TRAVEL Vacanţă la Belgrad, unde între bine şi rău nu e decât plescaviţă

Belgradul nu crede în corectitudinea politică. Nici vorbă, Belgradul nu umblă cu mănuşi. Este aspru şi nonconformist. Are propriile lui legi, după care construieşte o lume aproape barbară pentru obrazul fin al europenilor, dar care îi fascinează pe toţi şi le aminteşte că libertatea poate arăta, uneori, fix ca un tricou cu Radovan Karadžić. Profund greşit.

După căderea nopţii, când se porneşte o ploaie măruntă şi aerul rece devine înţepător, pe strada Balkanska din Belgrad – aflată în apropiere de centrul vechi al oraşului – este o tăcere aproape neliniştitoare. Pietonii, puţini câţi sunt, merg cu pas grăbit, fără să privească nici stânga, nici dreapta. Magazinele toate au închis. Au vitrinele păzite de gratii de fier, ceea ce e întrucâtva surprizător, pentru că vând căni şi oale, haine no name la super reducere sau căciuli pe comandă în stil retro. Chilipiruri. Parcă ne-am întors în anii ’90, şi-ar putea spune oricine, privind la toate aceste mărunţişuri demodate. În fine, tot mergând aşa, fără ţintă precisă, în căutarea unui adăpost cald, pe această stradă centrală şi cam pustie, dintr-un mic bar de cartier, aflat la parterul unui bloc, se-aud tare ritmuri de muzică rock. Salvarea, iat-o!

În acest local, Pub 21, care ar putea fi catalogat suburban în oricare alt oraş, se bea bere ieftină şi se fumează, că aşa merg lucrurile în Serbia. Pereţii sunt acoperiţi de steagurile Scoţiei, Amsterdamului şi Elveţiei. Nu putem cunoaşte motivele pentru care se întâmplă ca fix aceste trei locuri să fie apreciate în mod special aici, dar foarte bine că sunt. Nimic ieşit din comun, până la urmă. 

Primul contact cu oraşul pare, totuşi, îmbucurător. Însă, situaţia devine, brusc, bizară înspre miezul nopţii. Rămân clienţi puţini, muzica rock se opreşte şi se diminuează intensitatea luminii. Într-un colţ al barului, un tânăr cântăreţ se intalează frumos la orga proprietate personală, pe care începe să o mânuiască dibaci. Cântă cu patos, cântă în sârbeşte muzică pop, cântă şi la orgă, din care răsună fragmente instrumentale din diverse melodii din repertoriul internaţional, cântă despre dragoste, despre patrie şi despre Iugoslavia – cât ne-am putut da seama, din cele câteva cuvinte surprinse de urechile necunoscătoare de limbă sârbă şi doar uşor familiarizate cu două-trei expresii din fondul slav – cântă cu el, îngânat, şi puţinii clienţi rămaşi în bar. Pesemne că ştiau ce urmează, aşteptau. Şi abia în acest moment de turnură, când toată ambianţa dintr-un local oarecare din centrul capitalei sârbe s-a schimbat radical, văzând cu ochii, se poate spune că s-a revelat adevărata faţă a Belgradului.

Nonconformism, artă şi ruine

Pe niciun pliant turistic nu va sta vreodată scris: „Petrece o vacanţă de vis în Belgrad“, ăsta-i lucru cert. Belgradul nu se conformează în trenduri, mofturi şi visuri despre paradisul de după colţ. Nu are de oferit lux şi candoare. Belgradul este pentru cei care îndrăznesc să petreacă un sfârşit de săptămână intens, cu posibilitatea de a fi uimiţi din cine-ştie-ce nimicuri. Să încerci să-l încadrezi în rândul oraşelor rămase în urmă e greşit, căci trebuie recunoscut că Belgradul are un fel aparte de a vibra şi de a trăi, după reguli proprii, şi nu lasă loc plictiselii. Este o combinaţie unică de cosmopolitism, cu pronunţate tuşe balcanice şi orientale, de nonconformism, care poate ajunge uşor până la răzvrătire, de artă şi cultură. Ca o notă de subsol, e bine de menţionat că în ultimii ani, Capitala Serbiei a devenit din ce în ce mai căutată de artiştii internaţionali care pornesc în turnee europene şi găsesc în Belgrad săli spaţioase, cu sonorizare bună, cu tot ce trebuie. 

În Belgrad, semnele trecutului recent, învolburat – bulevardele largi, străjuite de arhitectură interbelică amestecată cu blocuri comuniste, blocuri părăsite, ruine – se îmbină cu nerăbdarea tranziţiei: cafenele şi restaurante hip, cu meniuri moderne, buticuri şic, studiouri de designeri, magazine cu alimente bio. În toată această amenajare urbană pestriţă, probabil că nimic nu înmoaie genunchii mai mult decât clădirile distruse de bombardamentele NATO din ’99 şi păstrate în aceeaşi condiţie. Se fac îndată, iată, 20 de ani şi sârbii nu vor să uite, iar străinii se duc să vadă, să înţeleagă şi ei cum arată rănile de război ale unui oraş.

Poezia de stradă a Belgradului

N-ai nevoie de vreun plan prea elaborat pentru a călători prin Belgrad. Pur şi simplu, e încântătoare o plimbare lungă pe bulevardele ori străduţele lăturalnice. La fiecare colţ pare că se întâmplă ceva care-ţi fură privirea, care mai pune un vers la poezia de stradă a Belgradului. Aici, un domn vinde pe trotuar – la negru, cum se spune – fructe şi flori, e jovial, îmbie toţi trecătorii să cumpere, unii se opresc, dar vânzarea merge greu. Sârbul îşi desfăşoară bişniţa măruntă în dreptul unui graffiti cu un cap de porc roz, deasupra căruia scrie: „Go vegan“ („Fă-te vegan“). Fructe şi flori la drumul mare, cetăţeni vegani. Dincolo, o femeie ajunsă la vârsta a doua, îmbrăcată într-o haină lungă, de piele neagră, intră într-un salon de înfrumuseţare, Pedikir i ženski frizer, rupt parcă din peisajul tern al anilor ’90: amplasat într-o clădire veche, cu tencuiala căzută, salonul are în loc de vitrină o perdea cu floricele lila, iar pe geam stau lipite câteva zeci de portrete de femei cu coafuri demodate, iar hârtia e uşor decolorată de soare şi vreme. Între timp, un bărbat plimbă încoace şi încolo, singur şi în grabă, un căruţ înţesat cu pălării. Le vinde? Nu le vinde? Le aeriseşte? Nimeni nu se încumetă să-l întrebe, omul se grăbeşte în zig zag.

Prin centrul vechi al oraşului, printre cafenelele elegante şi magazine cu haine de firmă, se înfăţişează o librărie. În geam, are expus un tricou cu Gavrilo Pricip, care a comis crima secolului XX, când l-a ucis pe arhiducele Franz Ferdinand în 1914 – tricou cu joc de cuvinte, cu umor negru: „It’s a matter of Princip“ („E o chestie de Princip[iu]“) – şi lângă, cartea laureatului Premiului Nobel pentru Literatură (în 1961) Ivo Andrić, „The Days of the Consul“. Numai o minte pudică şi conservatoare poate vedea această situaţie discrepantă şi nepotrivită. Mai ales că în incinta aceleiaşi librării se afla şi o berărie. Citeşti şi bei, citeşti.

Oricum, situaţia cu tricourile cu potenţial scandalos e aproape banală în Belgrad. Chioşcurile cu suvenire din centrul vechi sunt ticsite de tot felul de feţe dubioase ale istoriei. Lider la portrete interpretate în fel şi chip este, desigur, preşedintele rus Vladimir Putin. Dar lângă el se găsesc mulţi alţi oameni cu trecut discutabil – de la Gavrilo Princip, la Iosip Broz Tito, Slobodan Milošević şi Radovan Karadžić. Nimeni nu pare indignat de situaţie, însă noroc cu Nikola Tesla că mai saltă puţin ştacheta.

Se întâmplă ceva în Belgrad

În Belgrad, nu numai plimbările lungi îndeamnă la popasuri prin cafenele şi restaurante, ci chiar localurile care se întâlnesc la tot pasul şi au concepte din cele mai ingenioase. Se poate, dacă se vrea, să se găsească restaurante pentru fiecare moment al zilei. Iată, de pildă, o astfel de formulă: mic dejun la Monument (Admirala Geprata 14), un prânz onest la Mala Fabrika Ukusa (Nebojšina 49) şi o cină tradiţională, cu plescaviţă super picantă, la Mikan (Maršala Birjuzova 14). Desigur, această chiftea uriaşă, pe care unii o înfulecă repede, cu poftă, în timp ce alţii abia pot să o privească, poate să dividă iremediabil opiniile comesenilor. Se sting toate animozităţile cu nişte rachiu sârbesc de caise şi seara poate fi continuată într-un bar cu personalitate, ca Zappa Bar (Kralja Petra 41), sau într-unul care serveşte beri artizanale din toată lumea, precum Gunners Pub (Braće Jugovića 2a). Noaptea se va încheia, însă, în mod surprinzător, într-un bar clandestin. Pentru că autorităţile au decretat recent ca toate localurile să-şi încheie activitatea la ora 1.00, căutătorii atenţi, dar şi puţin norocoşi, vor putea descoperi în centrul vechi, în spatele unei uşi duble, masive, de fier negru, un mic local cu aer vechi, vintage, unde petrecerea continuă nestingherită până înspre dimineaţă. Rămâne de datoria fiecărui călător în Belgrad să descopere adresa clubului secret, căci şi cercetarea aceasta face parte din experienţa în Capitala Serbiei.

Turism ca la carte, prin istoria Serbiei

Fără îndoială că o călătorie la Belgrad este, în principal, despre descoperirea vieţii de zi cu zi a oraşului, însă există şi câteva obiective turistice şi istorice de neratat. De pildă, niciun călător cumsecade nu poate să rateze o vizită la Fortăreaţa Kalemegdan, care este ca caleidoscop istoric. De aici, turiştii pot admira panorama asupra oraşului şi confluenţa dintre râul Sava şi Dunăre, loc cu potenţial romantic – pentru cine e interesat –, dar şi cu potenţial de realizare de fotografii tip portret. Într-un alt colţ al fortăreţei, se află un muzeu al armamentului în aer liber. Aici se vede cel mai bine trecutul Serbiei, în tancuri, rachete, mine, mitraliere, pe care astăzi se joacă fetiţe de până în 10 ani şi cu care se fotografiază tineri, în poziţii caraghioase. Vizavi de acest spaţiu, se află un muzeu al instrumentelor medievale de tortură şi puţin mai încolo, un mic Jurassic parc, în care dinozaurii expuşi scot din când în când nişte răgete şi fac microfonie. În spaţiul exterior fortăreţei, se află un parc liniştit, prin care sar zglobii veveriţele, şi care oferă un bun prilej de relaxare.

Cine este interesat de istoria ţării poate merge la Muzeul de Istorie a Iugoslaviei, compus din Muzeul 25 mai, care e fosta reşedinţă a lui Tito, unde acesta expusese toate cadourile primite de la diversele delegaţii, până în 1962, precum şi din Casa Florilor, mausoleul în care liderul comunist a fost înmormântat în 1980. Nostalgicii se pot aventura şi până la Palatul Regal şi Palatul Alb, cel din urmă construit de regele Alexandru I şi regina Maria (fiica regelui Ferdinand al României) în 1934. Şi, pentru experienţe multimedia cu scântei, şirul vizitelor se poate încheia la Muzeul Nikola Tesla.