Turismul de Spa şi îngrijire din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
1

„Încムtânără, piaţa noastr㠃de spa&wellness are un potenţial de creştere promiţător, mai ales dacă nu doar oamenii de afaceri, ci mai ales statul va găsi o cale de valorificare a factorilor naturali de cură din România”, scrie Adriana Caranfil, specialist în turism şi reprezentant al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România.

 Acestea sunt mai conştiente de faptul că sănătatea cere investiţii şi atenţie permanentă şi că longevitatea este un dar pe care singur ţi-l faci. Ştiinţa spa&wellnesului care astăzi înglobează medicina, estetica, mişcarea fizica, nutriţia, cosmetologia, psihologia, cercetarea medicală, este în măsură să ofere nu doar plăcere, sănătate, frumuseţe şi viaţă lungă, ci şi ineditul unei experienţe totale.

Acest articol deschide seria articolelor destinate turismului de îngrijire (fie el turism de spa, wellness, medical sau balneo) din România, ţara cu cel mai variat spectru de factori naturali terapeutici din Europa. 

 Seria debutează cu acest articol dedicat sănătăţii prin apă. Spa-urile, fie că sunt centre distincte în cadrul hotelurilor, fie că sunt destinaţii în sine, vor deveni, dacă analizăm cu atenţie trendurile, cele mai populare modalităţi de abordare a turistului modern, în căutare de refacere, relaxare şi trăirea unui răsfăţ senzorial superior. Cifrele susţin şi relevă o creştere spectaculoasă a acestui tip de turism în preferinţele călătorilor de pretutindeni: la nivel mondial piaţa de spa& wellness a ajuns la peste 2,5 trilioane de dolari şi peste 500 de milioane de consumatori! Furnizorii de turism de pretutindeni, atenţi la aceste tendinţe, au grijă să includă în pachetele de vacanţă şi un meniu bine garnisit de proceduri spa&wellness cu scopul declarat de a te face să te simţi în al nouălea cer.

Masaj facial

Într-o societatea care valorizează intens frumuseţea corpului şi a chipului, dacă vrei să ai succes în viaţa personală şi în profesie, trebuie să integrezi terapiile spa&wellness în stilul personal de viaţă. Un alt fapt interesant este acela că se înmulţesc spa-urile islamice (unde femeile şi bărbaţii sunt total separaţi), deoarece peste 2 miliarde de musulmani cu putere de cumpărare sunt consumatori fideli ai acestui tip de servicii. Ţările musulmane bogate din Golf printre care Bahrein, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Unite, cheltuiesc cu dărnicie bugete care  acoperă 40% din încasările totale, deşi reprezintă doar 3% din populaţia mondială.

Ana 1

Cum stau lucrurile în România? Încムtânără, piaţa noastrăƒde spa&wellness are un potenţial de creştere promiţător, mai ales dacă nu doar oamenii de afaceri, ci mai ales statul, vor găsi o cale de valorificare a factorii naturali de cură din România. Greul cade, până una alta, pe investitorii privaţi care, mult mai vizionari decât ar putea fi vreodată statul român, au observat interesul şi disponibilitatea financiară a turistului modern pentru „meniurile” ce includ apa în diversele terapii de înfrumuseţare şi relaxare, iar construirea unui spa ca zonă distinctă în cadrul unui hotel cu pretenţii, a devenit o tendinţă. 

De asemenea, avem de-a face cu un trend crescător al cluburilor de spa şi wellness în întreaga ţară. Acestea oferă relaxare, tratament personalizat, un eventai de terapii faciale şi corporale, terapii anti-ageing variate şi promit atingerea unei stări de bine cu beneficii majore asupra sănătăţii persoanei. Spa-urile sunt în egală măsură, sursă de recuperare estetică, psihică, fizică, motorie şi au însoţit omul în evoluţia lui încă din antichitate. Hidroterapia, ştiinţă milenară, continuă să aducă profit  omului modern şi se bazează pe utilizarea virtuţilor curative şi igienice ale apei în tandem cu puterea aproape magică a nămolurilor, argilelor, extractelor vegetale, sărurilor marine, etc. Folosirea apei la temperaturi şi presiuni variabile are proprietăţi detoxifiante puternice, accelerează procesele metabolice şi duc la obţinerea unei stări de relaxare totală, de confort somatic şi psihic. 

O situaţie fericită a îmbinării tuturor acestor atuuri se găseşte la Eforie Nord, la Hotel Europa. Acolo am întâlnit-o pe doamna doctor Iulia Belc, specialist în balneologie, cu o bogată experienţă didactică şi de cercetare, cu solide cunoştinţe în domeniul recuperării medicale sportive, neurologice şi geriatrice, dar şi în medicină estetică. Este o femeie frumoasă şi cu un tonus excepţional, foarte dedicată pacienţilor săi. În sala de aşteptare a cabinetului sau aşteaptă oameni cu vârste variate, dintre care mulţi au peste 80 de ani. Se uită cu drag în ochii ei, pentru că mulţi o cunosc de ani buni, de când urmează tratamentele cu Gerovital şi fac cure de sănătate la Ana Hotels-Eforie Nord. Sunt pacienţi din ţară, din Europa sau de pe alte continente oameni care, în ciuda vârstei înaintate, vin singuri sau în cuplu şi pleacă puşi pe picioare, cu o stare generală semnificativ îmbunătăţită. 

Doctorul Iulia Belc conduce centrul de spa&wellness de la Ana Hotels Europa - Eforie Nord, locaţie care a obţinut locul 1 pe ţară, ca „Spa al anului”, în 2013 (Hotel Tourism and Leisure).  Prin urmare, era firesc să deschidem seria articolelor consacrate destinaţiilor de spa, wellness şi balneo cu un „as” în domeniu şi mă refer aici la personalitatea profesionistului Iulia Belc, dar şi la standardele excelente ale locaţiei. Interviul de mai jos este grăitor în această privinţă. Săptămâna viitoare va invit să citiţi despre câteva dintre procedurile şi tratamentele spa pe care le-am încercat personal la Ana Aslan Health Spa-Eforie Nord şi despre beneficiile lor, precum şi mărturii ale pacienţilor acestui centru.

Businessul de spa se adresează unor clienţi cu aşteptări mari, iar competiţia este foarte puternică pe acest segment. Care sunt elementele care vă diferenţiază de concurenţă? 

Este foarte adevărat, concurenţa este în creştere, dar fără concurenţă nu există progres în business, indiferent de domeniul de activitate. În ultimii ani se înregistrează o adevărată explozie de spa-uri de diverse tipuri: de hotel, de destinaţie, day-spa, medical-spa, acestea fiind câteva exemple de domenii spa. Fiecare se adresează unei anumite clientele, din ce în ce mai educate şi cunoscătoare de servicii spa. Centrul nostru este printre primele spa-uri medicale private, conceput ca un centru de tratament balnear, wellness şi relaxare într-o staţiune balneara de renume şi în cadrul unui hotel de patru stele. În felul acesta, din punctul de vedere al clasificării domeniilor spa, corespundem cerinţelor de încadrare ca spa medical de staţiune, de destinaţie, de hotel. 

    

Hotel

Folosirea factorilor naturali de cură, nămolul şi apa sărată a Lacului Techirghiol, este un lucru care ne diferenţiază de alte centre. Modul de îmbinare a conceptului de cură balneară, cu terapiile de relaxare, wellness şi beauty reprezinte o alte diferenţiere. Fiind o verigă din lanţul Ana Hotels beneficiem de standardele de calitate, profesionalismul şi sprijinul tuturor departamentelor, calitatea serviciilor hoteliere şi de restaurant fiind un avantaj. Din bătrâni se spune că omul sfinţeşte locul. Personalul calificat, dedicat, implicat, entuziast şi cu o conduită ireproşabilă care reuşeşte să câştige încrederea şi aprecierea clienţilor este un alt factor. Ambientul luminos, oarecum futurist, inspirat din culorile mării şi nisipului, încălzit de sufletul oamenilor şi de profesionalismul acestora este definitoriu pentru noi.

Care este „profilul” consumatorului de spa şi cum contribuie diversele proceduri efectuate,  la o bună stare de sănătate a pacientului?

Profilul se diversifica de la un an la altul, plaja de vârstă se lărgeşte tot mai mult în ambele direcţii. Creşterea speranţei de viaţă face că vârsta celor care ne calcă pragul să fie tot mai înaintată, bătrâni frumoşi cu o gândire  pozitivă care ştiu să se răsfeţe şi să se bucure de ceea ce le mai poate oferi viaţa. În fiecare an ne despărţim spunând în diverse limbi: „Daca Dumnezeu vrea ne vedem şi la anul!”. Stresul cotidian, modul de viaţă, poziţiile monotone în special în faţa computerului, determină o nouă patologie de civilizaţie regăsită la persoane din ce în ce mai tinere. Acestea devin conştiente de implicaţiile acestor factori asupra trupului, minţii şi spiritului, motiv pentru care evadează într-un spa. Procedurile de spa, în cea mai mare parte aparţin fizioterapiei, care acţionează cu stimuli fizici asupra organismului, determinând rasunsuri adaptative cu rol de a stimula mecanismele de termo şi imunoreglare, de a creşte pragul durerii, capacitatea şi rezistentă la efort, cât şi obţinerea unei relaxări psihice şi fizice.

Cât de importantă este calitatea produselor folosite într-un spa? 

Calitatea produselor este un „must”, dar trebuie ţinut cont de mulţi alţi factori: hipoalergenitatea, scopul terapeutic urmărit, caracterul exclusivist al produsului, satisfacerea  cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor. Străinii caută în special produsele româneşti Gerovital, Aslavital pe care le apreciază foarte mult. Pe lângă aceste, folosim şi alte game de renume care au la bază o tehnologie de producţie avansată, unele chiar de nanotehnologie. Rezultatele sunt încurajatoare, motiv pentru care le recomandăm, funcţie de scopul terapeutic urmărit. 

Cum acţionează celebritatea brandului Ana Aslan pentru clienţii de spa ai Ana Hotels Europa - Eforie Nord?

Foarte mulţi clienţi, străini sau români, caută terapiile anti aging de inspiraţie Ana Aslan. Este un brand binecunoscut, iar efectele acestei terapii le vedem asupra pacienţilor octo şi nonagenari care au urmat aceast tratament în ultimii 30 de ani. Sunt acei bătrâni frumoşi de care vorbeam înainte, cu o condiţie fizică bună, cu o medicaţie minimă şi o patologie asociată destul de săracă şi bine controlată. Toţi căutăm tinereţea fără bătrâneţe, sănătate şi stare de bine, minte cât mai limpede şi de ce nu, bucuria de a trăi. Mulţi clienţi află despre noi căutând pe Google „Ana Aslan”, cu alte cuvinte acest brand este încă foarte căutat. Citez cuvintele Prof. Dr. Ana Aslan: “Nu vă promitem nemurirea, dar experimentând  tratamentele noastre va veţi simţi mereu tânăr.” Se pare că pacienţii noştri apreciază aceste cuvinte.

Foarte importantă în obţinerea stării de bine promise de frecventarea unui spa&welness este abordarea personalizată a clientului, care este în egală măsură şi pacient. Cum reuşiţi să vă fidelizati clienţii?

Spa-ul este locul menit să readucă starea de bine cu ajutorul unei game largi de servicii care sa €primeneasca mintea, trupul şi spiritul. Fiecare are propriile probleme sufleteşti care îşi lasă amprenta asupra trupului sau viceversa. Lucrurile  nu pot fi abordate separat, fiecare client trebuie ascultat, consultat, evaluat, consiliat, îndrumat, încurajat, tratat, urmărit. Parcurgerea tuturor acestor etape determină o abordare individualizata, mulată pe aşteptările şi cerinţele clientului. Fiecare doreşte că într-un timp scurt să devină sănătos, tânăr, slab, frumos, relaxat. De la sine înţeles că toate acestea nu se pot realiza cât ai bate din palme şi trebuie ţinut cont de limitele fiziologice. Aceste limite sunt mai uşor acceptate dacă sunt explicate cu tact, răbdare şi profesionalism. Fiecare pachet de tratament presupune o consultaţie medicală în urma căreia se stabileşte schema de terapeutică individualizată,  funcţie de obiectivele propuse. Fiind tratamente individuale, terapeuţii dedică timp, pricepere, consiliere şi abnegaţie fiecărui client, creând senzaţia de a€unicitate, de client “special”. Dorim să oferim fiecaruie sănătate, relaxare, stare de bine pentru a se bucura de ceea ce văd în oglindă!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite