TRAVEL Antalya, visul unei vacanţe de vară all inclusive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răsfăţul este regula în Antalya; Fotografii: Matei L. Buţă
Răsfăţul este regula în Antalya; Fotografii: Matei L. Buţă

Antalya este o destinaţie de vacanţă mai mult decât frecventabilă. Oamenii aleg să petreacă aici vacanţe în familie, luni de miere ori, pur şi simplu, caută zece zile de răsfăţ, departe de orice griji. Chiar orice griji!

Max Factor a dat femeilor posibilitatea de a arăta la fel ca starurile de cinema, iar Coco Chanel a coborât moda în stradă. Două personalităţi legendare ale secolului trecut, doar două exemple, din lumea modei, dar suficiente pentru a schiţa portretul omului modern: descătuşat de poverile sociale şi economice, omul de rând – fie muncitor, mic intelectual ori mic antreprenor – a început să caute viaţa luxoasă, a devenit, ocazional, amator de sclipici.

În ce priveşte cosmetizarea concediilor, în România, porţile staţiunilor estivale, la mare şi la munte, au fost deschise pentru publicul larg prin ONT Carpaţi, în perioada comunistă. Oamenii muncii se odihneau, înainte să se angajeze din nou cu entuziasm în producţie. În timp, s-a cultivat gustul pentru sejururi de 7-10 zile într-o staţiune dotată „cu tot ce trebuie“. Astăzi, middle class-ul – concept socio-economic weberian – caută, în general, staţiunile din afara ţării, mai ales pe axa Bulgaria-Grecia-Turcia-Egipt. Iar una dintre regiunile preferate este Antalya, în Turcia. Vreme mediteraneană, frumoasă, peisajul plăcut ochiului, marea albastră întinzându-se la poalele munţilor Taurus, preţurile acceptabile şi, de ce nu?, un popor cu deprinderi apropiate de cele autohtone. O opţiune cumsecade, aşadar.

Viaţa all inclusive

antalya

Antalya nu este o destinaţie pentru cei fără stare, cu chef de plimbări lungi, cu apetit pentru monumente istorice, obişnuiţi cu un program variat. Nu. Antalya este raiul rezervat celor care caută linişte, odihnă, relaxare. E un loc bun de limpezit capul. O săptămână într-un astfel de resort are efectul miraculos de calmare a nervilor adunaţi peste an, odată cu banii economisiţi pentru vacanţă. Pentru că hotelurile de cinci stele nu sunt neapărat la îndemâna oricui, dar nici complet inaccesibile nu sunt. Iar din Belek până în Antalya se înşiră ca perlele pe un colier numai astfel de hoteluri sofisticate. High-end, cum spun americanii.

antalya

Ca în orice industrie care se ia în serios, stilurile sunt diferite, cât să satisfacă toate simţurile estetice – care nu se discută. Cert este că toate au un lucru în comun: opulenţa. Se întrec investitorii, managerii, arhitecţii, specialiştii în relaţii publice şi marketing să născocească noi metode de îmbunătăţire a condiţiilor de şedere ale clienţilor. Camere utilate până la ultimul detaliu, meniuri – stil bufet suedez şi à la carte – cât mai diversificate, băuturi alcoolice la discreţie şi spaţii de entertainment variate. Sigur că dacă se ia în vizor calitatea produselor consumabile, de pildă, aceasta este în general direct proporţională cu preţul sejurului.

antalya

Orişicât, distracţia e garantată: terenuri de volei pe plajă, mese de ping pong în aer liber, tobogane cu apă şi piscine. Apoi, sunt toate acele săli, luate cu asalt de dimineaţa până seara de turişti: sala de fitness, de aerobic, de yoga, de biliard, de bowling, şi cel mai frecventată, cea de mese. Pe plajă sunt amenajate pâlcuri de umbreluţe şi şezlonguri, baldachine, căsuţe lacustre. Totul pentru răsfăţul clienţilor. Nisipul este de obicei importat, căci malul mării este cam pietros. Cui nu-i place stă la piscină ori cârcoteşte doar ca să se consemneze că a observat minusul. Pentru că, în final, nu contează decât că, în astfel de hoteluri, viaţa este all inclusive. Cineva din umbră se îngrijeşte de bunăstarea clientului şi nimic nu e lăsat în voia sorţii.

Un „Disneyland“ oriental

Ambiţiile investitorilor din regiunea Antalyei au culminat în construcţia hotelului Rixos din Belek (foto dreapta). „The Land of Legends“ l-au numit. Pentru că este oglinda tuturor idealurilor turismului turcesc: distracţie şi istorie. Pe dinafară, hotelul aduce cu Poarta Brandenburg, străjuită de statuile a doi împăraţi romani. Iar în interior, este o „casă cu jucării“, cu pereţii multicolori, baloane cu aer atârnând de tavan, lustre în formă de acadele, oglinzi care deformează realitatea, desene cu personaje zglobii de soldaţi şi prinţese romane.

antalya

Poate fi discutabil rezultatul estetic al îmbinării acestor elemente ambientale, dar aproape că nu mai contează când afli miza: construirea unui parc de distracţii mai mare decât Dinseylandul, cu primul acvariu public în aer liber din Europa, cu cel mai înalt carusel pe apă, de 43 de metri. Acesta este viitorul resorturilor de cinci stele: belşugul care te obligă să constaţi că orice comentariu este de prisos. Rămâi în tăcere şi cauţi o decizie: mergi sau nu mergi?

antalya

Tentaţiile din afara resorturilor: ruine antice şi grădini sofisticate

antalya

Cei care se încumetă să iasă puţin din dulcea amorţeală de vacanţă şi din micile rezervaţii de linişte şi lux, pot opta pentru o scurtă călătorie în Aspendos. Orăşelul antic, aflat la 40 de kilometri de oraşul Antalya,
păstrează încă memoria greco-romanilor. Printre ruinele care încă atrag câţiva curioşi din toate colţurile lumii se numără o basilică, o agoră, un nimfeum, un teatru (foto sus) – care este şi cel mai bine păstrat teatru din perioada antică din Europa – şi 15 kilometri de apeduct.

Anual, primăvara şi până la începutul verii, teatrul găzduieşte Festivalul Internaţional de Operă şi Balet din Aspendos. Teatrul roman, cu o capacitate de 7.000 de locuri, a fost construit în anul 155 de arhitectul grec Zenon. După căderea greco-romanilor, oraşul a intrat sub administraţie selgiucidă. Teatrul a suferit câteva procese de consolidare de-a lungul timpului, fiind transformat de turcii selgiucizi, pe rând, în caravanserai şi, în secolul al XIII-lea, de Sultanatul de Rum, în palat. Totuşi, nu istoria teatrului este cea care îl particularizează, ci arhitectura. Specialiştii insistă asupra faptului că edificiul este exemplul suprem de construcţie a unui teatru roman în stil oriental. Mai mult de atât, teatrul din Aspendos este singura construcţie în stil pur roman de pe teritoriul Turciei, cu spaţiile dedicate publicului (cavea) complet unite cu partea din faţă a scenei (scaenae frons). Iar toate aceste detalii sunt învăluite într-o aură de legendă: se spune că atât teatrul, cât şi apeductul au fost construite de câte un pretendent la mâna fetei guvernatorului. Ar fi câştigat candidatul cu edificiul cel mai util pentru populaţie. Celălalt s-ar fi sinucis din dragoste chiar pe scena teatrului pe care l-a construit. O dramă.

Nu departe de Aspendos se găseşte o altă oază de voie bună în afara resorturilor. Expo 2016 Antalya (foto dreapta). O excursie prin parcurile de pe întreaga planetă: din grădinile japoneze, în parcurile cu sculpturi în arbuşti din Africa, tocmai până în grădinile otomane. Un parc imens găzduieşte într-o expoziţie în aer liber cele mai frumoase aranjamente florale din peste 20 de ţări. Expoziţia găzduieşte şi diverse evenimente de recreere în aer liber: concerte cu artişti de renume – printre care UB40, Sting şi Tarkan –, spectacole de magie, spectacole de teatru de comedie, jocuri, cursuri de caligrafie, concursuri de desen şi alte activităţi pentru copii.

antalya

Preţurile vacanţelor de vis sunt în scădere

antalya

Turismul turcesc a avut câteva piedici anul acesta: conflictul cu Rusia, criza refugiaţilor şi atentatele teroriste. Estimările au fost cam sumbre, dar măcar nu sunt absolute: s-a prefigurat o scădere a numărului de turişti cu aproximativ 25-35% faţă de anul 2015. Refluxul de turişti de la ţărmul mediteranean al Turiciei se datorează îndeosebi ruşilor, aceştia fiind cei mai numeroşi pe piaţa turcească, după germani. Efectul acestor comportamente nu e greu de prevăzut: operatorii de turism au redus considerabil preţurile. Momeală bună atât pentru cetăţenii turci, cât şi pentru cei de pe alte pieţe. De pildă, 100.000 de români şi-au petrecut vacanţa în Antalya în 2015, iar investitorii turci speră ca această cifră să crească.

Agenţia Prestige Tours, de pildă, a oferit următoarele opţiuni pentru hoteluri de cinci stele din Antalya, cu plecare din Bucureşti: Port Nature Luxury Resort (ultra all inclusive), 548 de euro; Alva Donna Exclusive Hotel (ultra all inclusive), 706 euro; Nirvana Lagoon Villas Suites&Spa (ultimate all inclusive), 850 de euro.  Agenţia Europa Travel propune un sejur la Hotel Crystal Waterworld Resort&Spa pentru 529 de euro şi la Rixos Sungate, pentru 979 de euro.  Agenţia Paralela 45, are următoarele oferte: Hotel Grand Ring, 946 de euro, iar Ramada Resort Side, 1088 de euro. Totuşi, agenţiile îi sfătuiesc pe turişti să analizeze cât mai bine ofertele tuturor hotelurilor pentru a face alegerea corectă, cea care le va îndeplini visul unei vacanţe de vară perfecte.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite