeelandă, Cairns – Australia. Detalii pe www.besttourism.ro, tel. 031-226.33.25. O vizită în oraşul Melbourne îţi oferă delicatese culinare, festivaluri, arhitectură victoriană şi… un sentiment al libertăţii. Explorează Marea Barieră de Corali, vizitează Parcul Naţional Kakadu cu golfuri, cascade, precum şi cu o colecţie de artă antică în stânci. Pentru linişte şi relaxare, te poţi retrage în oraşul Perth, ticsit de parcuri şi plaje, dar şi în împrejurimile sale, unde vei descoperi vinurile renumitelor podgorii din zonă. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: