Ieri am auzit o ştire la Pro TV, în care Vama Veche era numită „staţiunea artiştilor“. În spatele reporterei care transmitea de la faţa locului, se vedea un ţărm de plajă cu morman de alge şi o mare în care, ca să te scalzi, trebuia să treci prin vreo doi metri de apă colmatată cu alge. Din fericire, imaginile nu transmiteau şi mirosul greu.

Cu miros sau fără miros, jurnalista de la Pro TV a hotărât cu de la sine putere – nu se ştie de unde până unde – că Vama e staţiunea artiştilor şi astfel a contribuit şi ea la umflarea mitului cu pompa. (Iar un brand ca Pro TV îţi oferă şi o pompă foarte puternică.) În realitate – ce staţiune, ce artişti, soro?

Am renunţat să mai merg în Vama Veche acum câţiva ani, când am constatat că spiritul flower power, specific cândva Vămii, a fost înlocuit de cel de club de fiţe, că muzicile lui Doors sau Led Zeppelin au fost date la o parte de Tiesto sau Armin van Buuren. Am zis că nu mai calc pe-acolo când am auzit manele şi când mi s-a luat de cocalarii buluciţi că aflaseră că găsesc fete dezinhibate şi că pot vedea pe plajă buci şi ţâţe la liber. Am numit locul Voma Veche şi mi-am jurat că mă voi ţine departe de el. Iar numele pe care i l-am dat era susţinut inclusiv la propriu – căci găseai destule astfel de producţii ale puştilor veniţi să-şi facă de cap departe de supravegherea părinţilor şi care transformaseră Vama într-un adevărat rai al puţoismelor.

Anul acesta am luat aceeaşi hotărâre în privinţa 2 Mai-ului.

Cândva, 2 Mai era un loc unde intelectualii şi artiştii se retrăgeau departe de ideologia şi de restricţiile statului comunist. O Nina Cassian, un Alexandru Tocilescu sau chiar un Nichita Stănescu se ascundeau sub umbrarele de viţă din curţile satului de ochiul vigilent al partidului. De fapt, îi vedea şi acolo, dar îi lăsa în pace, că, aşa ascunşi, nu mai puteau da un exemplu negativ maselor populare.

2 mai era un sat prăpădit, dar acesta reprezenta chiar atuul lui – de prăpădit ce era, nu interesa vulgul vilegiaturist. Acum, 2 Mai a rămas la fel de prăpădit, dar vulgul a dat năvală. Asta, în timp ce oamenii fini au dispărut cu totul de pe-acolo. Astăzi nu trebuie să te surprindă dacă vezi pe plajă manelişti care-şi poartă cu mândrie burţile şi lanţurile groase de aur, nu trebuie să te surprindă nici dacă auzi de-a dreptul ritmuri de manele.

Fostul restaurant Dobrogeanu – cândva cel mai dichisit dintre cele două localuri ale satului, astăzi o ruină cu lacătul pus şi geamurile sparte – poate fi considerat un simbol pentru ce a ajuns 2 Mai-ul de altădată. Pe lângă el, pe uliţa care duce la plajă, trec tot mai des maşini de gherţoi, puternice, cu geamurile lăsate şi cu muzica dată la maximum. Ce a mai rămas ca pe vremea Ninei Cassian sau a lui Nichita Stănescu e doar colbul uliţei. Pe vremea aceea era liniştit, acum e vânturat cu isterie.


Vama Veche de altădată FOTO Gruia Dragomir/metropotam.ro


Vama Veche de astăzi FOTO Gruia Dragomir/metropotam.ro


Vama Veche de astăzi FOTO Gruia Dragomir/metropotam.ro


Mândru purtător de lanţ, pe plajă la 2 Mai FOTO Cezar Paul-Bădescu