Topul staţiunilor de pe litoral preferate de români şi motivele pentru care aleg să-şi facă vacanţa în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 43% dintre români îşi vor petrece concediul de anul acesta în România, iar printre opţiunile preferate se numără staţiunile de pe litoralul românesc.

Studiul „Topul staţiunilor de pe litoralul românesc“, realizat de OLX Cazare şi Turism, arată care sunt cele mai atractive staţiuni de pe litoral, în funcţie de criterii precum opţiunile de cazare şi de mâncare, calitatea plajelor, raportul calitate-preţ, activităţile de zi şi viaţa de noapte.   

Cele mai bune staţiuni din România

În clasamentul general, care ţine cont de toate criteriile analizate în cadrul studiului, pe prima poziţie s-a situat Mamaia (29%), urmată la o distanţă considerabilă de Costineşti (10%), Eforie Nord (9%), Vama Veche (8%) şi Mamaia Nord (5%).

Atunci când vine vorba despre raportul calitate-preţ, românii care au participat la realizarea studiului au poziţionat Eforie Nord pe primul loc (17%), pe locul doi, la egalitate, Costineşti şi Mamaia (10%), urmate de Vama Veche (7%).

Topul staţiunilor în funcţie de tipurile de turişti

Dacă familiile preferă să îşi petreacă vacanţa mai ales în Mamaia (21%), Eforie Nord (18%) şi Costineşti (7%), cuplurile aleg între Mamaia (29%), Costineşti (12%) şi Vama Veche (11%). Deşi este principala opţiune pentru familii şi cupluri, Mamaia ocupă cea de-a treia poziţie (19%) în topul staţiunilor pentru tineri, pe primele două aflându-se Costineşti (29%) şi Vama Veche (27%).

Topul staţiunilor în funcţie de activităţi

Staţiunea cu cea mai apreciată viaţă de noapte este Mamaia (43%), urmată de Vama Veche (19%) şi Costineşti (12%). Tot Mamaia este considerată şi staţiunea cu cele mai bune opţiuni în materie de activităţi de zi (33%), urmată de data aceasta de Costineşti (10%) şi Eforie Nord (9%).

Pe de altă parte, cele mai liniştite staţiuni sunt, potrivit studiului, Corbu (8%), Eforie Nord (8%) şi Neptun (7%), urmate de 2 Mai (7%) şi Gura Portiţei (6%).

Topul staţiunilor în funcţie de calitatea serviciilor şi a condiţiilor

Mamaia se află pe primul loc şi atunci când vine vorba despre calitatea mâncării (28%) şi a opţiunilor de cazare (28%). Pe următoarele poziţii, la o distanţă semnificativă, se află Eforie Nord şi Costineşti.

Cele mai bune plaje se găsesc în Mamaia (36%), potrivit respondenţilor, care au declarat de altfel că Mamaia este şi cea mai luxoasă staţiune de pe litoralul românesc (61%).

Planurile românilor pentru concediul de anul acesta

Peste 43% dintre respondenţi şi-au exprimat dorinţa de a-şi petrece concediul în România, iar următoarele destinaţii amintite au fost Grecia (11%), Bulgaria (6%), Turcia (5%), Italia (5%) şi Spania (4%). 10% dintre respondenţi au declarat că nu merg niciunde în concediu, iar 8% au spus că încă nu ştiu sau nu s-au hotărât.
 
Întrebaţi de ce îşi petrec concediul în România, respondenţii au amintit motive precum preţul bun (16%), tichetele de vacanţă (13%) sau peisajele (11%) pe care le oferă destinaţiile din România. În cazul destinaţiilor din străinătate, respondenţii au amintit preţul (30%), obiectivele turistice (13%) şi peisajele impresionante (12%).

Costurile de cazare în staţiunile de pe litoralul românesc

„În urma studiului derulat pe olx.ro, am vrut sa aflăm unde îşi petrec românii concediul anul acesta, dar şi criteriile pe care le au în vedere atunci când pleacă în vacanţă. Am aflat că aceştia se orientează cu preponderenţă spre staţiunile cu cele mai bune condiţii, dar şi cu cele mai ridicate preţuri. Dintre cele peste 2.000 de anunţuri de pe litoralul românesc active lunar în secţiunea OLX Cazare-Turism, vedem că cele mai mari preţuri la cazare se găsesc în Mamaia (354 lei preţ mediu/noapte), Costineşti (332 lei) şi Mamaia Nord (301 lei), acestea fiind şi staţiunile aflate în topul preferinţelor românilor, conform criteriilor analizate. La polul opus, cele mai mici preţuri sunt în Techiorghiol (102 lei), Eforie Sud  (117 lei) şi 2 Mai (123 lei)“, a declarat Mihai Sava, manager OLX Group.

Studiul a fost realizat în perioada mai-iunie 2019, prin chestionar online aplicat vizitatorilor OLX.ro. Eşantionul cuprinde 3.101 respondenţi din toate regiunile ţării. 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite